Locatarii blocului distrus în explozia din cartierul Rahova reclamă faptul că, după șase luni, încă nu există soluții în legătură cu imobilul. Ei spun că autoritățile le-au promis măsuri rapide care nu au fost luate și cer un termen concret. Păgubiții au anunțat că vor protesta vineri, la ora 17:00, lângă blocul afectat de explozie.
În data de 17 octombrie, la ora 09:07, viața celor aproximativ 50 de familii care locuiau în blocul din cartierul Rahova s-a schimbat radical. Trei femei au fost ucise de explozie, iar a patra a murit la jumătatea lunii decembrie, din cauza rănilor grave. Totodată, mai multe persoane au fost rănite. Ionela urma să ajungă în apartamentul părinților săi în acea dimineață, însă întâmplarea a făcut să meargă mai târziu. Mama și tatăl ei erau plecați la țară.
Blocul din Rahova, unde a avut loc explozia, nu a fost nici demolat, nici consolidat
Ionela Vladu Toma, fiica unor locatari ai blocului din Rahova: „M-au sunat și eu n-am putut să răspund imediat pentru că a intrat Ro-Alert. M-a sunat mama și a început să plângă că unde sunt. Și i-am zis că sunt acasă. Unde? În casă? S-a panicat foarte tare Și i-am zis să stea linistită că sunt la mine. Ce s-a întâmplat? Du-te repede că a explodat blocul. Vezi ce mai poți să recuperezi”.
54 de apartamente și 36 de mașini au fost distruse în urma deflagrației uriașe. Cei care și-au pierdut locuințele stau acum în chirie, având asigurate fonduri de la Primăria Capitalei pe o perioadă de un an. Locatarii sunt nemulțumiți că, până acum, autoritățile nu au găsit o soluție pentru a rezolva situația imobilului.
Mihaela Barbu, jurnalistă Euronews: „Șase luni de când a avut loc explozia din cartierul Rahova, iar blocul este în aceeași stare ca în octombrie 2025. Este instituit în continuare un perimetru de siguranță și sunt echipaje de la Poliția Locală care asigură paza imobilului."
Păgubiții se pregătesc să protesteze. Vor un termen concret pentru rezolvarea situației blocului și să aibă acces la bunurile lor. După întâlnirea din ianuarie, cu viceprimarul Stelian Bujduveanu, ei spun că nu au mai primit vești.
Ionela Vladu Toma, fiica unor locatari ai blocului din Rahova: „I-am rugat și pe 17-18 ianuarie să comunice cu noi pe grup - pentru că există un grup în care sunt bagați și dânșii acolo - să comunice cu noi, să ne spună toate etapele care urmează să se facă. Nimic, absolut nimic. Nu prea mai ai voința și puterea să mai aștepți, să mai astepți zi de zi. Și niciun răspuns de pe nicăieri."
Primarul Biucureștiului declara, la finalul lunii martie, că până acum s-au organizat trei licitații pentru punerea în siguranță a imobilului, însă acestea au eșuat pentru că niciun constructor nu vrea să își asume lucrarea.
Ciprian Ciucu, primarul Capitalei (26.03.2026): „Se pare că structura a fost foarte afectată. Se pare că doar una-două firme din țară ar avea capacitatea reală de a interveni. Este vorba de un anumit tip de utilaj".
Ciprian Ciucu spunea atunci că va sta de vorbă cu locatarii pentru a lua o decizie: fie să se mai organizeze o licitație, fie să fie demolat blocul. Însă păgubiții spun că, până acum, primarul nu a discutat cu ei. Expertiza tehnică făcută de Inspectoratul de Stat în Construcții arată că imobilul are avarii ireversibile, iar lucrările de consolidare ar implica riscuri majore și costuri care depășesc valoarea de înlocuire a clădirii. Specialiștii recomandă, prin urmare, demolarea controlată a imobilului după finalizarea anchetei penale.
