Sari la conținut

Euronews Radio se lansează în România: o voce nouă, perspective multiple, din această toamnă pe 107,3 FM

afiș de promovare cu textul „de azi ne auzim la radio” și o portavoce din care iese o mână care ține un aparat radio

O voce nouă, chiar din 9 noiembrie! Euronews Radio aduce împreună știrile relevante, muzica de calitate și divertismentul, într-un format multimedia în care radioul nu doar se ascultă, ci și se vede. Din această toamnă, ascultătorii pot descoperi noua frecvență 107,3 FM și o echipă de jurnaliști și realizatori pregătită să îi însoțească pe parcursul întregii zile.

Euronews Radio pornește la drum cu o promisiune clară: informație echilibrată, perspective diverse, muzică bună și conversații care dau sens zilei. Noul post își propune să fie mai mult decât o sursă de știri. Va fi un companion pentru ascultători, de la primele ore ale dimineții până târziu în noapte, un spațiu al informației, al dialogului și al stării de bine.

Lansarea Euronews Radio aduce și o perspectivă nouă asupra experienței radio. Postul îmbină formatul tradițional cu televiziunea și mediul digital, oferind publicului posibilitatea de a urmări nu doar vocile de la microfon, ci și momentele, reacțiile și energia din spatele emisiunilor.

Cu o regie de emisie video completă, postul transformă conversațiile și momentele spontane în conținut video, disponibil pe site, dar și pe Instagram, Facebook, TikTok și YouTube.

Astfel, experiența ascultării continuă în mediul digital. Publicul poate urmări fragmente din emisiuni, poate descoperi interacțiunile dintre realizatori și invitați și poate vedea ce se întâmplă dincolo de microfon. Este un format care păstrează naturalețea radioului, dar îi adaugă dinamismul televiziunii și interactivitatea platformelor sociale.

Știri la fiecare oră, informații pe scurt din zece în zece minute

Unul dintre pilonii noului post este informarea constantă. La fiecare „fără cinci”, Euronews Radio aduce cele mai importante știri ale momentului, într-un format concis, care îi ajută pe ascultători să înțeleagă ce se întâmplă și să rămână conectați la actualitate.

Dar știrile nu așteaptă programarea buletinelor informative. Jurnaliștii redacției vor interveni ori de câte ori apar informații de ultimă oră, urmând ca subiectele importante să fie dezvoltate în jurnalele de știri. Actualitatea va fi astfel integrată în ritmul emisiunilor, fără să întrerupă firescul conversațiilor și al programelor de divertisment.

Programul Euronews Radio este construit în jurul unor voci cunoscute și al unor formate care acoperă momente diferite ale zilei.

Diminețile, de luni până vineri, între orele 7:00 și 10:00, încep cu „Dimineața bună”, emisiunea prezentată George Mihalcea, Nadina Zisu și Denisa Cotor. Cei trei propun un matinal în care informația se întâlnește cu divertismentul, cultura și educația.

„Să fii parte dintr-un matinal de radio nu e doar un job. Este un stil de viață. Povestea Euronews Radio abia începe. O scriem împreună, în fiecare dimineață, pe 107.3 FM”, spune Nadina Zisu.

Pentru George Mihalcea, după peste două decenii de experiență în presa TV, radio, scrisă și online, radioul rămâne cel mai direct și onest mediu de exprimare. „Asta ne propunem să facem la Euronews Radio în programul matinal: să fim un interlocutor riguros, dar relaxat pentru cei care-și încep ziua alături de noi. Să învățăm unii de la alții cum să înțelegem toate perspectivele”.

Denisa Cotor completează echipa cu energia și curiozitatea generației Z. Pentru ea, radioul este o ocazie de a găsi „echilibrul dintre informație, seriozitate și bună dispoziție”.

De la ora 10:00 la 13:00, Alexandra Ștefănescu preia microfonul în emisiunea „Euronews Feed”, un program dedicat conversațiilor, divertismentului și subiectelor care contează în prima parte a zilei.

Între 13.00 și 16.00, informațiile coordonate de Adrian Tudor și Alexandra Spânu ajung pe calea undelor, în Contact Euronews. Din zece în zece minute, ascultătorii primesc știri relevante, echilibrate și care pun bazele unei analize ulterioare.

După-amiaza, între 16:00 și 19:00, Liviu Damian aduce „Drive Time”, un program dinamic, cu știri, intervenții în direct, infotainment, muzică și teme de cultură și educație. Informațiile din trafic completează oferta emisiunii, pentru cei care se întorc acasă.

„Cred într-un radio viu, relevant, care știe să informeze, dar și să ofere momente de relaxare”, spune Liviu Damian, jurnalist cu trei decenii de experiență în radio.

Știrile, în centrul proiectului Euronews Radio

În spatele buletinelor informative și al intervențiilor în direct se află o echipă de jurnaliști cu experiență, care aduce în noul proiect expertiza acumulată în redacții radio, TV și online.

Adrian Tudor, șeful Departamentului de Programe, consideră că lansarea Euronews Radio este o continuare firească a unei cariere legate în mare parte de jurnalismul radio. El mizează pe un public care își dorește știri și programe relevante într-o piață radio competitivă.

Angela Lefter vede în Euronews Radio împlinirea unui proiect la care a visat mai bine de 20 de ani: un post care să reunească informația corectă și echidistantă cu muzica de calitate și să se adreseze tuturor generațiilor.

Pentru Elena Blănaru, știrista de la matinal, radioul are capacitatea de a transmite rapid informația, dar și de a crea emoție. Ea va aduce ascultătorilor, în timpul dimineții, știrile care îi ajută să rămână conectați la actualitate.

Informația sportivă va avea propria voce prin Marian Rădoi, care își propune să treacă dincolo de rezultatele competițiilor și să prezinte poveștile, efortul și emoția din spatele performanțelor.

Ana-Maria Adam vorbește despre o relație cu radioul începută încă din copilărie, când vocile de la radio îi țineau companie. Pentru ea, această legătură s-a transformat într-o pasiune și, mai apoi, într-o vocație.

Alexandra Spânu, producător al Știrilor Euronews Radio, vine cu experiența coordonării unor echipe locale și internaționale și cu dorința de a aborda subiectele zilei din cât mai multe unghiuri.

Din această toamnă, Euronews Radio se aude pe 107,3 FM. O voce nouă, perspective multiple.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE