Nicușor Dan negociază acum cu sindicatele, după ce până să fie președinte numea educația „o problemă de siguranță națională”

Educația, o problemă de siguranță națională. Așa descria Nicușor Dan situația învâtământului, la dezbaterea Euronews, înainte ca acesta să ajungă la conducerea țării. Președintele spunea atunci că numărul profesorilor este mult prea mic, aceștia au nevoie de pregătire suplimentară și că sistemul are nevoie de finanțare. Astăzi, însă, Nicușor Dan se întâlnește cu sindicaliștii pentru a ajunge la un consens în privința reformelor și tăierii bugetare din Educație. În prima zi a anului școlar 2025-2026, mii de profesori protestează față de măsurile luate de Guvern în sistemul de educație. Ei cer demisia Guvernului și spun că măsurile vor avea „un cost mult mai mare” pe termen mediu și lung.

Ce spunea Nicușor Dan înainte să devină președinte?

Nicușor Dan: „E o chestiune de siguranță națională, pentru că deja noi suntem într-un deficit de forță de muncă în România. Meseriile viitorului presupun o calificare tot mai înaltă și dacă noi nu corectăm foarte repede această chestiune a gradului de analfabetism funcțional, ne vom trezi în situația în care va trebui să aducem forță de muncă din altă parte, cu toate problemele care vin de aici. Cum putem să rezolvăm chestiunea asta?

Un răspuns este da, finanțarea. Trebuie să stimulăm oameni performanți să intre în sistemul de educație. Apoi, trebuie să ne uităm la programele școlare, astfel încât deprinderile pe care tinerii, copiii, le preiau în școală să fie adaptate la situațiile concrete cu care ei se vor întâlni și în viața reală, și pe piața muncii. Și în al treilea rând, o pregătire a profesorilor pentru noile provocări cu care se confruntă în procesul de învățământ. Adică, noi trebuie să trecem de la un mod de a recepta informația, care este foarte repetitiv, la un mod de a procesa noi înșine, de a fi învățați să procesăm noi înșine informația, și pentru asta profesorii, la rândul lor, trebuie să învețe cum să-i învețe pe copii asta.”

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE