Rockul a revenit, mereu, la Paște ca la o nevoie. Ca o mână care caută ceva solid de care să se agațe.
Am ales pentru azi trei piese. Trei piese, din trei epoci diferite, din trei orașe diferite, poartă în ele aceeași întrebare: se poate naște ceva din cenușă? Nu e o întrebare religioasă sau nu e doar atât. E o întrebare despre Irlanda sfâșiată, despre prieteni morți, despre o lume care se clatină. Și fiecare răspuns sună diferit.
Patti Smith: învierea ca act de voință
Totul a început, în sens rock and roll, cu o femeie în haină neagră și o chitară. În 1978, Patti Smith lansează albumul Easter, un disc construit pe contradicție: punk și misticism, furie și rugăciune. Piesa „Privilege (Set Me Free)” este punctul central al acestei căutări, o invocare mistică pentru eliberare. Albumul poate fi privit ca o meditație despre moarte și renaștere, cea a artistului, a femeii, a vocii care refuză să tacă.
Bono însuși a mărturisit că albumul Easter al lui Patti Smith i-a dat speranță când abia împlinea 18 ani. Titlul noului EP al trupei U2, Easter Lily, lansat chiar în Vinere Mare a catolicilor, reprezintă o reverență directă față de acel moment. Cercul se închide cu vocea unui New York turbulent din 1978 care ajunge să răsune, prin ecou, în Dublinul anului 2026.
Marillion: Paște ca speranță imposibilă
Un an după ce Steve Hogarth preia microfonul lui Fish, Marillion lansează „Easter", o piesă pe care noul vocalist o adusese cu el, gata scrisă, ca pe un cadou. Hogarth călătorise la Belfast în 1984 cu fosta sa trupă, The Europeans, așteptând cel mai rău și găsind, în schimb, oameni obișnuiți prinși în mijlocul unui conflict care nu era al lor. Piesa a prins formă în 1988, inspirată de poezia „Easter, 1916" a lui W.B. Yeats.
Imaginile din „Easter" sunt fizice, aproape pictate: ceața pe câmp, gardul viu care marchează granița, băiatul lui Mary Dunoon care a căzut acolo. Un cântec de protest n-ar fi arătat așa. Piesa seamănă mai degrabă cu o scrisoare de dragoste adresată oamenilor obișnuiți, o rugăciune laică pusă pe chitara lui Steve Rothery. Refrenul, „a time for the blind to see / can all of your hearts be free", pune o întrebare la care, după treizeci de ani, Irlanda a reușit parțial să răspundă.
Solourile de chitară ale lui Rothery din „Easter" sunt, pentru fanii trupei, printre cele mai emoționante înregistrate vreodată.
U2: învierea ca drum
Șapte zile nu au trecut de când U2 a lansat, în Vinerea Mare a catolicilor, EP-ul Easter Lily, al doilea material surpriză al anului, după Days of Ash de Miercurea Cenușii. Dacă primul răspundea haosului politic al lumii, Easter Lily e mai intim, e despre prietenie, pierdere, credință pusă la încercare.
„Easter Parade” este, potrivit descrierii trupei, o compoziție despre pelerinaj „un drum pe tărâm necunoscut cu un iubit sau cu un prieten”.
Bono pune acest nou material în context cu duritate și tandrețe simultane: aceștia sunt „ani de pustietate” pentru mulți dintre noi, iar tocmai de aceea cântecele despre transcendență au sens acum. Ele sunt o formă de rezistență. Rock-and-roll-ul rămâne un act de opoziție față de canoane.
Firul care le leagă
Ce au în comun o poetă punk din New York, o trupă britanică de prog-rock și cea mai mare trupă irlandeză din istorie? Toți trei au ajuns la Paște prin rană. Patti Smith prin moartea prietenului și iubitului Robert Mapplethorpe. Marillion prin oameni anonimi care mureau pe o graniță trasă pe hârtie. U2 prin pierderea lui Hal Willner, prin pandemie, prin lume deformată pe micile noastre ecrane.
Învierea, în toate aceste cântece, nu înseamnă că durerea dispare. Înseamnă că mergi mai departe cu ea. Că faci o cântec. Că întrebi „can all of your hearts be free?", chiar când nu cunoști răspunsul.
Astăzi e Vinerea Mare. Să așteptăm Paștele cu speranță.
