Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Încoronarea Regelui Charles al III-lea, urmărită de la Viscri. Casa monarhului britanic a fost neîncăpătoare

Încoronarea Regelui Charles al III-lea a fost sărbătorită și în localitatea Viscri din județul Brașov, unde moștenitorul coroanei britanice deține o casă. Au fost organizate ateliere speciale, iar localnicii și turiștii au putut vedea în direct ceremonia de la Londra.

În curtea proprietății pe care o deține Regele Charles a fost instalat un ecran pe care s-a proiectat ceremonia de încoronare. Zeci de turiști au asistat la momentul istoric.

”Am venit special pentru această zi în zonă. Avem mai multe obiective de vizitat. A fost primul și cel mai important. Este fascinant faptul că în acest sat Regele are o casă și este ceva de care ar trebui să ne legăm pentru a promova zona”, a spus un turist.

”Cred că este o arhitectură de bună calitate care atrage. Gospodăria este una generoasă. Această șură a fost amenajată acum cinci ani pentru expoziții, culoarea albastră care este specifică satelor săsești”, a explicat Eugen Vaida, președintele Fundației de Wales, pentru Euronews România.

Ateliere de meșteșuguri, organizate în Viscri cu ocazia încoronării Regelui Charles al III-lea

În șura casei au fost organizate mai multe ateliere de meșteșuguri. De olărit, de modelat țigle tradiționale și atelier de broderie. Atelierul de distilat plante aromatice și medicinale a fost marea atracție pentru vizitatori.

”Mi-a plăcut în mod special un atelier de plante aromatice, chiar am învățat lucruri noi astăzi”, a precizat o femeie.

”Foarte interesante și educative. Am avut ocazia să stam de vorbă cu doamna de la atelierul de ceramică si a fost o experiență interesantă și mă bucur ca m-am aflat astăzi în acest sat”, a spus o altă turistă.

”Sunt modele din secolul al XIX-lea, din Transilvania din diferite orașe. Modelul floral este prioritar. Asta de exemplu este unicul model din carte cu albastru Cobalt ”, a explicat o expozantă.

”Cămășile expuse prezintă pe o jumătate din ele lumea completă și armonioasă așa cum era în trecut, cum o vedeau femeile și cum o coseau pe cămăși, iar pe cealaltă parte prezintă alternativa pe care noi o avem dacă continuăm să nu ne oprim din consumerismul acesta exacerbat”, a declarat Ioana Corduneanu- arhitect, fondatoarea Asociației ”Semne cusute”

Casa din Viscri a Regelui Charles al III-lea, deschisă vizitatorilor

Casa Regelui Charles sau Casa Albastră, așa cum este denumită, s-a redeschis pentru vizitare la începutul lunii aprilie și găzduiește mai multe expoziții. Anul trecut, deși a fost deschisă abia la jumătatea sezonului turistic, Casa din Viscri a primit aproape 14,000 de vizitatori. Până în 2021, casa Regelui Charles a funcționat ca pensiune, iar din iulie 2022 a fost deschisă publicului doar spre vizitare.

Regele Charles al III-lea a fost încoronat în cadrul unei ceremonii, la abaţia Westminster din Londra. Încoronarea face parte dintr-un weekend prelungit, bogat de sărbători organizate în cinstea noului monarh, de la petreceri stradale la concerte.

Regele Charles a urcat pe tron după moartea Reginei Elisabeta a II-a, pe 8 septembrie 2022, devenind astfel cel mai în vârstă nou monarh din istoria Marii Britanii. Din acel moment a fost lansată "Operaţiunea Golden Orb" (Globul de Aur), numele de cod dat planurilor pentru evenimentul încoronării.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE