Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

România s-a calificat în finala concursului Eurovision. Alexandra Căpitănescu a obținut voturile publicului după ce a interpretat melodia cu care a câștigat selecția națională, „Choke Me”. Pe scena din Viena, Alexandra a impresionat prin voce și prezență scenică.

Însă Eurovisionul a suferit schimbări și transformări de-a lungul tipului. Nu toate au fost pozitive. Ba chiar unele au fost șocante. Practic, concursul Eurovision a împărțit întotdeauna opinia publică. Unii susțin că această competiție este lipsită de orice valoare, iar alții, dimpotrivă, au devenit fani absoluți ai fenomenului.

Ceea ce rămâne istoria Eurovision este faptul că există momente memorabile, dar și momente care au șocat. Însă această competiție poate fi privită și din altă perspectivă, poate una adaptată la vremuri.

Despre acest subiect au discutat mai mulți cunoscători în domeniu, printre care și jurnaliștii Euronews Alida Mocanu și Mihai Dinu.

Eurovisionul de azi, față de cel de pe vremea Abba

Alida Mocanu, jurnalist Euronews: „Sigur că românii se bucură, pentru că avem un istoric la Eurovision. Primul, dacă nu mă înșel, a fost Dan Bittman, care a reprezentat România cu piesa Dincolo de nori. Apoi am avut momente de glorie, cu Mihai Trăistariu, Luminița Anghel cu Sistem. Au fost niște momente de bucurie, dar nu-mi dau seama dacă avem un public român mulțumit, pentru că, adesea, când am trimis în semifinale pe cineva, au fost foarte multe nemulțumiri. De când cu social media, există acel fenomen de hate..."

Mihai Dinu, jurnalist Euronews: „Muzica nu mai este așa cum o știam noi, romantică, în anii 70, 80, poate chiar și 90. Mie mi se pare piesa Alexandrei o construcție corporatistă, de la cap la coadă, totul este voit, totul este gândit. Sunt niște chestii acolo care trebuie bifate, e fata noastră din România, ne bucurăm pentru ea, am vrea să și câștige, de ce nu? Ca să fiu rău, noi facem întotdeauna istoria nimicului aici, pentru că Eurovision este o șușă europeană în care se duc o grămadă de bani, iar întoarcerea este mult prea mică pentru amploarea care se dă acestui concurs.”

Eurovision 1974 vs Eurovision 2026 - de la Abba, la Alexandra Căpitănescu

În acest context, apare comparația - oarecum așteptată - cu vremurile de început ale Eurovisionului. Dar se știe că evoluția este definiția progresului... Numai că nu orice fel de evoluție și nu orice fel de progres.

Alida Mocanu, jurnalist Euronews: „Eu am și votat la un moment dat, am trimis un sms, acum foarte mulți ani, pentru piesa Fairy Tale, a norvegianului Alexander Rybak. Am votat cu sufletul, mie chiar mi-a plăcut prestația acelui tânăr cu vioara. Mi-aduc aminte că i se rupseseră și câteva chestii, arcușul, și el tot continua să cânte. Spectaculosul poate să câștige, până la urmă, măcar un adept. Aș vrea totuși să apăr și să spun că nu e chiar un concurs venit de niciunde. Să nu uităm că este scena uriașă pe care s-a lansat trupa Abba, când au câștigat, în 1974, cu piesa Waterloo.”

Mihai Dinu, jurnalist Euronews: „Abba este o trupă care însumează definiția popului mainstream. Cred că, și fără acest concurs, Abba tot acolo ar fi ajuns, pentru că compozițiile lor sunt excepționale și, din discurile pe care le-au scos, cred că este foarte greu să alegi 10 piese care nu pot fi date la radio. Deci Abba are o valoare imensă, nu a avut nevoie de treaba asta. Însă tot ce s-a întâmplat în 74 a avut și o conotație pozitivă pentru toată dezvoltarea muzicală din Suedia, pentru că ei au prins treaba asta....de imagine, iar oamenii au investit în muzică, în școli de muzică, fiecare biserică din Suedia avea un grup, o sală unde copiii învățau să cânte, aveau cor, un instrument. La școli, la fel. Și au ajuns, la 40 de ani distanță, să domine piața mainstream ca producții și compoziție.”

Alida Mocanu, jurnalist Euronews: Din istoria acestei competiții, există totuși această diversitate și este această artă a spectacolului. Sunt și momente ridicole - într-un an, Irlanda a fost reprezentată de o marionetă sub formă de curcan, care cânta rap. Pur și simplu arătau ca Predator, dar au câștigat. Toți au crezut că e o glumă, dar n-a fost. Există și momente spectaculoase de artă. Acolo este și o competiție a costumelor, a coregrafiilor, a tehnologiilor, a tot ce ține de lumini, lasere, scenă, felul în care este realizată în fiecare an o scenă cât mai spectaculoasă. Toate acestea aduc bucurie omului care stă în fața televizorului. Avem această multiculturalitate, fiecare se simte mândru când își vede reprezentantul pe scenă. Uite, Celine Dion s-a mai lansat acolo. Avea 20 de ani. O canadiancă cânta în franceză și reprezenta Elveția.”

Mihai Dinu, jurnalist Euronews: Și în cazul lui Celine Dion, cred că nici ea ar fi avut nevoie de lucrul ăsta. Oamenii ăștia - Abba, Celine Dion, poate Maneskin, cu niște semne de întrebare- au ei foarte multă valoare. Restul sunt niște oameni aterizați acolo, parașutați, pentru un spectacol în care muzica nu mai contează mai deloc. Contează scandalul, controversa și imaginea pe care tu o poți genera și o poți rostogoli pe rețelele de socializare."

Alida Mocanu, jurnsliată Euronews: „Eu merg tot către țările nordice în finală, ele au un refren pe care îl reții.”

Mihai Dinu, jurnalist Euronews: „Cu fata noastră votez”.

Alida Mocanu, jurnalistă Euronews: „Și eu o să votez cu ea. Din ce am citit, se aude că tot țările nordice ar fi... Aici îți dau dreptate. Suedezii au prins momentul acela și au făcut muzică bună în continuare și s-au dus la competițiile de gen cu piese grele".

Mihai Dinu, jurnalist Euronews: „Au creat un program care, după 20 de ani, a început să dea rezultatele pe care ei și le-au dorit. Dar au avut răbdare și i-au învățat pe copiii ăia să cânte."

Suedia și Irlanda sunt țările care au câștigat de cele mai multe ori Eurovision. Fiecare are câte șapte trofee. În ceea ce privește artiștii individuali, doar doi au reușit să câștige Eurovision de două ori: irlandezul Johnny Logan și suedeza Loreen.

  • Marea finală Eurovision 2026 va avea loc în seara de pe 16 mai, când 25 de țări se vor întrece pentru trofeu.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE

euronews.ro: Știri de ultimă oră, breaking news, #AllViews