Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Cine a fost Nahel, scânteia care a aprins protestele violoente din Franța. Tânărul avea doar 17 ani

Moartea tragică a lui Nahel M. a provocat un val de indignare și furie în comunitățile din Franța. Oamenii s-au adunat în stradă pentru a-și exprima nemulțumirea față de ceea ce consideră a fi un alt caz rasism și brutalitate din partea forțelor de ordine.

Înmormântarea tânărului Nahel a avut loc sâmbătă, în prezența a sute de oameni. În timp ce rudele, prietenii și comunitatea s-au adunat pentru a-și aduce un ultim omagiu, protestele violente s-au intensificat și au escaladat într-un război de stradă între manifestanți și poliție.

Cine a fost Nahel, băiatul împușcat de un ofițer de poliție

Nahel M. avea 17 ani și a fost crescut într-o suburbie pariziană numită ”Pablo Picasso” din Nanterre. În urmă cu doar o lună, visul său a devenit realitate când a fost selectat să apară ca figurant într-un videoclip al lui Jul, un rapper celebru, care a fost filmat chiar în Nanterre, orașul său natal. După moartea lui Nahel, Jul a făcut un apel pentru sprijin financiar pentru familia tânărului, numindu-l "fratele meu mai mic", potrivit France24.

Mama sa are rădăcini algeriene și a fost nevoită să-l crească de una singură. Ambii locuiau într-un cartier recunoscut ca fiind un mediu în care trăiesc mulți imigranți. Când vestea morții lui Nahel s-a răspândit în cartierul său, acesta a devenit imediat centrul protestelor care au zguduit întreaga țară.

Deși autoritățile au păstrat tăcerea în ceea ce privește originile tânărului, comunitatea a reacționat rapid. Printre cele mai sonore voci care și-au arătat susținerea au fost renumitul jucător de fotbal Kylian Mbappe și actorul Omar Sy, care au posat mesaje pe platfomele de socializare.

Nahel își câștiga existența livrând colete

Comunitatea sa l-a descris pe Nahel ca fiind un băiat tăcut, la începutul vieții și care nu trebuia să se confrunte cu o astfel de tragedie.

Tânărul de 17 ani își câștiga existența din livarea coletelor și era înscris într-un program sportiv care promova integrarea tinerilor din cartierele defavorizate prin intermediul rugby-ului. Deși a avut câteva incidente anterioare cu forțele de ordine, nu a avut antecedente penale grave și nu putea fi considerat o persoană pericoloasă.

Moartea tragică a lui Nahel a avut un impact chiar și peste granițele Franței, ajungând până în Algeria. Deși nu se cunoaște în mod oficial dacă Nahel avea dublă cetățenie, Ministerul de Externe algerian a exprimat consternare față de acest eveniment și l-a numit pe Nahel "cetățean" algerian, cerând Franței să asigure protecția acestuia.

Poliția a afrimat că întreaga tragedie a fost un accident care a avut loc în urma unui control de rutină, după ce băiatul ar fi fost agresiv în trafic. Totodată, autoritățile nu au oferit mai multe detalii cu privire la motivul pentru care ofițerul de ordine a folosit arma din dotare.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE