Aveam 29 de ani și opt ani de radio la activ când am auzit prima dată You Get What You Give. Gregg Alexander purta o pălărie bucket verde și țipa în microfon ca și cum ar fi avut ceva grav de spus lumii, despre bani, faimă, și ipocrizie. Refrenul „you get what you give” mi-a rămas în cap, e și greu să n-o fi făcut oricui. Habar n-aveam pe atunci că trupa avea să se destrame chiar anul următor, la fel de brusc cum apăruse. Un album, un hit uriaș, și gata, ușa se închide.
Săptămâna asta ușa s-a redeschis, puțin, pentru „one night only”, cum sună chiar titlul piesei noi care-mi sugerează că timpul a stat pe loc.
One Night Only (Break Loose Break Free!) e primul cântec original lansat sub numele New Radicals în aproape trei decenii. Apare pe coloana sonoră a comediei romantice One Night Only, cu Monica Barbaro și Callum Turner, programată să apară pe 7 august, alături de un cover al lui King Princess după Love Is in the Air și un fragment din muzica scrisă de Este Haim pentru film. Piesa e semnată de Gregg Alexander, Danielle Brisebois, cealaltă jumătate permanentă a trupei, și de Nick Lashley.
Muzical, One Night Only nu se ascunde deloc de trecut. E un track pop-rock construit pe pian, cu groove ușor funky, ușor soul, cu influență directă din Maybe You've Been Brainwashed Too, singurul album al trupei. Rețeta rămâne aceeași, energie de arenă, un refren gândit să fie strigat cu pumnul în aer, și vocea lui Alexander, la fel de teatrală și disperată ca acum douăzeci și opt de ani. Un fan surprins de piesă în 2026 ar recunoaște-o imediat ca fiind de la aceeași sursă, semn bun sau semn rău, depinde cui îi place nostalgia fără compromisuri.
Partea mai puțin cunoscută a poveștii e ce a făcut Gregg Alexander în cei douăzeci și opt de ani dintre cele două cântece New Radicals. A scris Murder on the Dance Floor pentru Sophie Ellis-Bextor, The Game of Love pentru Santana și Michelle Branch, și Lost Stars pentru Adam Levine, piesă nominalizată la Oscar. Cu alte cuvinte, omul cu pălăria bucket a devenit unul dintre compozitorii invizibili care țin radioul în priză de la distanță, semnând refrene pe care lumea le fredonează fără să știe cine le-a scris.
New Radicals au mai revenit ocazional în spațiul public, au cântat la parada virtuală de la învestitura președintelui Biden, în 2021, și au relansat, sub propriul nume, versiuni proprii ale Lost Stars și Murder on the Dance Floor în 2024. Dar toate astea erau reeditări și colaborări, nu material nou. Prima piesă originală de trei decenii încoace are, prin urmare, o greutate simbolică pe care o reeditare n-o poate avea niciodată.
Povestea New Radicals rămâne, în fond, una despre timing. Trupa a avut un singur album, un singur hit masiv, și Alexander a desființat-o la un an după lansare, chiar în punctul culminant, înainte ca lumea să apuce să se sature de ei. E o mișcare rară în muzica pop, unde majoritatea trupelor se agață de succes până când succesul moare-n somn. New Radicals au ales să dispară cu demnitate, lăsând în urmă un singur cântec suficient de bun cât să supraviețuiască douăzeci și opt de ani fără ajutor.
O tăcere atât de lungă schimbă felul în care ascultăm o revenire. One Night Only vine ca un semnal scurt, aproape timid, că povestea nu s-a încheiat definitiv în 1999. Rămâne de văzut dacă piesa asta va fi, într-adevăr, „one night only”, sau doar prima frază dintr-o conversație lăsată în suspans de mult prea multă vreme.
