PE SCURT: O selecție de cinci articole cu care merită să îți închei ziua

De două ori pe zi, Euronews România îți aduce un rezumat al știrilor cu care merită să pornești la drum și, respectiv, cu care să îți închei programul.

Fumatul, interzis în Franța, în parcuri, plaje sau stații de autobuz

  • Decretul guvernamental a fost publicat pe 28 iunie în Monitorul Oficial și intră în vigoare pe 1 iulie.
  • Însă nu se vor aplica amenzi pentru încălcarea acestei interdicții chiar din prima zi, deși legea prevede amenzi de 135 de euro.
  • Decretul trebuie completat cu un ordin al ministrului Sănătății pentru a defini cu exactitate zonele în care fumatul nu va mai fi permis.

Citește mai mult despre interzicerea fumatului în Franța.

Ucrainenii au distrus alte avioane rusești Su-34, chiar pe aerodromul Marynivka

  • Această operație a fost pusă la cale tot de structurile de informații speciale ale Ucraine, în colaborare cu Serviciul de Securitate.
  • Acțiunea a fost efectuată cu drone cu rază lungă de acțiune, după cum anunță armata ucraineană.
  • În plus, au fost distruse partea tehnică și operațională a aerodromului, adică infrastructura critică a instalației militare.

Citește mai mult despre acțiunea ucrainenilor.

Un avion de spionaj, escortat de urgență de avioane germane

  • Forțele Aeriene germane au fost alertate de prezența unui avion de spionaj rusesc, de tip Il-20M, care era prezent deasupra Mării Baltice.
  • Avionul rusesc a decolat din Kaliningrad, dar fără comunicații radio și fără un plan de zbor.
  • Ministerul rus al Apărării a spus că „toate zborurile aviației militare sunt efectuate în conformitate cu dreptul internațional și cu regulile de utilizare a spațiului aerian.”

Citește mai mult despre interceptarea avionului rusesc.

A nins în deșertul Atacama, cel mai arid din lume

  • Deșertul a fost acoperit de un strat gros de zăpadă. Imagini cu ninsoarea au fost realizate de Observatorul ALMA.
  • Fenomenul este extrem de rar. În deșertul Atacama nu a nins în ultimii zece ani.
  • Ariditatea extremă din Atacama face ca, în unele zone, precipitațiile medii anuale să fie de doar 1-3 milimetri.

Citește mai mult despre ninsoarea din deșertul Atacama.

FITS 2025. Sibiul potolește setea de cultură

  • Sunt prezenți actorii Bill Murray și Kathleen Turner și laureatul cu Nobel, nigerianul Wole Soyinka.
  • La a 32-a ediție a festivalului, programul a fost marcat de prezența unor mari regizori, actori, dansatori și artiști stradali.
  • În fiecare an, la festivalul de la Sibiu, ajung zeci de mii de oameni. Iar asta ne păstrează în continuare optimismul.

Citește mai mult despre festivalul FITS.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE