O femeie din Arad a murit târâtă de tramvai. A fost prinsă de uși în timp ce își cobora copilul cu handicap, aflat în cărucior

O femeie din Arad a murit după ce a fost târâtă de tramvai mai mulți metri. Ea a vrut să coboare căruciorul în care se afla fata sa cu handicap, dar vatmanul a închis ușile mult prea devreme. Polițiștii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.

Incidentul a avut loc într-o staţie de tramvai de pe Calea Aurel Vlaicu, din municipiul Arad, scrie Agerpres.

Vatmanul nu se afla sub influența alcoolului

"Din cercetări a reieşit că un bărbat de 31 de ani, din Arad, în timp ce conducea un tramvai pe Calea Aurel Vlaicu, a acroşat o femeie de 55 de ani. Femeia a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, decedând ulterior. Testarea cu aparatul alcooltest a vatmanului a indicat că acesta nu se afla sub influenţa alcoolului", a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad, care a întocmit un dosar pentru ucidere din culpă.

Vina ar fi fost a vatmanului, pentru că nu s-a asigurat corespunzător la plecarea din stație.

"O doamnă încerca să coboare căruciorul cu fetiţa ei cu grad de handicap, moment în care uşile s-au închis, vatmanul nu a observat, nu s-a asigurat bine în oglinzi, şi a fost târâtă după tramvai, ajungând ulterior între peronul staţiei şi tramvai. Din păcate, a intervenit decesul femeii. Cazul este cercetat penal de Poliţie şi Parchet, aşteptăm concluziile anchetei", a declarat directorul Companiei de Transport Public Arad.

Victima nu a dat drumul căruciorului

Martori ai incidentului au declarat că uşile vagonului s-au închis când femeia cobora căruciorul, iar tramvaiul s-a pus în mişcare. Victima nu a dorit să dea drumul căruciorului şi a fost târâtă mai mulţi metri, până când a căzut pe liniile de tramvai.

Potrivit Serviciului de Ambulanţă Judeţean, care a preluat victima şi a transportat-o la spital, pasagera a suferit leziuni interne grave. Ea a murit câteva ore mai târziu la spital.

Fetiţa victimei, în vârstă de 12 ani, se află în atenţia serviciilor de asistenţă socială.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE

Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5