Pe Reddit, au circulat imagini cu mai multe persoane aparent printre ruinele apartamentelor blocul de pe Calea Rahovei, afectat de explozie.
Euronews România a precizat de la bun început că nu poate verifica autenticitatea clipului ori momenul în care ar fi fost realizat. Contextul, pericolul, apelul autorităților ca zona să rămână liberă ne-au determinat să facem trimitere la acea postare, ștearsă, între timp.
Riscurile la care s-ar expune, într-o situație similară, sunt imense.
Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a precizat, încă de la primele sale declarații, că blocul este „momentan sub control, dar cu risc” și că există panouri care atârnă la cele două etaje rămase în consolă, care pot ceda în orice secundă.
Și Asociația Inginerilor Constructori Proiectanți de Structuri (AICPS) a precizat, într-o postare, motivele tehnice pentru care accesul în clădire este extrem de periculos.
Potrivit experților, distanța de siguranța este de 12 metri depărtare față de zona afectată a construcției.
„De ce sunt periculoase situațiile post-explozie pentru structura afectată, pentru personalul de intervenție și pentru vecinătăți. Blocul are structură din panouri prefabricate. La cele două etaje rămase în consolă după explozie, panourile care atârnă au legături ce pot ceda în orice moment.
Autoritățile continuă operațiunile de căutare-salvare, atenționând locatarii să nu intre în clădire până la evaluarea completă a structurii, pentru a evita tragedii suplimentare.