Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

SPECIAL | Facultățile din România care asigură accesul la salarii de top: de la mii de lei, la mii de euro

Publicat de: Mirabela Vasile

Tinerii români au început să își regândească modul în care își aleg profesia și, implicit, facultățile pe care doresc să le urmeze. Pe fondul crizelor multiple din ultimii ani, care au debutat cu pandemia de coronavirus și continuă mai ales în plan economic, absolvenții de liceu se îndreaptă, tot mai mult, spre studii care să le asigure locuri de muncă sigure, remunerate generos.

România are universități care oferă diplome ce facilitează angajarea absolvenților pe salarii chiar și de mii de euro. Statisticile arată că joburile din domenii precum IT, juridic, medical, apărare, dar și management se clasează în topul celor mai bine plătite.

Informatică

Potrivit unui comunicat trimis de INS cu privire la veniturile românilor în luna iunie, cele mai mari salarii sunt în IT. Un angajat care activează în acest domeniu are un salariu mediu net de 9.331 de lei pe lună. Veniturile pot depăși lejer 16.093 de lei, pentru cei care au rolul de senior full-stack developer.

Cele mai prestigioase facultăți din România care deschid ușa acestui domeniu sunt: Universitatea Politehnică București (Automatică și Calculatoare); Facultatea de Matematică și Informatică, Universitatea de Vest din Timișoara; Cibernetica ASE;  Universitatea Tehnică din Cluj Napoca (Automatică și Calculatoare).

 „Este extrem de important de înțeles că schimbarea tehnologică, în special în această zonă, a industriei IT, a fost extrem de rapidă în ultimii 20 de ani, în mod special. Acest lucru este evident și a condus pe cale de consecință la schimbarea destul de rapidă a programei analitice, a curriculumului.

 A fost nevoie de o upgradare și este nevoie de o upgradare permanentă. Nu poți să spui că astăzi sau anul acesta s-a încheiat. Evident, mai sunt cursuri de bază, tradiționale, necesare pregătirii unui student, dar dezvoltarea către noile abordări tehnologice este evidentă. Vorbim de blockchain, de artificial intelligence, de machine learning. Toate aceste lucruri sunt abordate de cadrele didactice din Universitate.

 Noi am reușit să facem acest lucru, lucrând pe de o parte cu o tehnologie importată, ceea ce a venit din diferite colțuri ale lumii, dar și pe baza experiențelor personale și dialogului cu companiile. Este foarte important pentru că foarte multe dintre companii sunt prezente în Universitate și reușesc să ne ajute să facem această adaptare mai rapidă.

 Universitatea lucrează de multă vreme cu foarte multe companii și există stagii de practică deja negociate de Universitate cu aceste companii. Numărul companiilor crește în fiecare an constant. De asemenea, sunt programe de internship, finanțate de companii pentru studenții din domeniu.

Ca să fiu foarte sincer, am reușit să avem mai multe oferte decât studenți avem. Aceasta este o presiune extraordinară care se exercită asupra Universității și asupra studenților în mod particular, în mod concret.

 Avem mai multe programe decât numărul de studenți. Este, de asemenea, extrem de important să reușim să facilităm tranziția studenților prin noile tehnologii, astfel încât companiile să vină și să formeze în interiorul anilor de studii, în cei patru sau șase ani de studii, anumite competențe, anumite abilități pentru acești tineri și facilităm acest lucru.

Pe de altă parte, ne dorim ca studenții Universității să fie cât mai mult timp în Universitate, adică să se angajeze cât se poate de târziu, să profite de ofertele pe care le avem în interiorul Universității, să dezvolte proiecte în interiorul Universității și să se angajeze un pic mai târziu pentru că această acumulare din timpul facultății, dacă este una constantă și completă, îi va ajuta în timp.

Există o serie întreagă de avantaje izvorâte din relațiile pe care Universitatea le are cu partenerii economici și academici din străinătate. Foarte mulți dintre studenții noștri pleacă în burse finanțate ori de Erasmus, ori de Universitate, ori tripartite în care, în afară de Universitate și de proiecte europene, mai apar operatori economici.

Există o serie întreagă de facilități pentru acești tineri, dar noi ne-am dori ca cei mai mulți dintre ei să nu fie nevoiți să se angajeze în timpul anilor de studii, ci să rămână în Universitate în această perioadă. Din nefericire, mulți se angajează. Îi înțelegem și, pe de altă parte, îi susținem în acest efort de a face și job și școală”, spune Mihnea Costoiu, rectorul UPB.

Drept

 Cei îndreptați pe ramura juridică se pot bucura de venituri consistente dacă își aleg cu grijă meseria. Avocații, notarii și în special magistrații reușesc să câștige salarii de invidiat. Astfel, un judecător cu grad de Curte de Apel, care are o vechime mai mare de șase ani, poate înregistra venituri lunare între 17.968 de lei și 20.800 de lei.

Pe de altă parte, un notar cu gradul I și cu o vechime de peste 13 ani depășește lunar suma de 17.600 de lei.

 Pregătirea la standarde academice ridicate în acest domeniu este asigurată de Universitatea din București, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași,Universitatea „Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca și de Universitatea „Titu Maiorescu” din București.

 „Cred că este vorba despre o combinație între tradiție și zona de excelență în prezent. Să nu uităm că prima facultate de drept din România a apărut la Universitatea din Cluj, în 1774. Este o tradiție veche a școlii juridice în Cluj și acest lucru contează. Cultura organizațională contează.

 În prezent, construind pe această tradiție, colegii mei sunt orientați spre excelență, au o orientare spre zona franceză, dreptul românesc fiind legat de dreptul francez, în același timp au o deschidere și spre zona anglo-saxonă astfel încât se dinamizează foarte mult și zona de cercetare. Profesorii încearcă să îi pregătească foarte bine pe studenți, accentul se pune pe acest lucru. Avem și foarte multe proiecte.

 Avem contracte și cu companiile de profil, avocatură. Acestea se întâmplă pe scară largă. Și practica, au ceea ce se cheamă activitate de clinică, în care simulează efectiv și o serie de activități, care se întâmplă în cadrul Universității, pregătirea e bună. Focalizarea se pune pe pregătire, să fie foarte eficienți în programele de intrare în profesie.”, ne-a declarat Daniel David, rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj.

Medicină și Stomatologie

Salariile pot varia când vine vorba de domeniul medical, așa că nu toți absolvenții de medicină câștigă sume uriașe după absolvire. Un medic rezident din anul I are un salariu lunar de 5.700 lei. Pe măsură ce lucrurile avansează, venitul poate ajunge și la 15.567 lei, pentru medicii primari.

 La Stomatologie, lucrurile sunt puțin diferite. Cei mai mulți medici dentiști sunt remunerați la procent, în funcție de câți pacienți au, lucrarea pe care o fac și în funcție de specializare. Astfel, în acest domeniu se pot câștiga lunar și 10.000 de lei.

Absolvenții de liceu au de ales între instituții de top: Universitatea de Medicina și Farmacie „Carol Davila” din București, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, Facultatea de Medicină Dentară Cluj.

 „Din perspectiva unui viitor absolvent al Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila din București, impactul salarial este într-o oarecare măsură relevant, dar creșterea venitului unui medic  este una graduală și direct proporțională cu pregătirea pe care fiecare dintre noi și-o cultivă de-a lungul timpului. Iar din acest punct de vedere, vă pot confirma că un medic își asumă, încă de pe băncile facultății, să studieze în continuu, fie și atunci când are onoarea de a fi ales de către comunitatea academică în care activează, în poziția de rector, cea pe care astăzi sunt onorat să o ocup.

Chiar dacă în medicina românească, plaja salarială a înregistrat un plus substanțial, consistenta performerilor va fi dată de fiecare dată de rezultatele ce se vor regăsi în evoluția pacienților și în salvarea de vieți, pentru că, în definitiv, viața nu are preț. Și totuși, cred că în medicină, mai ales în medicină, grilele salariale ar trebui să aibă ca fundament principal criteriul de performanță la care să se adauge volumul de munca.

 O salarizare unitară poate că nu este eficientă în nici-un domeniu de activitate. Dar să nu uitați că un medic performant sau cercetător științific din acest vast domeniu nu vor avea niciodată ca prim tel beneficiul material. Și permiteți-mi să închei într-o idee utopica cu o întrebare... Dacă s-ar mai afla printre noi laureatul premiului Nobel, Prof George Emil Palade, ce salariu ar trebui să-i oferim?”, ne-a declarat Viorel Jinga, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București.

Apărare

Nici domeniul apărării nu este unul de ignorat, mai ales din perspectiva oferită de apartenența României la NATO.

Salariile în domeniu variază între 2.400 de lei și 5.000 de lei pe lună, la care se adaugă sporuri consistente. Spre exemplu, potrivit Legii 153/2017, șeful Statului Major General câștigă o soldă de funcție de 10.880 de lei, la care se adaugă și salariul de bază.

Facultățile de elită din acest domeniu sunt Universitatea Națională de Apărare "Carol I" din București și Școala de Instruire pentru Comunicaţii, Tehnologia Informației și Apărare Cibernetică de la Sibiu.

Management

Joburile din management vin cu venituri mari, cu o medie salarială de 7.662 de lei pe lună. Mai mult decât atât, absolvenții facultăților de management sunt printre primii care ocupă funcția de CEO într-o companie. Acest lucru vine cu responsabilități, dar și cu o răsplată pe măsuri. Salariul unui director de companie depășește, cu ușurință, 15.000 de euro pe lună, în cazul firmelor mari.

Facultățile care formează un bun manager în România sunt:  Facultatea Management din cadrul ASE, Facultatea de Business de la Universitatea „Babes Bolyai” din Cluj și Facultatea de Management de la SNSPA.

Pandemia a crescut intenția de angajare. Soluții pentru debutul de carieră

Unii angajatori atrag atenția că mulți tineri nu ies din facultate pregătiți pentru piața muncii. Însă există soluții pentru aprofundarea specializării chiar și în aceste condiții: trainingurile.

 „Dacă este să ne uităm la ultimii doi ani și jumătate s-a întâmplat o schimbare în comportamentul tinerilor. Mai exact, dacă înainte de pandemie, erau pe ultimul loc la numărul de aplicări, odată cu declanșarea pandemiei, intenția lor de angajare a crescut. În acest moment, sunt pe locul doi, după categoria de vârstă 25-35 de ani, la numărul de aplicări.

 Acest lucru înseamnă că aplică foarte mult. Din păcate, de multe ori, aplicările nu se materializează în joburi pentru că ei sunt destul de pretențioși pe de o parte și, pe de altă parte, pentru că nu sunt conectați la realitate. Atunci vedem că își iau joburi, dar renunță atunci când realitatea nu se potrivește cu așteptările lor”, explică Raluca Dumitra, Head of Marketing la eJObs.

 „Dacă ne uităm la cele mai atractive domenii pentru tineri, cu siguranță pe primul loc este retailul, urmat de zona de call-center care prin tradiție este un domeniu bun pentru debutul de carieră, zona de prestări servicii, dar și IT-Telecom și zona de banking. Vorbim de aceste date din punctul de vedere al aplicărilor pentru categoria 18-24 de ani.

 Din păcate, feed-backul angajatorilor este că tinerii nu ies pregătiți pentru piața muncii din facultate. Cum ne confruntăm totuși cu un deficit major de forță de muncă pe majoritatea domeniilor, cei mai mulți angajatori oferă traininguri la job prin care încearcă să suplinească practic această discrepanță dintre ceea ce știu să facă tinerii după terminarea facultății și ceea ce ar trebui să facă”, adaugă Raluca Dumitra.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE