Războiul din Orientul Mijlociu se poartă de 28 zile. Armata israeliană a bombardat una dintre principalele unități de producție a rachetelor balistice și minelor navale din Iran, precum și ținte din capitala Teheran și din suburbiile sudice ale Beirutului, capitala Libanului. În tot acest timp, Pentagonul ia în calcul trimiterea a încă 10.000 de militari americani în regiune.
Vezi aici desfășurarea evenimentelor din ziua 27 a războiului din Orientul Mijlociu.
Rubio spune că SUA își pot atinge obiectivele în Iran fără trupe terestre
Secretarul de stat Marco Rubio a declarat vineri că Statele Unite își pot atinge obiectivele în Iran fără utilizarea de trupe terestre și se așteaptă ca operațiunea lor să se încheie în câteva săptămâni, în ciuda desfășurărilor recente de forțe suplimentare în regiune, relatează agenția Reuters, citată de Agerpres.
Rubio a vorbit cu reporterii înainte de a se întoarce în SUA, după ce a discutat cu miniștrii de externe din G7 în Franța despre conflictul lansat de SUA și Israel la sfârșitul lunii trecute.
Rubio a spus că SUA își îndeplinesc obiectivele în război - despre care a precizat că distrug capacitățile Iranului de rachete și drone și fabricile de producere a acestor arme, precum și marina și forțele aeriene - și se așteaptă să încheie operațiunea în „câteva săptămâni, nu luni”.
„Suntem înainte de termen în majoritatea cazurilor și putem îndeplini (obiectivele) fără trupe terestre”, a spus Rubio.
El a mai declarat că recentele desfășurări de mii de soldați suplimentari în regiune au avut scopul de a-i oferi președintelui Donald Trump opțiuni de a răspunde la situațiile neprevăzute din conflict, dar a refuzat să intre în detalii operaționale.
„În ceea ce privește motivul pentru care există desfășurări, în primul rând, președintele trebuie să fie pregătit pentru multiple situații neprevăzute. Vom fi întotdeauna pregătiți să-i oferim președintelui opțiuni maxime și oportunități maxime de a ajusta situațiile neprevăzute, în cazul în care acestea apar”, a spus el.
Rubio a mai declarat că Iranul ar putea decide să instituie un sistem de taxare pentru Strâmtoarea Ormuz și a insistat că țările europene și asiatice care beneficiază de comerțul prin această cale navigabilă ar trebui să contribuie la eforturile de asigurare a liberei treceri prin strâmtoare odată ce conflictul se va termina.
Totodată, conform AFP, Rubio a spus că Iranul a trimis „mesaje” prin care își arată interesul pentru o soluție diplomatică la conflictul din Orientul Mijlociu, dar nu a răspuns la planul propus de SUA pentru a pune capăt războiului.
„Nu l-am primit încă”, a declarat secretarul american de stat cu privire la răspunsul Iranului la plan.
„Am avut un schimb de mesaje și semnale din partea sistemului iranian - ceea ce a mai rămas din el - care indică o dorință de a discuta anumite probleme”, a adăugat el.
Peste 300 de militari americani au fost răniți de la începutul războiului împotriva Iranului
Peste 300 de militari americani au fost răniți, majoritatea ușor, de la începutul războiului purtat de SUA împreună cu Israelul împotriva Iranului, a anunțat vineri armata americană, conform AFP, citat de Agerpres.
La numărul de răniți se adaugă 13 soldați uciși, precizează agenția franceză de presă.
„De la începutul Operațiunii Epic Fury, 303 militari americani au fost răniți. Marea majoritate a acestor răni au fost minore, iar 273 de soldați s-au întors la datorie”, a declarat pentru AFP Tim Hawkins, purtător de cuvânt al Comandamentului Central al SUA (CENTCOM).
Dintre aceștia, zece rămân grav răniți, a declarat un oficial american sub protecția anonimatului.
Emiratele Arabe Unite fac demersuri pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz
Emiratele Arabe Unite au comunicat Statelor Unite și altor aliați occidentali că vor participa la o forță operațională maritimă multinațională pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz, au precizat surse citate de Financial Times.
Emiratele Arabe Unite încearcă să convingă zeci de țări să creeze o „Forță de Securitate a Strâmtorii Ormuz” pentru a apăra strâmtoarea de atacurile iraniene și pentru a escorta navele, adaugă articolul.
Acest stat s-a confruntat cu mai multe atacuri iraniene decât orice altă țară din regiune, inclusiv Israelul, notează Reuters.
Mai mulți aliați ai SUA au declarat că nu au planuri de a trimite nave pentru a debloca Strâmtoarea Ormuz, respingând o cerere a lui Trump de sprijin militar pentru a menține deschisă această cale navigabilă vitală.
Franța a declarat joi că a purtat discuții cu aproximativ 35 de țări în căutarea de parteneri și propuneri pentru o misiune de redeschidere a strâmtorii, dar numai după ce războiul SUA-Israel împotriva Iranului se va încheia.
Iranul a blocat efectiv Strâmtoarea Ormuz, pe care trec aproximativ 20% din petrolul și gazul natural lichefiat la nivel mondial, provocând o creștere bruscă a prețurilor la energie și alimentând temerile legate de inflația globală.
De asemenea, Emiratele Arabe Unite colaborează cu Bahrainul pentru elaborarea unei rezoluții a Consiliului de Securitate al ONU pentru a oferi unui viitor grup de lucru un mandat, dar Rusia și China s-ar putea opune acestei măsuri, arată sursa citată.
Membrii Consiliului de Securitate al ONU au început să negocieze rezoluții pentru a proteja transportul comercial în și în jurul Strâmtorii Ormuz, inclusiv un proiect al Bahrainului care ar autoriza utilizarea „tuturor mijloacelor necesare”, a raportat Reuters la începutul acestei săptămâni.
Peste 1.900 de persoane ucise în Iran
Peste 1.900 de persoane au fost ucise și cel puțin 20.000 rănite în Iran de la începutul atacurilor americane și israeliene, a anunțat vineri Maria Martinez din cadrul Federației Internaționale a Societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie (IFRC), în baza datelor furnizate de Semiluna Roșie Iraniană.
Martinez a spus că Semiluna Roșie Iraniană continuă să fie singura organizație umanitară la nivel național care operează în întreaga țară în mijlocul escaladării conflictului.
IDF a bombardat o fabrică de producere a rachetelor balistice și minelor navale din Iran
Forțele aeriene israeliene au bombardat cea mai importantă bază iraniană de producție a rachetelor și minelor navale. Armata israeliană (IDF) a anunțat că instalația din Yazd era folosită de Iran pentru proiectarea, dezvoltarea, asamblarea și depozitarea „rachetelor avansate destinate lansării de pe nave de croazieră, submarine și elicoptere către ținte maritime mobile și fixe”.
„Acesta este un complex unde majoritatea rachetelor și minelor navale sunt dezvoltate de forțele navale iraniene”, au precizat reprezentanții IDF.
Atacul a fost efectuat în baza informațiilor furnizate de Direcția de Informații Militare și Divizia de Informații Navale și, „reprezintă o lovitură semnificativă pentru capacitățile de producție ale forțelor navale”, notează Times of Israel.
Bombardamentul a fost lansat la o zi după ce Israelul l-a eliminat pe Hassan Mohammad Bashir, un comandant de rang înalt al Marinei Gărzilor Revoluţionare Iraniene, și pe alți ofițeri de rang înalt.
„Bashir a inițiat sute de atacuri teroriste împotriva trupelor IDF și a civililor israelieni. El a comandat mai multe celule teroriste și, recent, a început să se integreze în rețeaua antitanc de la nord de râul Litani”, a mai precizat IDF.
Iranul atacă cu drone unul dintre principalele porturi din Kuweit
Autoritățile au anunțat că principalul port comercial al Kuweitului a fost distrus vineri în urma unui atac cu drone, în contextul în care Iranul își continuă campania din Golf ca ripostă la atacurile americano-israeliene.
Portul Shuwaikh a fost ținta unui atac vineri dimineață „din partea unor drone inamice; rapoartele preliminare indică pagube materiale, dar nu și victime umane”, a declarat autoritatea portuară din Kuweit într-un comunicat publicat pe X.
Iranul avertizează că va ataca hotelurile din Orientul Mijlociu în care sunt cazați soldați americani
Armata iraniană a avertizat că hotelurile din Orientul Mijlociu în care sunt cazați soldați americani vor fi ținte în războiul său cu Statele Unite și Israelul.
„Când toate forțele americane intră într-un hotel, din perspectiva noastră acel hotel devine american”, a declarat joi purtătorul de cuvânt al forțelor armate, Abolfazl Shekarchi, la televiziunea de stat.
„Ar trebui să stăm cu mâinile în sân și să-i lăsăm pe americani să ne atace? Când ripostăm, firește, trebuie să lovim oriunde s-ar afla ei.”
Peste 160 de specialiști ruși, evacuați de la centrala nucleară Bushehr din Iran
Peste 160 de specialiști ruși au fost evacuați de la centrala nucleară Bushehr din Iran, potrivit agenției de stat Tass.
„Ne așteptăm ca toate cele 163 de persoane să ajungă în cursul nopții la granița dintre Iran și Armenia”, a declarat Alexei Lihaciov, directorul general al companiei de stat Rosatom.
Evacuarea are loc în condițiile în care această centrală a fost vizată de atacuri săptămâna aceasta. Agenția Internațională pentru Energie Atomică a avertizat joi că astfel de lovituri ar putea „duce la un accident radiologic major”.
La rândul său, Kremlinul a condamnat atacurile, pe care le-a descris drept „extrem de periculoase”.
