Urmărește Euronews România la cei mai importanți operatori de cablu TV din țară: Digi (canalul 66), Orange (canalul 169), Vodafone (canalul 410).

Momentele care au rămas în istoria Cupei Mondiale. De la „mâna lui Dumnezeu”, la lovitura de cap a lui Zidane sau lacrimile lui „Gazza”

De Euronews  •  

Distribuie

DIMENSIUNE TEXT

Mâna lui Dumnezeu. Lovitura de cap a lui Zidane. Lacrimile lui „Gazza” - Paul Gascoigne. Repere ale istoriei fotbalului. Toate, petrecute la Cupa Mondială. Duminică, în Qatar, debutează o ediție a turneului final care va rămâne în istorie. Toată suflarea microbistă speră că se va întâmpla asta ȘI pentru ceea ce va fi pe teren.

Acuzațiile de corupție în cadrul FIFA, dar și
încălcările flagrante ale drepturilor omului, imputate gazdelor de o planetă întreagă i-au asigurat deja ediției din 2022 un loc prea puțin strălucitor în arhivele acestui sport. Totuși, astăzi, vom privi spre Cupa Mondială așa cum am crescut cu ea. Am moștenit-o de la părinți și bunici ori am citit paginiă după pagină, prin cărțile cronicarilor iscuți ai vremurilor.

Associated Press a acoperit turneul de-a lungul anilor. Reporterii și fotoreporterii agenției au avut șansa de a sta la doi pași de giganții Maradona și Pelé.

Agenția de presă publică acum, înainte de debutul Mondialului din Qatar, o serie de fotografii cu momentele care au rămas în istoria Cupei Mondiale.

Maradona, D10s, El pibe de oro. Superstarul absolut al Argentinei, care a lăsat o planetă întreagă în doilu, odată cu moartea lui, în 2020. O figură controversată - vezi modul în care a trimis cu pumnul mingea în poarta Angliei, în sferturile de finală din 1986 - dar și un mag printre muritorii care doar au avut șansa să tragă un tricou pe ei și să îi fie coechipieri. Cursa lui fulminantă, prin mijlocul și apărarea Angliei, reduse la statut de jaloane de glezna fantastică a lui Diego și finalizarea pe lângă marele Peter Shilton - în același sfert "mexican" - rămâne, probabil, cel mai frumos gol din istoria competiției.

Pelé a câștigat Cupa Mondială cu Brazilia pentru prima dată când avea doar 17 ani, în 1958. 12 ani mai târziu, în 1970, după un turneu în care maturitatea lui fotbalistică s-a detașat strălucitor - a se vedea pasa către Carlos Alberto, de la golul de 4-1, din finala cu Italia - a ridicat cel de-al treilea trofeu. A fost ridicat, la rândul lui, pe umeri de fanii veniți pe Azteca, din Mexico City.

Alte momente despre care se vorbește mult:

Derapajul lui Zinedine Zidane, care l-a lovit cu capul în piept pe fundașul italian Marco Materazzi în finala din 2006.

Șutul lui Geoff Hurst care a ricoșat în partea de jos a barei transversale și a trecut peste linie - sau nu? - în finala din 1966, când Anglia a învins Germania de Vest obținând singurul său titlu.

Paul Gascoigne (poreclit „Gazza”), care a plâns după ce a primit un cartonaș galben în semifinalele din 1990. L-ar fi exclus din meciul pentru titlu, dacă Anglia ar fi ajuns acolo.

Apoi, ne rămân sunt acele goluri celebre din finală, marcate de germanul Mario Götze în 2014, de spaniolul Andres Iniesta în 2010, de brazilianul Ronaldo în 2002 și, mult mai demult, de argentinianul Mario Kempes în 1978.

Momentele memorabile din istoria Cupei Mondiale

CM 1930. Vedere aeriană a stadionului Centenario din Montevideo, Uruguay. 30 iulie 1930, în timpul finalei Cupei Mondiale de fotbal, în care Uruguay a învins Argentina cu 4-2 și a ridicat, în premieră, trofeul. Și România a fost prezentă.

CM 1950. Atacantul american Joe Gaetjens este luat în brațe de suporteri, după ce echipa sa a învins Anglia cu 1-0 într-un meci de la Cupa Mondială de fotbal din Belo Horizonte, Brazilia, pe 28 iunie 1950. Este una dintre cele mai mari surprize din istoria competiției.

CM 1950. Un alt moment intrat în istorie: uruguayanul Ghiggia înscrie un gol în timpul finalei Cupei Mondiale de fotbal împotriva Braziliei, chiar pe Maracana (Rio de Janeiro), pe 16 iulie 1950. Uruguay a câștigat cu 2-1.

CM 1954. Helmut Rahn, jucătorul Germaniei de Vest, în centru, cu brațele ridicate, sărbătorește după ce a egalat în finala Cupei Mondiale de fotbal împotriva Ungariei, pe stadionul Wankdorf din Berna, Elveția, 4 iulie 1954.

CM 1958. Adolescentul Edson Arantes do Nascimento, marele Pele - aici, la 17 ani - plânge pe umărul portarului Gilmar Dos Santos Neves. Braziliei a învis Suedia, în finala Cupei Mondiale de fotbal, la Stockholm, în Suedia, pe 29 iunie 1958. Pele a reușit o dublă.

CM 1962. Atacantul italian Giorgio Ferrini (în centru) este eliminat de arbitrul britanic Ken Aston după un incident în timpul primei reprize a meciului de la Cupa Mondială de fotbal cu Chile, la Santiago, pe 2 iunie 1962. Ferrini a refuzat să părăsească terenul și a fost îndepărtat de ofițerii de poliție. Meciul a fost catalogat drept "Bătălia de la Santiago".

CM 1966. Un șut al englezului Geoff Hurst, care nu apare în fotografie, ricoșează din bara transversală a porții Germaniei de Vest în timpul finalei Cupei Mondiale de fotbal de pe stadionul Wembley din Londra, pe 30 iulie 1966. Arbitrul de linie a semnalizat golul, iar Anglia a câștigat finala cu 4-2.

CM 1966. Trofeul Cupei Mondiale din 1966, furat și returnat ulterior poliției după ce a fost găsit în grădina casei unui britanic. Câinele acestuia a descoperit cupa, în timp ce era scos la plimbare.

CM 1970. Căpitanul brazilian Carlos Alberto (în centru) ține în mână trofeul Jules Rimet, după ce echipa sa a învins Italia în finala Cupei Mondiale de fotbal, pe stadionul Azteca din Mexico City, pe 21 iunie 1970. Brazilia a câștigat cu 4-1.

CM 1970. Brazilianul Pele, în centru, este ridicat pe umeri de coechipierii săi după ce Brazilia a câștigat finala Cupei Mondiale de fotbal împotriva Italiei, 4-1, pe Azteca.

CM 1974. Echipele Germaniei de Vest, în tricouri albe, și Germaniei de Est se aliniază pentru intonarea imnurilor de stat, înainte de confruntarea din cadrul Cupei Mondiale. Se întâmpla la Hamburg, pe 22 iunie 1974. Meciul s-a încheiat cu victoria cu 1-0 a Germaniei de Est.

CM 1974. Căpitanul Germaniei de Vest, Franz Beckenbauer, ține în mână trofeul Cupei Mondiale după ce echipa sa a învins Olanda cu 2-1, în finala Cupei Mondiale de fotbal de pe stadionul Olimpic din München, în Germania de Vest, pe 7 iulie 1974.

CM 1978. Mario Kempes (dreapta) sărbătorește după ce a marcat al doilea gol al Argentinei împotriva Olandei, în timpul finalei Cupei Mondiale de fotbal, pe stadionul River Plate, din Buenos Aires, Argentina, duminică, 25 iunie 1978. A fost primul triumf al Argentinei la Cupa Mondială.

CM 1982. Suporterii algerieni arată bani fotografilor în semn de protest, în Gijon, Spania, după meciul dintre Germania de Vest și Austria. Germania de Vest conducea Austria cu 1-0 după 10 minute de joc, apoi ambele echipe au jucat extrem de modest, dar și-au asigurat calificarea "la pachet", în detrimentul Algeriei.

CM 1982. Paolo Rossi sărbătorește, după ce a marcat al doilea gol pentru echipa sa în timpul meciului din turul doi al Cupei Mondiale de fotbal împotriva Braziliei, la Barcelona, Spania, 5 iulie 1982. Italia, care a învins Brazilia cu 3-2 într-un veritabil clasico, a ajuns să câștige turneul. Rossi a marcat șase goluri.

CM 1986. Argentinianul Diego Maradona apelează la un tertip pentru a-l învinge pe portarul englez Peter Shilton la o minge înaltă și marchează primul său gol din cele două reușite în meciul din sferturile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal, în Mexico City, pe 22 iunie 1986. Reușita a rămas în istorie drept "Mâna lui Dumnezeu", deoarece așa a explicat Maradona faptul că a folosit pumnul stâng pentru a lovi mingea pe lângă Shilton.

CM 1986. Diego Maradona ridică trofeul, după ce Argentina a învins Germania de Vest cu 3-2 în finala Cupei Mondiale de fotbal, pe stadionul Atzeca din Mexico City, pe 29 iunie 1986.

CM 1990. Camerun învinge surprinzător campioana mondială în exercițiu, Argentina , scor 1-0, la Cupa Mondială din 1990, din Italia. Jucătorii argentinieni Nestor Gabriel Lorenzo (stânga) și Jorge Luis Burruchaga părăsesc terenul de joc, trecând pe lângă jucătorii camerunezi care sărbătoresc.

CM 1990. Jucătorul englez Paul Gascoigne („Gazza”) plânge, consolat de căpitanul echipei, Terry Butcher. Anglia, care făcut un turneu de excepție, a pierdut la loviturile de departajare în semifinala Cupei Mondiale de fotbal împotriva Germaniei de Vest, la Torino, Italia, pe 4 iulie 1990.

CM 1994. Italianul Roberto Baggio, dezamăgit după ce a ratat lovitura de pedeapsă decisivă, în finala Mondialului American, de la Pasadena, California, pe 17 iulie 1994. Brazilia lui Cafu, Dunga, Romario și Bebeto a învins Italia cu 3-2 la penalty-uri și câștigat Cupa Mondială.

CM 1998. Zinedine Zidane ține în mână trofeul Cupei Mondiale după ce Franța a spulberat Brazilia cu 3-0, în finala de pe Stade de France din Paris, pe 12 iulie 1998.

CM 2002. Brazilianul Ronaldo sărbătorește golul marcat împotriva Germaniei în timpul finalei Cupei Mondiale de fotbal de pe stadionul Yokohama, Japonia, 30 iunie 2002. Brazilia a câștigat cu 2-0, după încă o reușită a Fenomenului, care a terminat turneul cu 8 goluri.

CM 2006. Final de carieră trist pentru Zinedine Zidane. Jucătorul francez este eliminat din finala Cupei Mondiale de fotbal din 2006, jucate contra Italiei, după ce l-a lovit cu capul în piept pe Marco Materazzi, cu câteva minute înainte de sfârșitul meciului.

CM 2010. Andres Iniesta (Spania) sărbătorește după ce a marcat singurul gol în finala Cupei Mondiale de fotbal împotriva Olandei, la Johannesburg, Africa de Sud, pe 11 iulie 2010.

CM 2014. Uruguayanul Luis Suarez a fost protagonistul unui moment controversat la Cupa Mondială din Brazilia. L-a mușcat de umăr pe italianul Giorgio Chiellini în timpul meciului din grupa D a Cupei Mondiale de fotbal. Gestul l-a costat pe Suarez o suspendare de nouă meciuri la Națională și patru luni din fotbal.

CM 2014. Brazilianul Fernandinho, dezamăgit după ce germanul Toni Kroos a marcat al treilea gol al echipei sale în timpul semifinalei Cupei Mondiale de fotbal dintre Brazilia și Germania. Cu 7-1 au pierdut Neymar& co, chiar sub privirile propriilor suporteri.

CM 2018. Mario Goetze înscrie în prelungiri pe lângă Sergio Romero și aduce Cupa Mondiala din 2014 în Germania.

CM 2018. De la stânga la dreapta, președintele FIFA, Gianni Infantino, președintele Rusiei, Vladimir Putin, președintele Franței, Emmanuel Macron, și președintele Croației, Kolinda Grabar-Kitarovic, sub o ploaie torențială în timpul ceremoniei de premiere după finala dintre Franța și Croația de la Cupa Mondială de fotbal 2018.

Distribuie

Taguri