Familiile care au rămas fără locuințe după explozia produsă la un bloc de pe Calea Rahovei din București vor primi un sprijin financiar destinat plății chiriei, transmite primarul interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu. În urma exploziei la blocul de pe Calea Rahovei, trei persoane au murit și 13 au fost rănite și transportate la spitale din București.
Primarul interimar Stelian Bujduveanu: Pentru toată lumea vom asigura cazare
„Avem deja peste 200 de persoane din aceste mobile care au fost înregistrate și urmează să fie transportate la hotelurile pe care le-am închiriat. Suntem pregătiți ca să asigurăm pentru toată lumea, între 400 și 500 de locatari vor avea unde să petreacă noaptea la acest sfârșit de săptămână, iar începând de luni, punem la dispoziție apartamente din fondul locativ proprii și apartamente din piața liberă pentru a putea să se așeze familiile respective pe termen mediu și lung.
Avem în curtea liceului un punct unic. Am pus la dispoziție un număr unic pentru persoanele care nu au reușit să se apropie de locație pentru a fi siguri că îi așteaptă cineva. Pe parcursul serii vom avea echipe mixte de la PMB, instituțiile Prefecturii și inclusiv Evidența Populației, pentru cei care nu au cărți de identitate sau le-au uitat în interiorul imobilelor.
Este un moment tragic în care trebuie să acționăm eficient și cel mai important cu multă umanitate”, a declarat primarul interimar Stelian Bujduveanu.
Primarul interimar al Capitalei: Sunt cinci scări în blocul afectate de explozie.
„Sunt cinci scări în blocul afectate de explozie. Pentru toată lumea vom asigura cazare pe perioada acestui final de săptămână și de luni încolo în apartamente.
Pentru a nu crea probleme, am hotărât ca peste final de săptămână să fie cu toții cazați în hoteluri pentru a avea toate condițiile. Echipele noastre asigură apă, hrană, elemente de igienă, ce au nevoie acești 400-500 de locuitori. Nu vom lăsa pe nimeni în urmă”, a dat asigurări Bujduveanu.
Întrebat dacă există posibilitatea ca blocul afectat de explozie să se dărâme, primarul interimar la Capitalei a explicat că autoritățile nu au deocamdată expertiza Inspectoratului de Stat în Construcții.
„După ce vom avea această expertiză vom comunica ce se va întâmpla mai departe cu acest imobil”, a mai spus edilul.
Prefectul Capitalei: Nimeni nu va rămâne pe străzi
În direct la Euronews România, Andrei Nistor, prefectul Capitalei, a explicat că 100 de persoane locuiau în corpul direct afectat de explozie. În total, în cele trei corpuri de clădire trăiau aproape 500 de persoane.
Punct de ajutor în Rahova pentru documente temporare, apă și hrană
„Există un punct de comandă instituit în vecinătatea blocului, condus de cei de la ISU.
Rog toți cei care locuiau în acest bloc să meargă în acest punct de comandă. Acolo sunt și celelalte instituții și pot beneficia de toate informațiile pentru a trece peste aceste zile total grele pentru ei.
Acolo vor fi puși în legătură cu cei care se ocupă de partea de cazare, apă, hrană, absolut tot ce au nevoie. La fel, o problemă este că cel mai probabil au documentele în casă, în apartamente și li se vor putea emite documente temporare noi ca să se poată descurca în perioada următoare”, a spus Prefectul Capitalei.
Prefectul Capitalei: Poate exista pericolul de a se prăbuși acel bloc.
„Momentan, expertiza tehnică a venit mult mai devreme și anume că blocul nu este sigur. Cei de la ISU trebuie să ia toate măsurile, inclusiv pentru cei care intervin, inclusiv pentru victime. Poate exista pericolul de a se prăbuși acel bloc. Evident, nu am primit raportul final. Cei de la ISU vor reveni către noi pentru un raport mult mai amănunțit, să știm pe termen lung ce se va întâmpla cu acel bloc.
Momentan, este interzis accesul în bloc, în toate cele trei corpuri ale sale. Doar unul dintre corpuri a fost puternic afectat, însă și celelalte au avut probleme. Este interzis momentan și va fi pază care să asigure intrarea în aceste blocuri, până stabilim foarte clar care sunt pașii următori”, a mai spus Andrei Nistor.
„Sunt două categorii. Blocul afectat direct unde pe termen lung nu se va putea sta acolo și celelalte două părți ale blocului care nu au fost afectate direct, dar au fost afectate de suflu, unde dacă ISC spune că se poate deschide și se pot întoarce locatarii, e probabil că se vor întoarce în perioada următoare”, a adăugat el.
Cazare pentru oamenii rămași fără locuințe în urma exploziei din Rahova
„În aceste zile, în această seară vor fi transferați în hoteluri. Primăria Municipiului București a luat deja legătura cu mai multe hoteluri. Se întunecă la ora 6 (ora 18), este frig afară, trebuie să le asigurăm condiții decente cât mai repede, urmând ca de luni să găsim alte soluții.
Nimeni nu va rămâne pe străzi. Înțelegem foarte bine situația”, a concluzionat Prefectul Capitalei.
Aproape 3 milioane de lei, ajutor pentru persoanele afectate de explozia din Calea Rahovei
Primarul interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu, a anunțat că autoritățile au decis alocarea unui ajutor financiar în valoare de 2,9 milioane de lei pentru persoanele și familiile din blocul situat pe Calea Rahovei nr. 317, Sector 5, distrus în urma exploziei.
„În urma dezbaterilor, consilierii generali au aprobat în unanimitate alocarea sumei de 2.900.000 lei din fondul de rezervă bugetară la dispoziția CGMB, constituit în bugetul Municipiului București pentru anul 2025.
Suma va fi utilizată pentru cazare temporară la hoteluri, ulterior pentru plata chiriilor pe o perioadă nedeterminată, precum și pentru asistență socială și umanitară de urgență. Aceasta include asigurarea hranei, a materialelor sanitare și igienice, consiliere psihologică, precum și alte nevoi imediate generate de situația de urgență creată”, a anunțat Primăria Capitalei.
Numărul de telefon la care pot apela persoanele afectate după explozia din Rahova
„Pentru sprijin imediat, PMB a pus la dispoziția celor afectați numărul de telefon 021.9524, la care pot suna pentru a fi îndrumați către spațiile de cazare disponibile.
Până în acest moment, au fost identificate 9 hoteluri în care Primăria Capitalei acoperă integral costurile de cazare pentru persoanele afectate. Un număr de 32 de persoane sunt acum transportate la cazare. PMB continuă demersurile pentru identificarea altor spații, astfel încât toate familiile afectate să beneficieze de sprijinul necesar.
Persoanele care apelează numărul 021.9524 sunt îndrumate și transportate de echipele Direcției Generale de Asistență Socială a Municipiului București (DGASMB) către unitățile de cazare disponibile și primesc sprijin pentru toate nevoile urgente”, a anunțat Primăria Capitalei.
Stelian Bujduveanu: „Vom caza pe toată lumea în hoteluri în acest final de săptămână”
Stelian Bujduveanu, primarul interimar al Capitalei: „Cel puțin 500 de persoane nu vor mai putea intra în propriile locuințe. Primăria Capitalei, toate primăriile de sectoare, prefectura, toate aceste structuri s-au mobilizat. Avem un plan sigur pe care îl aplicăm în timp ce vorbim.
Etapa 1: Nicio persoană afectată nu va rămâne pe străzi, vom caza pe toată lumea în hoteluri în acest final de săptămână, pentru a nu fi probleme și a avea condiții de trai.
Începând de luni vom pune la dispoziție locuințe proprii din fondul municipiului București și a sectoarelor din București, la standard ridicat, pentru ca aceste familii să nu simtă că li s-a afectat viața și la nivel de calitate a locuirii.
Pe lângă aceste apartamente, Primăria București se întâlnește în ședință la ora 15:00 pentru a asigura plata chiriei pe perioadă nedeterminată pentru cei care nu au loc în apartamentele municipalității. Trebuie să îi asigurăm pe toți acești cetățeni care au fost loviți de tragedie că primăria este alături de ei și nu îi vom lăsa la o parte.
Avem un fond de rezervă pentru a asigura ajutor financiar, dacă au nevoie. Primăria va sta la dispoziție în punctul de comandă unic creat de ISU București-Ilfov în proximitatea imobilului pentru a-i prelua, pentru a le face documente de identitate. Prioritate au familiile cu copii în creștere și persoanele vârstnice, dar până la această seară nicio familie nu va rămâne pe străzi, vor fi cazați cu toții în hoteluri, în București, în perioada următoare.
Ne vom asigura că nu vor duce lipsă de aboslut nimic. O tragedie s-a întâmplat în București pentru că cineva a nesocotit un sigiliu care a fost pus de către organele statului.
Începând de luni, Distrigaz va fi obligat prin decizia autorităților locale să ia măsuri drastice pentru a asigura aceste sigilii, pentru că ce s-a întâmplat în municipiul București nu a fost un incident, persoana respectivă a știut că acolo a fost poliție, pompieri și Distrigaz.”
Primarul interimar al Capitalei: „Persoanele evacuate să poată fi relocate rapid, în condiții sigure și demne”
Primăria Capitalei a activat fondul de urgență, astfel încât persoanele evacuate să poată fi relocate, a informat primarul general interimar, Stelian Bujduveanu.
„Am convocat Consiliul General al Municipiului București într-o ședință de urgență, pentru a aproba acordarea de sprijin financiar destinat plății chiriei familiilor ale căror locuințe au fost distruse. Primăria Capitalei a activat fondul de urgență, astfel încât persoanele evacuate să poată fi relocate rapid, în condiții sigure și demne. Prin DGASMB, vom acoperi și celelalte nevoi imediate - masa, îmbrăcămintea și sprijinul de bază pentru familiile afectate”, a informat edilul general, pe Facebook.
Și primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a anunțat că oamenii afectați de explozie vor fi ajutați cu hrană, apă, haine, rechizite și ghiozdane.
„Suntem alături de colegii de la Primăria Sectorului 5 și de comunitatea din vecinătate. Ne-am mobilizat cu toate structurile pentru a veni în ajutor. Oferim hrană și apă de la Banca Locală de Alimente Sector 6, haine, rechizite, ghiozdane, de la SocialXchange. Și avem capacitatea să-i preluăm pe elevii de la Liceul Dimitrie Bolintineanu, care a fost avariat și a fost închis. De asemenea, ADPDU Sector 6, Salubrizare Sector 6 sunt pregătite să acționeze”, a anunțat Ciprian Ciucu pe Facebook.
Centre de donații deschise în București
Primăria Capitalei a mai anunțat că, sâmbătă și duminică, între orele 8:00 - 20:00, în București vor fi deschise centre de donații ale Direcției Generale de Asistență Socială a Municipiului București între orele 08.00-20.00:
- Centrul Bebe de București ( Regina Elisabeta, nr. 75, sector 5)
- Depozitul de Economie Circulară Socială Romexpo ( pavilion G7, situat pe o a doua alee la dreapta după stația de pompieri din Bd. Expoziției nr. 2, sector 1)
- Sediul DGASMB ( NON STOP) - str. Constantin Mille, nr 10, sector 1.
Cei care vor să ajute pot contribui cu:
- Haine de sezon în stare bună pentru adulți și copii – pulovere, geci, pantaloni, haine de interior, încălțăminte.
- Lenjerie, pătură, prosoape și produse de igienă.
- Mâncare neperisabilă – conserve, paste, orez, biscuiți, lapte praf sau produse pentru copii.
- Jucării și materiale pentru copii.
Premierul Bolojan: „Blocul va trebui demolat”
Premierul Ilie Bolojan a spus că blocul afectat de explozie nu mai poate fi reabilitat și va fi demolat. „Din primele estimări a Inspecției de Stat în Construcții, foarte probabil acest bloc nu va mai putea fi reabilitat și va trebui demolat”, a spus premierul.
Bolojan a estimat că peste 400 de persoane sunt afectate de explozia din Rahova.