Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Subiect la Bac 2023: Trebuie să ne exprimăm recunoștința față de școală? Cum răspunde un oficial din Ministerul Educației

Elevii care au susținut astăzi proba la Limba română la Bac 2023 au avut de rezolvat o cerință pe care unii părinți au considerat-o cel puțin controversată: să argumenteze dacă oamenii ar trebui sau nu să își exprime recunoștința față de școlile care i-au format.

În direct la Euronews România, Florin Lixandru, secretar de stat în cadrul Ministerului Educației, a declarat că este normal ca o persoană să-și exprime recunoștința față de instituția școlară, deoarece ”fără școală nu putem vorbi de tineri educați”.

Florin Lixandru: ”Este vorba despre instituția școlară, nu neapărat despre dreptul la educație”

”Subiectele au fost unele cu un grad de dificultate medie, urmărim gradul în care elevii au asimilat cunoștințele și competențele prevăzute în programa școlară.

Da, este normal să-mi exprim recunoștința față de sistemul de educație care m-a format, pentru că, alături de familie, școala este a doua care contribuie la formarea tinerei generații. Fără școală și fără familie nu putem vorbi de tineri educați, tineri care să facă față cerințelor societății de mâine, tineri care vor deveni la rândul lor părinți și vor trebui să educe copiii pe care îi vor avea în grijă.”, a spus Florin Lixandru.

De ce ar trebui exprimată recunoștința cu privire la un drept constituțional?

”Este vorba despre instituția școlară, nu neapărat despre dreptul la educație. Această instituție contribuie la educarea tinerei generații. Fără școală nu putem vorbi de tineri educați”, a precizat secretrarul de stat.

Ce subiecte au primit elevii la Limba română la Bac 2023

La Subiectul I (50 de puncte), textul la prima vedere a fost un fragment din ”Ion Creangă. Viața și opera”, de George Călinescu. La subiectul I, punctul B, elevilor li s-a cerut să argumenteze dacă oamenii ar trebui sau nu să își exprime recunoștința față de școlile care i-au format.

La Subiectul al II-lea (10 puncte), elevilor li s-a cerut să comenteze, în minimum 50 de cuvinte, relația dintre ideea poetică și mijloacele artistice din poezia ”A mele visuri...”, de Alexandru Vlahuță.

La Subiectul al III-lea (30 de puncte) profilul real, cerința a fost ca elevii să realizeze un eseu de 400 de cuvinte în care să prezinte particularitățile unui text narativ studiat, aparținând lui Liviu Rebreanu sau Camil Petrescu.

La profilul uman, cerința a fost caracterizarea unui personaj dintr-un text studiat, aparținând lui Liviu Rebreanu sau Camil Petrescu.

Calendar Bac 2023

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE