Pentru a înțelege de ce Israelul a atacat facilitățile nucleare ale Iranului, Euronews România a apelat la doi specialiști: Petre Min, care este șeful Centrului de Urgență al CNCAN (Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare) și Cristian Barna, expert în studii de securitate și intelligence.
De unde a pornit tot acest conflict, care este istoricul, care sunt informațiile certe și care sunt cele incerte? Toate aceste chestiuni au dus la ceea ce vedem acum între Israel și Iran.
Doi experți explică ce capacități au Israelul și Iranul
- Ce prevede tratatul de neproliferare nucleară.
- Ce înseamnă îmbogățirea uraniului și gradul la care a ajuns Iranul.
- De ce nu este bine ca Iranul să dețină arme nucleare.
- Cât de aproape era Iranul de a obține arma nucleară.
Petre Min, șeful Centrului de Urgență al CNCAN (Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare): „Tratatul de neproliferare a fost o convenție stabilită în 1968, în urma a ceea ce se întâmpla în acea perioadă, cu programele nucleare ale statelor declarate nucleare. Acest tratat a stabilit activități, decizii prin care tot ce reprezenta arsenalul nuclear al statelor care îl deținea trebuia să fie diminuat, eliminat. Țările care nu aveau arsenal nuclear, dar voiau să dezvolte instalații pentru producerea energiei nucleare se angajau că nu vor dezvolta programe astfel încât să ajungă la aceste tipuri de arme. Și Iran este o țară, printre alte 190 de state, care a semnat acest tratat.
Este foarte important de văzut construcția acestui tratat, care s-a bazat pe trei piloni: neproliferare, dezarmare și utilizarea energiei nucleare în scopuri pașnice. Neproliferarea exact asta spune, că orice activitate pe care o desfășori nu trebuie să conducă la obținerea de arsenal nuclear.
Ce este interesant este că, în 2015, a fost încheiat un tratat dedicat Iranului, iar semnatari au fost cele cinci state care erau inițial în 1968: SUA, Rusia, Marea Britanie, Franța și China, la care s-au adăugat Germania și UE, ca și observatori. Iar Agenția Internațională era mandatată să supravegheze tot acest proces, controlul de garanții. Adică în orice moment trebuia să fie transparent inventarul de ceea ce ar reprezenta uraniul îmbogățit sau materialele nucleare.
Aceste activități sunt standard în absolut toate statele semnatare. Prin implementarea acestor activități, Agenția Internațională practic oferă comunității internaționale garanția că nu se întâmplă activități care să conducă la arsenal nuclear. Agenția are propriile mecanisme, sisteme de supraveghere care sunt instalate în instalații, în locurile destinate acestor activități și pe care le sigilează, efectiv.
Noi nu avem o confirmare din partea Agenției, ci declarații oficiale ale Agenției, prin care iranienii ajunseseră undeva la 60% uraniu îmbogățit, o anumită cantitate, nu există o confirmare oficială.
Pentru ceea ce înseamnă utilizarea în scopuri pașnice, vorbim de fabricarea de combustibil nuclear utilizat în centrale nucleare. Aici sunt mai multe tipuri de combustibili. Și România are centrală nucleară, România folosește un tip de combustibil denumit combustibil natural, care, practic, este utilizat așa cum este găsit în natură.
Alte centrale utilizează combustibil îmbogățit, iar aici sunt trei tipuri: un tip de combustibil slab îmbogățit și altul înalt și foarte înalt îmbogățit. Pentru primul, e între 3 și 5%, cam asta este concentrația de îmbogățire. Pentru celălalt, când vorbim de foarte îmbogățit, vorbim de la 20% până la peste 90%. Acest tip de combustibil îmbogățit la peste 20% este în atenție, pentru că prezintă un risc când ajunge la 90%, când prezintă concentrația propice pentru fabricare de arme nucleare. În general, acest tip de combustibil înalt îmbogățit este folosit în reactoare de cercetare, în scopuri pașnice.
Între 60 și 70%, poate chiar și peste 70, acest combustibil este folosit în reactoare de cercetare, iar Iranul deține reactoare de cercetare. Am putea să denumim asta drept scuză, pentru că aveau nevoie de combustibil pentru a fi folosit în cercetare.
Nu este chiar atât de simplu procesul de îmbogățire, chiar dacă este un proces mecanic. Este un proces complex. Vorbim despre instalațiile în care trebuie să se obțină această îmbogățire, tipul de centrifuge, de instalații. Sunt utilizate într-un anumit sistem aceste centrifuge. Vitezele utilizate sunt critice, care pot foarte ușor să distrugă centrifuga. Nu este simplu. Când se ajunge într-o anumită fază, da, se poate obține repede (n.r.: îmbogățirea). Nu avem nicio confirmare dacă iranienii erau aproape, nici Agenția nu a confirmat, iar aceste informații nu sunt destinate publicului".
Iranul era, într-adevăr, foarte aproape de a obține arma nucleară
Serviciile secrete, în special Mossad, aveau informații foarte clare despre programul nuclear iranian, după cum susține Cristian Barna. Israelienii și-au infiltrat agenți exact în aceste programe.
Cristian Barna, expert în studii de securitate și intelligence: „Este clar că serviciile secrete ale Israelului dețin date concrete și intangibile despre ce se întâmplă acolo. Nu este o campanie pe care Israelul o poartă cu Iranul de ieri, de azi, pentru a nu produce arme nucleare. Povestea este de prin 2002-2003, când au fost primele date palpabile și în urma cărora Iranul a recunoscut că are un program de îmbunătățire a uraniului și un program nuclear pe care l-a denumit civil.
Chiar dacă ar produce uraniu de 90% sau cât e necesar - iar răspunsul pe care l-ar oferi Israelul este că ei ar putea să o facă - acestea sunt date obținute prin penetrarea de către Mossad a programului nuclear iranian, cu surse secrete umane recrutate din rândul programului nuclear iranian. Și știm cu toții asta. Întrebarea este dacă vrem să avem o putere nucleară în Orientul Mijlociu care a demonstrat, nu o dată, că nu este foarte rațională în a-și impune punctul de vedere în negocieri.
A doua întrebare este de ce există, de 23 de ani, această luptă permanentă cu Iranul de a oferi datele palpabile? Da, se sigilează niște instalații ca să se urmărească concret și 24 din 24 ce se întâmplă acolo. Iranul a fost foarte eluziv la capitolul acesta și și-a deschis alte facilități unde și-a făcut în continuare programul, până când a fost descoperit.
Răspunsul este da (n.r.: Iranul era aproape e a crea arma nucleară), dar acest răspuns vine la pachet cu întrabarea: cât de periculoasă ar fi fost această armă nucleară? Avem indicii temeinice, subliniez asta. Deja discutăm de 60%, pe care Agenția Internațională a menționat că deja le-a descoperit, ceea ce, chiar dacă nu este un proces tehnologic simplu, la capacitatea Iranului de a progresa, nu este un lucru foarte greu să ajungă, iar estimările analiștilor erau că, în două-trei săptămâni, puteau să aibă uraniu îmbogățit pentru combustibil nuclear la 9-12 rachete.
Imaginațivă bomba Enola Gay, la Hiroshima și Nagasaki. A fost o bombă capsulată cu niște mijloace rudimentare de transport la țintă, pe vremea aceea, care depindeau doar de apărarea bombardierului care o transporta. Iar cerul Japoniei era liber, adică nu mai era apărat de nimeni. Și Enola Gay a lansat acele bombe, pur și simplu, lăsându-le să cadă la pământ.
Sunt două componente mari în ceea ce privește o armă nucleară. În primul rând, este capacitatea de a produce materialul nuclear care să genereze acea distrugere puternică, de milioane de ori mai mare decât un combustivil convențional. A doua - trebuie să-l duci la țintă. Deja știm, de cel puțin 20 de ani, că Iranul are mijloacele să-l ducă la țintă, inclusiv rachete cu ragă lungă de acțiune, modificate dintr-o rachetă rusească. Deci cred că termenul de câteva săptămâni, în care Iranul ar fi putut lansa de la 9 la 12 rachete nucleare - că or fi fost cu rază scurtă, care să vizeze Israelul, că or fi fost cu rază lugă, care nu îmi dau seama ce ar fi putut să vizeze - e real. Iar procesul de a pune efectiv cantitatea explozivă în rachete este foarte simplu, din punct de vedere al tehnicii militare."
Israelul ar avea 500 de rachete cu încărcătură nucleară
Informațiile care circulă în spațiul public susțin că și Israelul ar deține arme nucleare. În tot acest context, intervine altă problemă în întreg Orientul Mijlociu, unde situația este extrem de sensibilă.
Cristian Barna, expert în studii de securitate și intelligence: „Atenție, Israelul nu a semnat tratatul de neproliferare nucleară din 1972. Întrebarea este de ce. După care s-a discutat despre un anumit sit nuclear de la Daimona, pe care Israelul l-ar avea. Israelul nici nu a confirmat, nici nu a infirmat. Există informații, mai mult sau mai puțin credibile, că Israelul ar avea cel puțin 500 de rachete cu rază scurtă de acțiune, cu încărcătură nucleară.
Prințul moștenitor al Arabiei Saudite a fost întrebat ce va face dacă Iranul va avea arma nucleară. A zis: păi, trebuie să o avem și noi. Asta înseamnă o proliferare nucleară, dar o proliferare similară cu ceea ce am avut în anii 60 în lume, datorită cursei aceleia a înarmării nucleare între SUA și URSS și s-a ajuns la acel scenariu apocaliptic al distrugerii reproroce, adică fiecare dintre părți ar fi avut capacitatea să lanseze suficiente rachete capabile să distrugă lumea. În momentul de față, întrebarea care se pune este dacă vrem să o lăsăm doar la nivel regional, adică Orientul Mijlociu. Dar vrem un război nuclear în Orientul Mijlociu?"
Astfel, se pun alte întrebări: de ce ar minți Iranul și de ce s-ar înarma Israelul, dacă avem acest tratat de neproliferare nucleară.
Petre Min, șeful Centrului de Urgență al CNCAN (Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare): „Cu toții dorim dezarmare. De ce ar vrea cineva să se înarmeze? Este un nonsens pentru acest tratat. Iran este semnatarul, din primul moment, al tratatului. Despre Coreea de Nord, putem spune că au fost semnatari și cred că, în 2003, au denunțat tratatul. La fel, nu există o dovadă clară, dar informații au fost că au făcut aceste teste nucleare."
Cât de sigură este România și care e posibilitatea să vedem un război nuclear?
Petre Min, șeful Centrului de Urgență al CNCAN (Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare): „Iranul este departe de România. Orice s-ar întâmpla în Iran, nu putem să vorbim de consecințe radiologice directe în România. Distanța dintre Iran și Românai ne pune pe noi într-o zonă sigură, este exclus ca noi să avem consecințe directe orice s-ar întâmpla în Iran, dacă vorbim de instalații.
Așa cum știe toată lumea, atacurile Israelului au fost realizate doar la instalațiile care fac parte din circuitul de îmbogățire a uraniului. Iran deține și centrale nucleare, au o centrală care produce energie electrică, o centrală nucleară clasică, e un tip de reactor rusesc. Și cred că au și două reactoare de cercetare. Aceste instalații nu au fost atacate. Ar deveni un pericol radiologic dacă aceste centrale și instalații ar fi atacate.
Pentru cele care au fost atacate, aș putea spune că ne referim mai mult la o situație chimică decât radiologică, pentru că acolo vorbim despre hexaflorură de uraniu care, dacă ar fi pulverizată, în contact cu apa, produce acizi extrem de corozivi și, local, am putea identifica și particule de uraniu. Dar nu ar fi așa o situație radiologică deosebită. Asta e o chestiune chiar de protecție relativ simplă, protecția respiratorie este suficientă. În situația de față, nu am putea să vorbim despre o situație radiologică. Atenția ar trebui să fie la centrala nucleară și reactoarele de cercetare."
Război nuclear - zero șanse să se întâmple
Chiar dacă posibilitatea unui război nuclear este inexistentă acum, Cristian Barna spune că una dintre principalele chei se află la Rusia și China. Vladimir Putin și Xi Jinping tocmai au transmis un comunicat prin care condamnă acțiunile Israelului.
Cristian Barna, expert în studii de securitate și intelligence: „Răspunsul este nu (n.r.: nu există acum posibilitatea unui război nuclear în lume). Nu avem nevoie să ne gândim la scenarii apocaliptice. Poate să ne îngrijoreze o declarație care este deocamdată în registrul pașnic al Chinei și Rusiei, în urma discuției de azi dimineață dintre Xi Jinping și Vladimir Putin, care spun că ei condamnă ceea ce a făcut Israelul în Iran și îndeamnă la soluții diplomatice. Ne-am putea gândi la soluții apocaliptice dacă China și Rusia ar declara că iau partea necondiționată a Iranului, ceea ce nu cred că se va întâmpla.
Soluția pe care o propune Rusia este decentă, propunând să ia tot uraniul îmbogățit din Iran și să-l păstreze sau să-l distrugă - rămâne de văzut - pe teritoriul său. A mai făcut acest lucru în programul chimic, cu arsenalul chimic al lui Bashar Al-Assad, în 2015. Problema este că nu poți să o creezi în Rusia, pentru că Rusia nu este un garant al securității internaționale, dat fiind ceea ce se întâmplă în Ucraina.
Este o singură variabilă: cum vor reacționa Rusia și China dacă, într-adevăr, SUA vor oferi bombele anti-buncăr, pentru ca siturile nucleare adânc îngropate în munte și cu cămăși de beton armat de către Iran vor fi atacate cu aceste dispozitive care sunt doar în posesia SUA. Întrebarea este de ce Iranul, dacă are un program nuclear pașnic, simte nevoia să-și protejeze programul nuclear civil la o astfel de adâncime, la un asemenea nivel de securitate unde, practic, o singură țară din lume poate să i-l afecteze. Răspunsul este următorul: dacă SUA decide să ofere bombele, sau chiar să le detoneze împreună cu Israelul, ca să distrugă siturile de la Fordo, în momentul acela e foarte important de văzut reacția Rusiei și a Chinei. Chiar dacă SUA ia această decizie, asta va însemna îngroparea aproape definitivă s programului nuclear iranian, deși unii au spus că nu. Dar, clar, Iranul nu va mai avea posibilitatea, timp de câteva zeci de ani, să revină la momentul la care se află acum. SUA chiar deține aceste bombe, este posibil acest lucru. SUA refuză să le ofere israelienilor aceste bombe anti-buncăr."
