Fostul ministru al Energiei din Ucraina, cercetat într-un uriaș caz de corupție, a fost arestat în timp ce încerca să fugă din țară. Agenția anticorupție a anunțat că fostul demnitar a fost prins la graniță, fără a oferi detalii despre locul sau modul în care s-a desfășurat operațiunea.
Detalii din ancheta de corupție care îl vizează pe fostul ministru al energiei
Acesta își dăduse demisia în urmă cu trei luni, după ce procurorii au scos la lumină o amplă schemă de spălare a banilor în companiile energetice ucrainene, din care ar fi fost și el beneficiar. În spatele conspirației, estimată la circa 100 de milioane de dolari, s-ar afla fostul șef de cabinet al președintelui Volodimir Zelenski.
Fostul ministru al energiei din Ucraina, Herman Halushchenko, a fost pus sub acuzare pentru spălare de bani și implicare într-un grup infracțional, în cadrul anchetei de corupție din jurul companiei nucleare de stat Energoatom, potrivit Euronews.com.
Într-un comunicat al Biroului Național Anticorupție (NABU) și al Parchetului Specializat Anticorupție (SAPO), s-a confirmat că cele două instituții au „extins cercul suspecților în cazul Midas”.
„Fostul ministru al energiei (2021–2025) a fost demascat pentru spălare de bani și participare la o organizație criminală”, se arată în comunicat.
Potrivit anchetei, care a zguduit Ucraina în noiembrie, membrii grupului infracțional au inițiat înregistrarea unui fond pe insula Anguilla în februarie 2021.
Fondul urmărea să atragă aproximativ 118 milioane de euro în „investiții”, printre „investitori” numărându-se și familia lui Halushchenko, a transmis instituția.
NABU a precizat că peste 8,8 milioane de euro au fost transferați în conturile fondului controlate de familia acestuia. În plus, mai mult de 1,3 milioane de franci elvețieni (1,8 milioane de euro) și 2,4 milioane de euro în numerar ar fi fost retrași și trimiși direct familiei sale din Elveția.
O parte din fonduri ar fi fost cheltuite pentru educația copiilor lui Halushchenko la instituții de top din Elveția și depuse în conturile fostei soții. Restul banilor ar fi fost, potrivit acuzațiilor, depozitați, „generând venituri suplimentare pentru uzul personal al familiei”.
Potrivit NABU, banii ar fi fost spălați prin diverse metode, inclusiv prin criptomonede și „investiții” în fond. Halushchenko nu a comentat deocamdată acuzațiile formulate împotriva sa.
