Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Soarta măsurilor fiscale, în mâna CCR. Zegrean: Orice admitere de neconstituționalitate trimite legea înapoi la Parlament

Abia trecut prin procedura de angajare a răspunderii Guvernului, pachetul de măsuri fiscal-bugetare poate deveni ținta unui demers la Curtea Constituțională. Reprezentanții Opoziției amenință să depună vineri o sesizare de neconstituționalitate la acest for, invocând existența mai multor temeiuri, în acest sens, atât ca procedură, cât și pe fond.

Măsurile fiscale s-ar putea rostogoli înapoi în Parlament, chiar dacă și un singur amendament se dovedește neconstituțional, spune fostul președinte al CCR. Augustin Zegrean subliniază că actuala modificare a actului normativ încalcă principiul egalității și nediscriminării.

”Nu poți să pui la unii un fel de impozite, la alții același fel și încă unul pe deasupra. Deci fiecare trebuie să fie tratat egal. Avem principiul egalității în fața legii.

Nu poate să aleagă Curtea: articolul ăsta îl scoatem și publicăm legea sau că promulgăm legea fără articolul ăsta. Asta numai Parlamentul poate să facă. Parlamentul trebuie să pună de acord legea cu decizia Curții, cu Constituția.

Deci lucrurile ar trebui făcute cum scrie în Constituție, nu numai să ne folosim așa de ele, că suntem noi șmecheri”, spune fostul președinte al CCR, Augustin Zegrean.

PSD și PNL au modificat pachetul de măsuri fiscale cu doar câteva ore înainte ca Guvernul să-și asume răspunderea în fața Parlamentului. De exemplu, a fost dublat impozitul aplicat băncilor și s-a introdus o taxă specială pentru companiile de petrol și gaze.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE