Subiectul pensiilor uriașe ale magistraților continuă să creeze polemici în societatea civilă. Orice variantă propusă de Guvern s-a lovit de fiecare date de refuzul celor de la Consiliul Superior al Magistraturii.
Fostul ministru al Justiției, Monica Macovei, susține că sintagma de 'drepturi câștigate', pe care o tot vehiculează magistrații, este una inventată chiar de ei. Ea face referire la restul țărilor din Europa, unde nu există așa ceva.
Monica Macovei: „Nu există nicăieri în legislația niciunei țări, înțelegeți?”
Monica Macovei, fost ministru al Justiției: „Atunci a început și furia asta cu sporurile (n.r.: 2005-2007). Au inventat-o câțiva membri CSM, au apărut cu ea în spațiul public. În drepturi salariale, nu există nicăieri în legislația niciunei țări, înțelegeți? M-am uitat mai demult la bugetul care este public. De exemplu, pentru pensiile publice în Statele Unite. Acolo îți spune o previziune: domnule, pe următorii 3 ani poți primi pensiile cam atât, pentru că acum asta e previziunea bugetară și fiscală pe care ți-o dă economia. După care, se schimbă. În orice fel se poate schimba. Și sfatul este peste tot: făceți-vă economii în timp ce lucrați. Dar această noțiune.... nicăieri în Europa nu s-a întâmplat asta.
Au mai făcut alte categorii profesionale, cred că cei din din Poliție, Ministerul de Interne. Magistrații le-au dat și lor, ca să nu fie singurii din țară. Asta e explicația mea. Știu asta pentru că eram ministru. Dădeau în judecată Ministerul Justiției, care avea atunci bugetul instanțelor. Și Ministerul de Finanțe trebuia să dea banii la Ministerul Justiției. Știu tot de la ei că se uitau pe internet să vadă ce sporuri aveau alte categorii profesionale sau parte din cele pe care ei nu le aveau. Și ziceau că sunt discriminați față de altă categorie profesională. N-are nicio legătură în munca niciunuia. Adică alte categorii profesionale fac altă muncă, au avut sporuri din diverse alte motive."
Sporurile pentru condiții vătămătoare, criticate de Monica Macovei
Pe lângă aceste salarii și pensii uriașe, magistrații mai au și sporuri. Dar și acest subiect a inflamat opinia publică, mai ales că unele dintre aceste sporuri sunt considerate pur și simplu ridicole.
Monica Macovei, fost ministru al Justiției: „În continuare, mai sunt sporuri, că m-am uitat ieri la INM, unde cei mai mulți sunt magistrați. Sunt în continuare sporuri pentru condiții vătămătoare de muncă, sunt în continuare sporuri pentru risc de stres, de suprasolicitare, etc. E pe internet. Din care o să vedeți că scrie magistrat. Vă spun exact acum: Risc și suprasolicitare neuropsihică, condiții de muncă grave, vătămătoare sau periculoase. Deci sunt în sala de judecată sau în birou. Ce e vătămător sau periculos? Magistrații primesc din timpul carierei, cât sunt judecători și procurori, o sumă de bani pentru suprasolicitare neuropsihică.
Adică una din explicații a fost că sunt foarte obosiți, suprasolicitați și că de aia le trebuie pensia. Uite că primesc banii ăștia din timpul cât sunt magistrați. Nu știu de ce mai trebuie la pensie, că nu mai sunt suprasolicitați dacă nu mai sunt magistrați.
Și mai e un spor pentru păstrarea confidențialității, care intră în fișa personală. Adică dacă ai anumite slujbe, păstrezi confidențialitatea. Dacă nu vrei să păstrezi, du-te în altă parte. Adică vrei bani ca să păstrezi confidențialitatea unor informații acolo unde lucrezi? Pentru asta vrei bani? Altfel, le arunci în piață, le dai pe surse, ce faci? Adică, problemă morală, etică.
E un fapt care deschide ochii multora, pentru că la noi s-a tot spus în spațiul public că sunt numai 5.000 și sumele nu sunt mari și nu contează mult la buget. Contează față de restul societății. Ceea ce adevărat față de ceilalți, că egalitatea în fața legii e în Constituție și peste tot.
Au făcut jurnaliștii de la Rise Project în 2024 un articol și au făcut un calcul atunci pentru perioada 2013-2022. Ce sume s-au dat în total după toate aceste acțiuni care care se întâmplă și astăzi? Adică noi, în acest moment, în toată țara, avem acțiunile astea pe care magistrații le fac în continuare. Din 2013 până în 2022, sumele de bani cheltuite de la bugetul public pentru sporurile pe care și le-au dat unii altora au fost de 1,13 miliarde de euro. Da, se ridică în 2024 la 1,4 miliarde. Salariile restante sunt, de fapt, salariile crescute cu sporuri.
Când e o acțiunie în justiție, în civil, dacă vă cer o sumă de bani, ai dreptul s-o ceri pe trei ani în urmă să ți se dea și pe toată viața, în caz de sporuri la salarii. Deci toți au cerut pe 3 ani în urmă și înainte. Și vreau să zic că de fapt sumele sunt foarte mari. E vorba de justiție, de sistemul judiciar care trebuie să aibă o etică și o morală, adică judecătorul care judecă viața oamenilor, situații care le schimbă viața. Nu știu de ce mai mult decât doctorii, care țin viața și moartea în mână câteodată. Deci totul e despre bani.
Deci ar vrea să mai lucreze în altă parte? Să se facă avocați și fac consultanță de la bun început. Dacă nu vrei să fii magistrat și să împarți dreptate și vrei bani, poate asta-i determină și pe alții să se ducă tineri. Deci asta nu există. S-a creat aici la noi, au prelua-o și alte categorii profesionale. Guvernul și Parlamentul au dreptul să stabilească salariile, să le crească, să le scadă în funcție de proiecțiile bugetare, la toate categoriile. Nu se poate să facă excepție magistrați, nu există, nu e de conceput asta."
Monica Macovei: „Vicepreședintele CSM a luat peste picior Guvernul"
În ultima vreme, mai mulți magistrați au încercat să găsească fel de fel de explicații pentru solicitările pe care le au. Iar Monica Macovei spune că unele dintre explicații au luat peste picior Guvernul.
Monica Macovei, fost ministru al Justiției: „Eu am văzut ce a spus vicepreședintele CSM, care practic a luat peste picior Guvernul și pe premier. Zice: păi, pe 28 noi trebuie să-i și dăm avizul. Nu s-au integrat în societate.
Dar să vă spun de opinia celor patru judecători CCR, e publicată. Deci cinci au au admis excepția ridicată de cine? De Înalta Curte, care are toate aceste sporuri și la nivelul cel mai mare, la cererea CSM, unde sunt judecători și procurori și toți au aceste sporuri, plus sporurile de la CSM. Patru nu au fost de acord. Patru judecători au motivat foarte pe scurt, au spus că avizul de 30 de zile e obligatoriu pentru Guvern, în sensul că el trebuie să-l ceară. Dacă îl cere cu mult mai devreme, adică cu o perioadă îndelungată - n-a fost cazul aici, că nu era timp - CSM-ul are avizul. Adică atunci când CSM-ului i se cere, nu poate să întârzie mai mult de 30 de zile. Nu că trebuie să aștepte 30 de zile și nici că Guvernul trebuie să aștepte.
Nu este discriminare. Salarizarea și condițiile de pensionare se stabilesc și pentru magistrați de către Guvern și de Parlament, ca pentru toată lumea. Asta spun cei patru judecători de la CCR. Cinci judecători, din care patru propuși de PSD și unu de Iohannis. La noi, în România, contează.
Mai spun ceva acești patru judecători, asta cu avizul, că CSM-ul nu poate să dea mai târziu de 30 de zile. Asta nu înseamnă că nu trebuie să dea mai devreme. Și Guvernul nu e ținut de 30 de zile. Deci noi avem un termen pe 28 și vorbim de milioane de euro PNRR, care vin pentru toată țara. Da? Deci ar fi rea-credință, dar chiar rea-credință și dispreț față de toată societatea să nu dea avizul. Negativ, că e clar că e negativ, da? E un privilegiu, dar nu mascat, că și le-au dat singuri. Serios.”
