Actorul Marius Manole a mărturisit că mult timp nu a auzit aplauzele admiratorilor din sala de teatru și tot ce-și dorea era să fugă de pe scenă. „M-am luptat cu sindromul impostorului până la vreo 40 de ani”, a declarat Marius Manole, în direct la Euronews România.
- Volumul „Fericirea e în actul următor” pe care Marius Manole l-a publicat la începutul lunii decembrie a primit premiul pentru „cea mai râvnită carte” a târgului de Carte Gaudeamus Radio România.
Invitat în emisiunea „Vocile care contează”, Marius Manole a fost explicat de ce a dezvăluit în cartea sa că la finalul spectacolelor nu auzea aplauzele. „Tot ce îmi doream era să plec cât mai repede de pe scenă din fața oamenilor, să fug”.
„Fiecare spectacol pe care-l jucam era un pariu atât de mare pe care-l puneam eu cu mine. Spaimele erau atât de mari. Îmi aduc aminte că veneam la teatru uneori plângând. Pare patetic și incredibil, dar așa se întâmpla de frică.
Tremuram înainte de spectacole, îmi era rău toată ziua și jucam cu domnul Victor Rebengiuc, cu actori mari, cu doamna Maia Morgenstern, cu Oana Pellea, cu Rodica Mandache..
Îmi era foarte greu și nu așteptam decât momentul ăla când se stinge lumina la final, se trage cortina și vin aplauzele. Aplauzele nici nu le auzeam. Toată lumea îmi zicea: de ce nu zâmbești la aplauze? Nici nu mai conta. Voiam să fug de pe scenă”, a afirmat Marius Manole, la Euronews România.
Marius Manole: Plecam cu salvarea de la teatru
„În primii 15 ani a fost foarte greu. Era doar din vina mea pentru că puneam o presiune inutilă pe umerii mei.
M-am luptat cu sindromul impostorului până la vreo 40 de ani, până la pandemie aproape. Credeam sincer că nu am cum, nu merit să fiu unde sunt, un copil de la etajul cinci cu doi părinți normali, oarecare, a ajuns acum..
În timpul spectacolului mă certam cu publicul. Mi se părea că se uită la mine urât, de exemplu, dar omul asculta săracul. Era atent. În capul meu mă certam cu el în timpul spectacolului. Am trecut prin momente foarte grele.
Frica și emoțiile, oameni buni, se somatizează, adică corpul nostru transformă aceste frici în dureri fizice la propriu. E un dezechilibru energetic foarte mare. Plecam cu salvarea, pentru că mi se părea că leșinam”, a mai spus actorul care joacă la Teatrul Național din București.
„Simțeam că mi se face rău la fiecare spectacol. Frica te obosește foarte tare
„De multe ori (am plecat cu salvarea, n.r). Colegii făceau și glume: cu taxiul sau cu salvarea azi de la teatru?
(Ce spuneau medicii de la ambulanță? n.r) Erau atacuri de panică și nu aveau ce să facă. Erau atacuri mari. Simțeam că mi se face rău la fiecare spectacol aproape. Era ceva foarte obositor.
Frica te obosește foarte tare. Să trăiești cu frică, corpul să-ți fie mereu încordat și paralizat de frică. Frica de public, de mine, de judecata oamenilor, de judecata mea, de judecata partenerilor, de faptul că nu o reușesc în fiecare seară să fiu la fel de bun.”; a mai spus Marius Manole.
„M-am simțit un pic prost pentru că se lansau cărți de Patapievici, Liiceanu, Ana Blandiana”
La începutul lunii decembrie, Marius Manole a lansat „Fericirea e în actul următor”, volumul pentru care a primit premiul pentru „cea mai râvnită carte” a târgului de Carte Gaudeamus Radio România.
„Fericirea e în actul următor? Nu, fericirea e chiar acum în momentul în care stăm noi de vorbă. Fericirea este fix acum pentru că în actul următor nu mai știm ce va fi. Am crezut eu mult timp că fericirea e în actul următor. Am amânat eu lucrul ăsta, sperând că nu mă bubur acum, mai târziu. Stai, să am o carieră și o să fiu fericit mai târziu.
Fericirea e chiar acum. Doar că trebuie să și vedem asta, să prețuim și să fim recunoscători”, a afirmat actorul.
Marius Manole a mai spus că la târgul Gaudeamus a cerut editurii să fie aduse aproape 75 de exemplare ale cărții sale care a fost apreciată de public. A recunoscut că s-a simțit „prost” pentru că în acel moment își lansau cărțile scriitori precum Gabriel Liiceanu, Horia Roman Patapievici sau Ana Blandiana.
„Nu m-am așteptat. Editura m-a și întrebat câte cărți să aducă. Cred că în jur de 75. Cine o să vină la lansare? Și au fost peste 500 de oameni, drept pentru care s-au terminat cărțile.
Ca să fim cinstiți, era normal cumva să fie așa, pentru că e o carte scrisă de un actor care joacă, e prezent seară de seară, e prezent în spațiul public. Nu e un scriitor care e prezent doar atunci când se lansează o carte.
Recunosc că m-am simțit un pic prost pentru că se lansau cărți lângă mine. Era doamna Ana Blandiana, era domnul Liiceanu, domnul Patapievici. Drept pentru care am spus că e foarte ciudat pentru domniile lor să se vadă în rafturile bibliotecilor, să vadă domnul Liiceanu cu Marius Manole, cu Bendeac. Ar trebui făcute niște rafturi speciale cu literatură de consum, literatură ușoară. E o luptă nedreaptă”, a msi spus el.
Marius Manole, despre cartea sa: „Am vrut să le ofer tinerilor un instrument prin care să le spun că și nouă ne-a fost greu”
„Cred că sunt extrem de realist și îmi place să știu unde îmi e locul. E foarte ușor să ți-o iei în cap. E foarte ușor să zici: «sunt scriitor!» Nu, deloc! Chiar deloc. Și nu e lipsă de modestie, e chiar realitate. Îmi dau seama cine sunt. Îmi dau seama ce am scris în cartea aia.
Mă bucur de succesul pe care-l are cartea. Nu mă așteptam. Am scris o carte pentru generația tânără, pentru adolescenți. În cartea asta e zbaterea unui tânăr care a vrut să reușească, care a dorit să reușească, care e plecat de nicăieri și a ajuns undeva.
Am vrut să le ofer tinerilor un instrument prin care să le spun că și nouă ne-a fost greu, dar se poate reuși”, a concluzionat actorul.
