Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Familia Regelui Charles al III-lea, prezentă la încoronare. Invitarea Prințului Harry, considerată un semn de reconciliere

Publicat de: Euronews

A fost o zi extrem de importantă și pentru familia Regelui Charles al III-lea. La ceremonii au fost prezenți atât membrii activi ai Casei Regale britanice, cât și celelalte rude de sânge, care nu se află în slujba monarhiei. Toți ochii au fost ațintiți asupra lui Harry, care s-a rupt de familie și a creat un adevărat scandal cu dezvăluiri despre tatăl și fratele său. Prezența lui a fost văzută ca un semn de reconciliere și de respect pentru tatăl său, acum uns rege.

Harry a ajuns la Westminster Abbey alături de verișoarele sale, Beatrice și Eugenie, însărcinată cu al doilea copil, dar și de soții lor. Îmbrăcat în haine de gală, el a primit permisiunea să poarte decorațiile, pe care le-a dobândit în urma carierei militare și a misiunilor din Afghanistan. Însă prezența sa la încoronare a fost mai degrabă discretă, având în vedere scandalurile iscate de acuzațiile la adresa lui Charles, William și a Camillei, pe care le-a lansat în cartea sa autobiografică – Rezervă.

Prințul Harry a venit singur, pentru că soția lui, Meghan a rămas în SUA, alături de copiii cuplului - Archie și Lilibet. Un rol la fel de discret l-a avut și Prințul Andrew, fratele regelui, care a rămas fără titlul de Alteță Regală și fără toate titlurile și distincțiile militare, după implicarea într-un scandal sexual. Și el a fost singur, fiind divorțat de Sarah Ferguson.

Prințul Edward, fratele mai mic al lui Charles a participat la ceremonii alături de soția sa, Sophie și de copiii săi, James și Louise. Iar Prințesa Anne, sora regelui, a avut un rol important – acela de gardian al suveranului. A venit îmbrăcată cu uniforma de gală, alături de soțul ei, Timothy Lawrence. Copiii ei, Zara Tindall și Peter Philipps au fost însoțiți de familiile lor.

Alături de rege, la ceremonii au fost prezenți și verii mamei sale, singurii membri ai familiei regale care au participat și la încoronarea Elisabetei a doua, în 1953. Este vorba despre Prințul Richard, Duce de Gloucester și soția sa, dar și Prințul Edward, Duce de Kent și sora sa, Prințesa Alexandra de Kent.

Rolul Prințului William la ceremonia de încoronare a Regelui Charles al III-lea

Un rol foarte important l-a avut întreaga familie a Prințului William. Ca prinț moștenitor el a sosit la Westminster Abbey după rege și regină. Alături i-au stat prințesa de Wales, Catherine și copiii lor, Prințesa Charlotte și Prințul Louis.

Prințul George, cel mai mare copil al cuplului a marcat o premieră prin faptul că a purtat mantia bunicului său. Și astfel, a devenit cel mai tânăr viitor monarh care a jucat un rol semnificativ într-o ceremonie de încoronare.

Și Regina Camilla i-a avut aproape pe cei doi copii, Tom Parker Bowles și Laura Lopes. Ea a ținut ca din alaiul de paji de onoare să facă parte nepoții ei Freddy Parker Bowles și gemenii Gus şi Louis Lopes.

Moment cheie al întregii serii de evenimente a fost jurământul de credință pe care moștenitorul coroanei, Prințul William, l-a făcut față de tatăl său.

"Eu, William, Prinţ de Wales, îţi jur loialitate şi îţi voi aduce credinţa şi adevărul, în calitate de supus, pe viață și pe moarte. Aşa să mă ajute Dumnezeu!”, este jurământul Prințului William.

A urmat apoi o serie de gesturi ceremoniale: William i-a atins coroana regelui și apoi l-a sărutat pe obraz. Charles, vizibil emoționat, i-a mulțumit fiului și succesorului său la tron.

Familia prinților de Wales, care are un rol central în asigurarea succesiunii la tron, a apărut alături de regi în balconul de la Buckingham. Marii absenți au fost fratele lui Charles, Andrew și fiul său, Harry, care la mai puțin de o oră de la încoronare a plecat în Statele Unite, pentru a fi alături de soție, Meghan și de copii. Motivul: fiul său, Archie a împlinit patru ani chiar în ziua în care bunicul său a fost încoronat.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE