Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Controversa statuii Domnul Goe de la Ploiești, vopsită în culorile curcubeului. Deputat PNL: „E simbolistica LGBT” / „Să vă uitați pe cer, după ploaie”

Statuia „Domnul Goe” de la Ploiești, vopsită în culorile curcubeului în cadrul unui proiect de artă urbană, a ajuns în centrul atenției după reacția deputatului PNL Mircea Roșca. Politicianul a cerut readucerea statuii la „starea inițială” după ce a fost transformată „printr-o intervenție artistică în culorile curcubeului, asociate astăzi simbolisticii LGBT”. Roșca a scris pe Facebook că, deși nu judecă „formele de exprimare artistică, oricât de controversate ar fi”, consideră intervenția nepotrivită pentru un simbol al orașului. Și social-democrații au criticat colorarea statuii „Domnul Goe”, pe care au asociat-o tot cu LGBT.

Deputatul Mircea Roşca: Dacă până ieri, Domnul Goe le spunea „Bun venit la Ploiești!” celor care coborau din tren, astăzi ce le mai spune și în numele cui?

Preşedintele PNL Prahova, deputatul Mircea Roşca, a scris pe Facebook că a fost „neplăcut surprins” să vadă statuia transformată „printr-o intervenție artistică în culorile curcubeului, asociate astăzi simbolisticii LGBT”.

„Gara de Sud este una dintre porțile Ploieștiului. Pentru mulți dintre cei care ajung aici, este prima imagine a orașului. Iar Domnul Goe, personajul lui Caragiale, întâmpina simbolic călătorii într-un oraș care își asumă istoria, cultura și identitatea. De aceea, am fost neplăcut surprins să văd statuia transformată printr-o intervenție artistică în culorile curcubeului, asociate astăzi simbolisticii LGBT.”

-Mircea Rosca / Facebook

„Respect libertatea fiecărui om, respect diversitatea și nu îmi propun să judec formele de exprimare artistică, oricât de controversate ar fi. Dar pot și trebuie să spun că nu sunt de acord cu această intervenție asupra unui simbol al Ploieștiului. Ca prahovean, ca om atașat credinței, familiei și valorilor în care am crescut, nu am perceput în comunitatea noastră o asemenea direcție publică încât un simbol aflat chiar la una dintre principalele intrări în oraș să ajungă să transmită un mesaj care poate fi interpretat astfel, sau mai grav să-i eticheteze altfel pe oamenii de bună credință de aici, oameni pe care atât cât îi cunosc eu, sunt cu frică de Dumnezeu și cu valori moral creștine asumate, ce trebuiesc respectate de toți ceilalți. De aceea fac un apel către cei care au afectat imaginea unui simbol, să readucă statuia la starea inițială, pentru că nu-mi imaginez ca cineva din fruntea autoritățile locale să fi autorizat așa ceva.”

-Mircea Rosca - Facebook

Internauții au lăsat comentarii la postarea de pe Facebook a politicianului. Unii susțin că Ploieștiul trebuie să fie un oraș incluziv, în timp ce alții susțin poziția deputatului PNL privind păstrarea statuii așa cum era inițial.

„Ploieștiul ca și alte orașe trebuie sa fie un oraș incluziv, nu mai instigați la ură cu subiecte care atacă o comunitate care știți bine că există și în țară noastră, plus de asta faceți discriminare asupra artiștilor și a unei comunități, grup existent.”

„Mircea Roșca, să vă uitați pe cer, după ploaie. Nu știu cu ce dau ăștia, dar apare un semicerc colorat. Cred că au tehnologie avansată, să vă ascundeți în casă.”

„Domnule Roșca, a spune >>respect arta, dar să fie cenzurată<< este o contradicție în termeni. Domnul Goe este o satiră literară la adresa proastei creșteri, nu o icoană sau un reper al valorilor creștine. Intervenția face parte dintr-un festival de artă urbană pe deplin autorizat, care aduce viață și dinamică într-un oraș altfel amorțit cultural.”

„Total neplăcut și de prost gust, nu are nimeni nimic cu comunitatea LGBTQ, dar la ei acasă, nu în public!”

PSD Ploiești: „Să mânjeşti un simbol al copilăriei în culorile mişcării LGBT, o obrăznicie”

PSD Ploiești a transmis, în mediul online, că „Ploieştiul nu este terenul de joacă al agendei LGBT”.

Ploieştiul nu este terenul de joacă al agendei LGBT! Opriţi pângărirea simbolurilor naţionale cu propagandă curcubeu! Mutilarea ideologică a statuii "Domnul Goe" de la Gara de Sud este un afront inacceptabil şi o provocare ieftină adusă fiecărui ploieştean! Să mânjeşti un simbol al copilăriei şi al culturii româneşti în culorile mişcării LGBT şi să încerci să le vinzi oamenilor această bătaie de joc drept «artă urbană» este de o obraznicie fără limite.

PSD Ploiești - Facebook

-PSD Ploiești / Facebook

Reacția Corinei Monea – OCU, artista care a colorat statuia Domnului Goe din Ploiești: N-am vrut să provoc un război cultural

Statuia „Domnul Goe” de la Gara de Sud din Ploiești a fost pictată în mai multe culori într-o intervenție inclusă în programul Artown NOW 2026, festival de artă urbană ajuns la cea de-a cincea ediție şi care aduce peste o sută de artişti, din ţară şi din străinătate, care înfrumuseţează oraşul.

Corina Monea – OCU, o artistă vizuală română și autoarea intervenției asupra statuii, a declarat pentru Observatorul Prahovean că nu a pornit de la intenția de a reproduce un steag LGBT.

„Nu am vrut să provoc un război cultural. Am vrut să fac artă. Și nu am pornit de la intenția de a reproduce un steag, dar, pentru mine, diversitatea și incluziunea sunt valori pozitive”, a transmis Corina Monea – OCU.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE