Republica Moldova s-a calificat în finala Eurovision Song Contest 2026, după prima semifinală desfășurată marți seară, în urma voturilor publicului și ale juriilor naționale.
În total, zece țări au obținut biletele pentru marea finală de sâmbătă, în timp ce alte cinci au fost eliminate din competiție.
Competiția continuă joi cu cea de-a doua semifinală, în care alte 15 țări vor intra în concurs. Dintre acestea, zece se vor califica în finala organizată la Wiener Stadthalle din Viena.
Finala Eurovision din acest an va reuni în total 25 de țări.
Țările deja calificate
Pe lângă cele zece țări care au trecut de prima semifinală, în finală sunt deja calificate direct și marile contributoare financiare ale concursului.
- Republica Moldova: Satoshi, „Viva, Moldova!”
- Grecia: Akylas, „Ferto”
- Finlanda: Linda Lampenius și Pete Parkkonen, „Liekinheitin”
- Belgia: Essyla, „Dancing on the Ice”
- Suedia: Felicia, „My System”
- Israel: Noam Bettan, „Michelle”
- Serbia: Lavina, „Kraj mene”
- Croația: Lelek, „Andromeda”
- Lituania: Lion Ceccah, „Solo quiero mas”
- Polonia: Alicja, „Pray”
Țările eliminate după prima semifinală
Cinci țări nu au reușit să obțină suficiente voturi pentru a merge mai departe în competiție:
- Estonia – Vanilla Ninja, „Too Epic to Be True”
- Georgia – Bzikebi, „On Replay”
- Muntenegru – Tamara Zivkovic, „Nova zora”
- Portugalia – Bandidos do Cante, „Rosa”
- San Marino – Senhit, „Superstar”
Republica Moldova este una dintre țările care s-au remarcat prin constanță la Eurovision Song Contest. De la debutul din 2005, Moldova a participat la majoritatea edițiilor și a reușit să se califice în finală de aproximativ 18 ori, fiind considerată una dintre țările cu o rată ridicată de succes în semifinale.
De-a lungul anilor, a venit constant cu show-uri memorabile și piese care au atras atenția publicului european. Cel mai bun rezultat rămâne locul 3 obținut în 2017 de SunStroke Project, cu piesa „Hey, Mamma!”.
În același timp, Moldova a avut și alte momente emblematice, precum prestația trupei Zdob și Zdub din 2022, cu piesa „Trenulețul”, care a devenit virală și a adus țării un loc 7 în finală,
