Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Parlamentul European: Salariile nu mai pot fi secrete, iar angajații pot cere informații despre cât câștigă un coleg cu aceeași funcție

Deputații din Parlamentul European au dat joi aprobarea finală pentru directiva privind transparența salarială, care va obliga unii angajatori să publice salariile medii defalcate pe sexe, în încercarea de a reduce diferențele de remunerare între femei și bărbați. Astfel, angajații vor avea dreptul de a primi informații clare și complete despre nivelurile de salarizare individuale și medii.

Consiliul UE va trebui să aprobe în mod oficial acordul înainte ca textul să fie promulgat și publicat în Jurnalul Oficial al UE. Noile norme vor intra în vigoare la douăzeci de zile de la publicare.

Angajatorii vor fi amendați dacă încalcă normele

Angajatorii cu cel puțin 100 de angajați vor trebui, de asemenea, să publice la fiecare trei ani informații privind diferențele de remunerare dintre lucrătorii de sex feminin și cei de sex masculin, iar angajatorii mai mari vor trebui să facă acest lucru mai des.

În cazul în care diferența salarială pe care o raportează este de cel puțin 5%, angajatorii vor trebui să efectueze o evaluare a remunerării în cooperare cu reprezentanții lucrătorilor. Statele membre vor trebui să instituie sancțiuni eficace, proporționale și disuasive, cum ar fi amenzile, pentru angajatorii care încalcă normele.

Angajații care au suferit un prejudiciu din cauza unei încălcări a normelor vor avea dreptul de a solicita despăgubiri. De asemenea, dacă un angajat consideră că nu a fost aplicat principiul egalității de remunerare și sesizează instanța, legislația națională ar trebui să oblige angajatorul să demonstreze că nu a existat nicio discriminare.

Diferențele salariale bazate pe gen

Diferența de remunerare între femei și bărbați în UE se situa la aproape 13% în 2021, ceea ce înseamnă că femeile câștigă, în medie, cu 13% mai puțin pe oră decât bărbații. Estonia, Austria și Germania au cele mai mari diferențe de remunerare din blocul comunitar, cu rate de 20,5%, 18,% și, respectiv, 17,6%. Slovenia, România și Luxemburg (la rândul lor, 3,8%, 3,6% și -0,2%) au cele mai mici diferențe de remunerare.

Printre motivele care explică diferențele de remunerare între femei și bărbați se numără suprareprezentarea femeilor în sectoare cu salarii relativ mici, inclusiv în îngrijire, sănătate și educație, mai mult timp petrecut în activități neremunerate, cum ar fi îngrijirea copiilor și treburile casnice, care pot avea un impact asupra opțiunilor de carieră, așa-numitul plafon de sticlă din cauza numărului mai mic de femei în posturi de conducere și discriminarea salarială. 

Europarlamentarul român Dragoș Pîslaru, președintele Comisiei pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale, a declarat reporterilor că acest "decalaj are un impact pe termen lung asupra calității vieții femeilor, crescând riscul de sărăcie și de persistență a diferenței de remunerare a pensiilor, care este de 33% în prezent". El a făcut apel la țările UE "să pună în aplicare această directivă în mod riguros și la timp".

Statele membre trebuie acum să aprobe în mod oficial acordul.

Surse: Euronews.com, Parlamentul European

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE