Sari la conținut

Opoziția din Polonia acuză guvernul Tusk de tentativă de lovitură de stat. Președintele Nawrocki s-a întrors din zborul spre Senegal

Proteste in Polonia

Criză politică majoră în Polonia. Opoziția acuză Guvernul de o tentativă de lovitură de stat, iar suspendarea șefului Curții Constituționale a scos sute de oameni în stradă, printre care și parlamentari ai opoziției. Aceștia au protestat în fața Curții Constituționale din Varșovia, după suspendarea președintelui instanței și a adjunctului său.

Opoziția acuză guvernul lui Donald Tusk, care este pro-european, de o tentativă de lovitură de stat, iar poliția a fost mobilizată.

Criză politică majoră în Polonia

Criza l-a determinat și pe președintele Poloniei, Karol Nawrocki, să-și întrerupă vizita în Senegal chiar în timpul zborului și să revină de urgență în țară, imediat după ce a aflat că poliția a intrat în sediul Tribunalului Constituțional. Președintele acestei instituții, Bogdan Swieczkowski, a fost suspendat vineri, 30 octombrie.

„Într-un astfel de moment, președintele trebuie să fie în Polonia. Îmi întrerup călătoria spre Senegal. Mă întorc”, a postat Nawrocki pe platforma X.

La rândul său, premierul Donald Tusk susține că măsurile sunt necesare pentru a elimina influența politică din justiție: „Restabilirea statului de drept este o responsabilitate a guvernului”.

Poliția susține că a fost nevoie ca angajații săi să pătrundă în sediul Tribunalului Constituțional din cauza incidentelor din fața instituției, unde protestatarii au aruncat cu „obiecte periculoase” înspre polițiști.

În spatele scandalului se află un conflict mai vechi privind numirea judecătorilor și independența instanțelor. Cele mai înalte foruri judiciare ale Poloniei, inclusiv Tribunalul Constituțional, sunt, de ceva timp, cauza disputei între guvernul Tusk și principalul partid de opoziție, formațiunea național-conservatoare Lege și Justiție (PiS).

Fostul guvern PiS, în timpul căruia Swięczkowski a devenit președinte al Tribunalului, este acuzat că a politizat instituția prin numirea unor „judecători loiali”. Ba mai mult, președintele Nawrocki chiar a refuzat să primească jurământul a trei dintre cei șase judecători nominalizați de Parlament. Iar premierul Donald Tusk l-a acuzat pe Swięczkowski că a împiedicat judecătorii aleși de majoritatea parlamentară să își preia funcțiile în cadrul tribunalului.

Judecătorii Curții, numiți încă din 2015 de guvernul PiS, nu sunt recunoscuți nici de Tusk, nici de UE. Acești judecători au „angajamente politice declarate.”

Ministrul polonez al Justiției, Waldemar Żurek, a solicitat ridicarea imunității pentru președintele Tribunalului Constituțional, Bogdan Swieczkowski, și pentru vicepreședintele Bartłomiej Sochański, pentru ca ei să poată fi puși sub acuzare, conform BBC.

Președintele Karol Nawrocki a anunțat că va discuta astăzi cu reprezentanții coaliției de guvernare și cu cei ai opoziției, pentru a găsi o ieșire din criză.

  • Pe fondul crizei constituționale, a demisionat și ambasadorul Poloniei în România, Pawel Soloch. El a făcut anunțul într-o postare pe rețelele de socializare.
  • Guvernul lui Tusk se află în funcție de la finalul anului 2023.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE