Reconstrucția Ucrainei, discutată la Roma. Costuri: 500 miliarde de euro. Cel mai mare fond de capital comun SUA-Ucraina, creat pentru proiectele mari

Viitorul Ucrainei s-a discutat astăzi, la Roma. Președintele Volodimir Zelenski a participat la conferința internațională despre reconstrucția țării, găzduită de Guvernul Italiei.

Evenimentul reunește zeci de șefi de stat și peste 2.000 de firme interesate să investească în Ucraina. Costurile pentru refacerea țării, dacă războiul s-ar încheia, sunt estimate la peste 500 de miliarde de euro.

Cel mai mare contribuitor va fi Uniunea Europeană, chiar dacă acum este analizată posibilitatea folosirii pe scară largă a fondurilor Rusiei blocate în Occident. Deocamdată, statele Uniunii pun la dispoziție Kievului 10 miliarde de euro pentru investiții.

Reconstrucția Ucrainei, discutată la Roma

10/07/2025 , 19:59

Volodimir Zelenzki: „Reconstrucția Ucrainei nu este doar despre țara noastră, ci și despre țările dumneavoastră".

Cel mai mare contribuitor va fi Uniunea Europeană, chiar dacă acum este analizată posibilitatea folosirii pe scară largă a fondurilor Rusiei blocate în Occident. Deocamdată, statele Uniunii pun la dispoziție Kievului 10 miliarde de euro pentru investiții.

La Roma s-au adunat 100 de delegații oficiale, 40 de organizații internaționale și bănci de dezvoltare și mii de companii.

Chiar dacă acum finalul războiului încă pare departe, luptele se vor termina și atunci va fi nevoie rapid de planuri. Va fi un proces din care toată lumea câștigă, spune președintele Volodimir Zelenski.

Volodimir Zelenzki, președintele Ucrainei: „Reconstrucția Ucrainei nu este doar despre țara noastră, ci și despre țările dumneavoastră, despre companiile voastre, despre tehnologiile voastre, despre locurile voastre de muncă. Modul în care ne vom reconstrui țara va contribui, de asemenea, la modernizarea infrastructurii și a industriilor țărilor voastre. Vă cer să sprijiniți coaliția de reconstrucție și să contribuiți la definirea mecanismelor financiare specifice. Trebuie să convenim în mod clar că activele rusești înghețate ar trebui să meargă către redresarea Ucrainei."

Reconstrucția Ucrainei va avea nevoie de finanțare continuă, iar pentru a evita sincopele, Comisia Europeană a anunțat crearea celui mai mare fond de capital de până acum pentru a sprijini Kievul. Ursula von der Leyen vorbește despre implicarea capitalului privat.

Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene: „Sunt încântată să anunț astăzi fondul emblematic european pentru reconstrucția Ucrainei, cel mai mare fond de acțiuni la nivel global pentru sprijinirea reconstrucției. Împreună cu sectorul privat, aceasta va demara investițiile în energie, transporturi, materii prime critice și industrii cu dublă utilizare."

Lista doritorilor să contribuie la acest fond este deschisă, mai spune șefa Comisiei Europene. Deocamdată se poate conta cert pe Italia, Germania, Franța, Polonia și Banca Europeană de Investiții. Dincolo de bani, cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, a vorbit despre solidaritate și a cerut solidaritate, mai ales Statelor Unite.

Friedrich Merz, cancelarul Germaniei: „Am două mesaje. Unul merge la Moscova și la președintele Putin. Mesajul este destul de simplu: nu vom renunța. Și, dragi prieteni, al doilea mesaj al meu merge la Washington și către președintele Donald Trump: rămâneți cu noi.

Europa a fost și va rămâne cel mai mare donator al Ucrainei, de la începerea războiului, cu aproape 165 de miliarde de euro sprijin. În acest an, Uniunea va acoperi 84% din finanțarea externă necesară Kievului."

Siegfried Mureșan, europarlamentar: „Războiul se va încheia. Rusia nu și-a atins niciunul dintre obiectivele militare majore. Sigur, luptele sunt grele, dar reconstrucția Ucrainei înseamnă instituții puternice, independente, o justiție puternică și o economie care să se apropie de standarde europene. Sigur că nu sunt naiv, știu că economie Ucrainei nu va arăta ca economia unei țări integrată în UE, de azi pe mâine, însă cu cât economia Ucrainei e mai puternică, mai dezvoltată și mai bine integrată în UE, cu atât mai bine pentru noi, România, țară vecină."

Doar trei companii românești au participat la conferința internațională pentru reconstrucția Ucrainei. Deși și-a propus să joace un rol important în revenirea țării devastate de război, țara noastră a făcut prea puțini pași în această direcție.

Conferința de la Roma este al patrulea eveniment privind redresarea Ucrainei, de când a început războiul, în februarie 2022. Edițiile anterioare au fost la la Lugano (Elveția), în 2022, Londra, în 2023 și Berlin, anul trecut.


Știrea inițială:

Din nou, miza acestei întâlniri la nivel internațional, de aici, de la Roma, este accesul la licitații, pentru că discuțiile se vor învârti mereu aici, despre fondul comun de investiții semnat între SUA și Ucraina special pentru a finanța parte pentru construcția Ucrainei, cele mai importante proiecte de infrastructură și deci cele mai costisitoare.

Sunt voci care spun că vor fi favorizate firmele americane și deci ar fi nevoie de aprobarea, poate a Statelor Unite, chiar și dacă la nivel informal, pentru ca alți actori să participe la reconstrucția Ucrainei sau la aceste fonduri care vor fi livrate din acest instrument financiar. A ajuns aici și Ursula von der Leyen, care împreună cu președintele Volodimir Zelenski vor deschide această conferință găzduită de premierul Italiei.

Cel mai important aspect pe care îl va ridica Ucraina este să includă în aceste discuții inclusiv nevoia pentru industria de apărare din Ucraina. Poate este prematur pentru unii să vorbim despre construcția Ucrainei, atâta timp cât nu are loc încetarea focului și pacea nu se întrevede, cel puțin nu într-un orizont apropiat.

Dar deviza Ucrainei este că trebuie să aibă loc și reconstrucția, pentru că altfel economia se va prăbuși. Țara noastră se pare că nu se înfruptă prea mult la acest moment din această reconstrucție a Ucrainei, pentru că nu avem încă o strategie coerentă, timp în care alte țări deja joacă un rol activ în reconstrucție.

Referire aici doar la Grecia, țară care se implică deja și spune că are un rol activ în reconstruirea orașului Odesa, afectat de război, la fel și Cehia și-a adjudecat o altă regiune, iar Polonia este una dintre cele mai avansate țări în ce privește reconstrucția Ucrainei.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE