Urmărește Euronews România la cei mai importanți operatori de cablu TV din țară: Digi (canalul 66), Orange (canalul 169), Vodafone (canalul 410).

Tabăra de bază de pe Everest va fi mutată. Zona este periculoasă din cauza ghețarului care se topește

De Bianca Chirilă  •  

Distribuie

DIMENSIUNE TEXT

Tabăra de bază de pe Everest va fi mutată, din cauza schimbărilor climatice și a activitatății umane, care au făcut ca locația actuală să fie nesigură, potrivit euronews.com.

Tabăra se află la o altitudine de 5.364 de metri, unde are loc prima oprire pentru aclimatizare în drum spre vârf.

Prin tabără trec mai mulți oameni în timpul primăverii, fiind folosit de aproximativ 1.500 de turiști în fiecare an.

Tabăra de bază a Nepalului este situată pe ghețarul Khumbu

Tabăra de bază a Nepalului este situată pe ghețarul Khumbu, care, în prezent, este amenințat de schimbările climatice. Gheața de aici se subțiază rapid, iar căderile de pietre fac tabăra de bază nesigură.

Cercetători de la Universitatea din Leeds, Marea Britanie, în 2018, au descoperit că un segment al ghețarului din zonă se subțiază cu un metru pe an. Potrivit experților, asta înseamnă că pierde în jur de 9,5 milioane de metri cubi de apă în fiecare an.

Când oamenii de știință au săpat în ghețar pentru a-i măsura temperatura, au descoperit că era mult mai cald decât se așteptau.

Planul de mutare a taberei de bază a venit în urma recomandărilor unui comitet format de guvernul nepalez pentru a monitoriza alpinismul pe Everest.

Care ar fi cauzele topirii ghețarului

Nu doar schimbările climatice destabilizează ghețarul. Numărul mare de persoane care trec prin tabără în fiecare an are, de asemenea, un impact.

„Am descoperit că oamenii urinează în jur de 4.000 de litri în tabăra de bază în fiecare zi”, a declarat Khimlal Gautam, un membru al comitetului care se ocupă de mutare, pentru BBC.

Cantități masive de combustibili, cum ar fi kerosenul și gazul, folosite pentru gătit sau căldură au, de asemenea, un impact asupra ghețarului, adaugă el. În anii precedenți, guvernul a trebuit să petreacă săptămâni întregi curățând echipamentele și deșeurile lăsate pe munte de alpiniști.

Experții speră să găsească un loc la o altitudine mai mică, unde nu există gheață pe tot parcursul anului. Odată ce echipa va evalua cerințele tehnice și de mediu ale unei noi locații, oficialii vor discuta mutarea cu comunitățile locale.

Ei spun că tabăra actuală își poate îndeplini scopul încă trei sau patru ani, dar mutarea ar putea avea loc în 2024.

Distribuie

Taguri