Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Iranul amenință că va ataca baze americane dacă SUA sprijină Israelul

Iranul a avertizat că orice ripostă la atacul masiv cu rachete și drone pe care l-a declanșat asupra Israelului va da naștere la o altă acțiune militară cu o intensitate mai mare, a transmis presa de stat iraniană, citată de Euronews.com. De asemenea, mai mulți oficiali militari iranieni de rang înalt au transmis Statelor Unite să nu sprijine Armata israeliană, iar, în caz contrar, vor fi vizate și baze americane.

"Răspunsul nostru va fi mult mai puternic decât acțiunea militară din această seară dacă Israelul va riposta împotriva Iranului", a declarat șeful Statului Major al forțelor armate iraniene, generalul-maior Mohammad Bagheri, la televiziunea de stat.

Oficialul militar a mai precizat că Teheranul a avertizat Statele Unite că vor fi vizate și bazele americane dacă Washingtonul susține represaliile israeliene.

"Dacă regimul sionist (Israelul) sau susținătorii săi dau dovadă de un comportament nesăbuit, vor primi un răspuns decisiv și mult mai puternic", a declarat președintele Iranului, Ebrahim Raisi, într-o declarație.

Agenția de presă iraniană Tasnim, care are legături puternice cu Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice din Iran (IRGC), care a efectuat atacul iranian asupra Israelului, a avertizat statul israelian că va recurge la o lovitură ”mai dură" în cazul unei riposte militare.

"După încheierea operațiunii punitive desfășurate de Iran și de frontul de rezistență, care este încă în curs de desfășurare, dacă sioniștii intenționează să reacționeze, următoarea pedeapsă va fi cu siguranță cu intensitate dublă", a transmis Tasnim, citând o "sursă informată".

Un fost comandant al Gardienilor Revoluției avertizează Occidentul: ”Să înlănțuie câinele turbat din regiune”

De asemenea, un fost comandant al Gardienilor Revoluției a amenințat că ”orice act protesc va pune capăt vieții regimului sionist".

”Nu am mai avut nicio problemă cu acest lucru: De unde au tras, au primit rachete”, a scris Mohsen Rezaei, pe platforma X (fosta Twitter).

El a sfătuit Guvernele occidentale și cel al Statelor Unite să "înlănțuie câinele turbat din regiune”.

"Orice nouă prostie a regimului criminal va duce la sfârșitul vieții sale mizerabile", a avertizat Rezaei, potrivit sursei citate.

Hamas laudă Iranul pentru atacul împotriva Israelului

Gruparea Hamas a lăudat duminică atacul fără precedent al Iranului cu rachete și drone asupra Israelului, considerând că este un ”răspuns meritat la crima” asupra consulatului iranian din Siria din urmă cu două săptămâni.

Lovitura asupra complexului diplomatic iranian de la 1 aprilie a provocat moartea a doi generali iranieni și a fost atribuită Israelului.

De asemenea, Hamas, un grup islamic susținut de Iran, a făcut apel la continuarea sprijinului pentru războiul său cu Israelul din Fâșia Gaza, care se desfășoară de șapte luni.

Membrii grupării s-au adresat națiunilor arabe și islamice, precum și grupurilor din regiune susținute de Iran. Ei susțin că luptă pentru "dreptul poporului nostru palestinian la libertate și independență și pentru înființarea statului său palestinian cu Ierusalimul drept capitală".

Hamas a fost inclusă de Occident pe lista organizațiilor teroriste și a respins așa-numita soluție cu două state, urmărind în schimb distrugerea Israelului.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE