Prima de carieră didactică: ce este și cum pot obține profesorii banii

Prima de carieră didactică constă în 1500 de lei și este acordată cadrelor didactice pentru a fi folosită în diverse cursuri de pregătire profesională. Cadrele nedidactice beneficiază, la rândul lor, de o primă de 500 de lei. Sursa de finanțare a primelor este din fonduri europene.

Cum sunt plătite primele către profesori

Primele de carieră didactică sunt plătite în format electronic, și nu pot fi retrase numerar.  Plățile se fac pe cardul Pluxee, fost Sodexo. Cardurile vor fi livrate de către Poșta Română la domiciliu sau direct la școală.

Totodată, întreaga sumă de 1500 de lei este plătită în două tranșe, în aceeași zi. Cele două tranșe, de 1050, respectiv 450 de lei, ajută la împărțitea bugetului didactic de cel individual activității cadrului, conform edu.ro.

Întreaga sumă se virează o singură dată și nu se impozitează.

Când și cum poate fi folosită prima de carieră didactică

Primele pot fi folosite în funcție de tranșele în care sunt acordate. Următoarea tranșă, ce va fi acordată în ianuarie 2026, va putea fi folosită efectiv până în ianuarIe 2027. Acestea sunt acordate cadrelor didactice care au activat în anul școlar aferent primei. Sumele necheltuite în perioada valabilității vor fi anulate.

Cardurile vor putea fi folosite doar la comercianți selectați, valabili pe platforma Pluxee. Selecția de comercianți este, totuși, în continuă expansiune.

Prima de carieră didactică poate fi folosită pentru următoarele cheltuieli:

  • Achiziționarea echipamentelor IT precum laptopuri, telefoane, etc.
  • Achiziționarea cărților de specialitate, manuale
  • Cursuri de pregătire profesională sau cheltuieli asemănătoare

Cheltuielile de 70% din primă necesită păstrarea documentelor justificative achizițiilor. Justificarea cheltuielilor din cei 30% se face printr-o declarație pe proprie răspundere.

Sancțiuni dacă prima de carieră didactică nu este folosită corect

Nerespectarea regulilor utilizării primelor didactice se sancționează cu mai multe puncte de amendă, pentru următoarele contravenții, conform OUG 58/2023:

  • utilizarea suportului electronic al măsurii de susținere a activității didactice în alt scop decât cel prevăzut de prezenta ordonanță de urgență;
  • solicitarea și/sau furnizarea de numerar în schimbul măsurii de susținere a activității didactice pe suport electronic sau pentru fracțiuni din aceasta;
  • refuzul nejustificat al unităților afiliate de a accepta măsura de susținere a activității didactice emisă pe suport electronic. Refuzul este justificat dacă există suspiciuni rezonabile privind autenticitatea măsurii de susținere a activității didactice pe suport electronic, identitatea dintre titularul măsurii de susținere a activității didactice pe suport electronic și beneficiarul acesteia;
  • emiterea pe suport electronic a măsurii de susținere a activității didactice de către alte entități decât cele cu care Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a încheiat contractul de achiziție publică;
  • comercializarea suportului electronic al măsurii de susținere a activității didactice contra unei fracțiuni de preț sau a altor bunuri/servicii decât cele stabilite prin prezenta ordonanță de urgență.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE