Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

România a aruncat peste o treime dintre vaccinurile anti-Covid. Topul țărilor UE care au făcut risipă

Țările Uniunii Europene au aruncat vaccinuri anti-Covid în valoare de 4 miliarde de euro. În medie, 0,7 vaccinuri pe cap de locuitor, arată o analiză realizată de Politico. Care sunt țările care au aruncat cele mai multe fiole la gunoi.

România a aruncat peste 36% dintre vaccinurile anti-Covid primite

Germania se află în fruntea clasamentului, cu 83 de milioane de doze risipite, arată raportul Politico. Este urmată de Italia, Olanda și Spania. România este pe locul al cincilea din acest punct de vedere, cu aproape 10 milioane de doze aruncate. Alte câteva milioane de doze urmează să fie distruse în perioada următoare, a spus Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, într-un interviu pentru Euronews.

Cât despre țările care au risipit cele mai multe doze pe cap de locuitor, pe primul loc se află Estonia, cu mai mult de o doză pe cap de locuitor. Urmează Germania, iar pe locul al treilea Slovenia. România se află sub media europeană. Țara noastră a aruncat o jumătate de doză de vaccin pe cap de locuitor și se clasează, astfel, pe locul 13.

Politico a făcut și o comparație între numărul de vaccinuri pe care ţările le-au raportat ca fiind irosite și numărul de vaccinuri care le-au fost distribuite. Din analiză reiese că țara noastră figurează pe locul al treilea, adică țara noastră a aruncat peste o treime dintre vaccinurile primite. România este devansată de Lituania și Slovacia.

Toate aceste calcule se bazează pe cifrele din 19 ţări europene. 15 dintre acestea au furnizat informații direct, iar în cazul a patru țări, raportările au fost făcute de presă.

Unele guverne, inclusiv Franţa, a doua cea mai populată ţară din Uniunea Europeană, au fost reticente în a dezvălui amploarea risipei. Așa că, este greu de spus care este, de fapt, cantitatea de vaccinuri anti-Covid care a ajuns la gunoi.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE