Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

EXCLUSIV. Consilierul lui Zelenski: Rusia poate nu se va opri la Ucraina. Va încerca să invadeze Moldova

Au trecut doi ani de când Rusia a invadat Ucraina, doi ani în care viața ucrainenilor s-a schimbat radical. Milioane au fugit de război, iar cei care au rămas în țară și-au adaptat viața sirenelor care anunță bombele rusești. Iar asta ar putea fi soarta și a altor țări din Europa. Asta spune Mihailo Podoliak, consilierul președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, într-un interviu exclusiv pentru Euronews România. Rusia nu se va opri la Ucraina pentru că Putin vrea să redeseneze harta lumii.

Mihailo Podoliak, consilierul președintelui Zelenski: ”Indubitabil, lumea este într-o schimbare în acest moment. În acești doi ani Federația Rusă a demonstrat că nu a început un război doar pentru cucerirea unui teritoriu, teritoriul Ucrainei, ci că Federația Rusă vrea să reconstruiască relațiile politice în sens global. Își dorește să schimbe din rădăcini întregul sistem internațional pe care l-am avut până la începerea acestui război.

Rusia domină prin violență și prin forță și fără doar și poate nu se va opri la Ucraina și nu e vorba doar de Rusia.

Cele mai importante concluzii, în primul rând, Rusia își menține forțele nu doar în războiul cu Ucraina, dar per total, așă că vom avea un viitor instabil. În al doilea rând, Rusia va pierde, însă doar cu ajutorul forțelor comune a țărilor care susțin Ucraina vom reuși să revenim la ordinea internațională la care eram înainte de război, respectiv vom demonstra că legile și drepturile nu pot fi încălcate și așa mai departe”.

Consilierul președintelui Zelenski cere măsuri rapide din partea Occidentului: Tradiția politică a ultimelor decenii a fost să tot amânăm luarea deciziilor

Mihailo Podoliak, consilierul președintelui Zelenski: ”O altă componentă, nu putem amâna luarea deciziilor necesare. Trebuie să luăm decizii. Eu înțeleg că tradiția politică a ultimelor decenii a fost să tot amânăm luarea deciziilor și să le transpunem următoarelor generații din politică, dar din păcate acest război demonstrează că dacă vom amâna luarea deciziilor ceea ce Rusia a făcut în 2008 în Georgia, în 2014 în Ucraina, în 2015 în Siria, în toate aceste cazuri liderii politici globali nu au avut o reacție corespunzătoare, lucru care a dus la rezultate dezastruoase pentru întreaga Europă de Est. Și pentru asta, indubitabil, concluzia cheie este că trebuie ne asumăm decizii rapide.

Să nu le transpunem generațiilor viitoare. Așa cum războiul a început deja, nu putem opri agresorul, cu soluții în care să oferim teritoriu. Nu! Trebuie să învingem agresorul și să-l forțăm să răspundă în instanță pentru ceea ce a făcut. Acestea ar fi concluziile principale, în Europa astăzi are loc un război pe scară largă.

Însă Ucraina, în ciuda țărilor care nu au crezut că va ține piept agresiunii, reușește deja de 2 ani să lupte și fără îndoială Ucraina nu va face niciun fel de compromis”.

”Rușii distrug totul în jurul lor cu ajutorul bombelor, inclusiv sate cu civili”

Monica Mihai, jurnalistă Euronews România: ”Care este în momentul de față cea mai mare provocare din punct de vedere militar a Ucrainei, pe front?”

Mihailo Podoliak, consilierul președintelui Zelenski:Haideți să vorbim despre faptul că linia frontului este destul de mare, 1300 km, și intensitatea luptelor este este extrem de mare.

Aceste provocări nu sunt condiționate de factorii climatici, nici de durata de doi ani a războiului, o mare parte din resurse și Rusia își concentrează toate resursele pe linia frontului. Adică inițiază mobilizări continue, își reîmprospătează propria tehnică militară, și mai primește ajutor din Coreea de Nord și din Iran, ajutor pe care îl folosește în Ucraina”

”Pentru un glonț tras de Ucraina, Rusia trage 10”

Mihailo Podoliak, consilierul președintelui Zelenski:Astăzi Rusia folosește elemente - cheie de presiune care s-ar forma din patru lucruri concrete. Prima ar fi cantitatea enormă de artilerie. Într-o singură zi proporția de artilerie folosită de Rusia este de 1 la 10. Respectiv pentru un glonț tras de Ucraina, Rusia trage 10.

A doua componentă, Rusia încă are o poziție dominantă din punct de vedere aerian. Este vorba de aviația tactică, aeronavele de atac, ceea ce permite Rusiei să adune muniție letală, bombe ghidate, ei practic distrug totul în jurul lor cu ajutorul bombelor, inclusiv sate cu civili și tot ce ar însemna linia de apărare ucraineană.

A treia componentă, deocamdată Rusia are un avantaj la numărul de drone și a sistemelor radio de control pe linia frontului, și așa mai departe.

Și a patra componentă, fără îndoială este cantitatea enormă de resurse mobilizate. Rusia aduce mereu forțe noi, proaspete, respectiv soldați în rezervă, numărul de mobilizați, asta duce către atacuri constante, indiferent de pierderile pe care le are Rusia”.

”În ultimele săptămâni, Rusia a intensificat atacurile, dar nu există un progres semnificativ”

Mihailo Podoliak, consilierul președintelui Zelenski: ”Iată cele patru elemente. Principalele lupte se desfășoară în regiunea Lugansk, parțial în Harkcov, parțial în Zaporojie. În ultimele săptămâni, Rusia a intensificat atacurile, dar nu există un progres semnificativ. În concluzie, ei distrug tot ce a mai rămas în localități sau în zonele care nu au fost distruse până la capăt.

Rusia acum distruge totul în calea sa. Este vorba de sate, așezări, orașe mici, așa cum e Avdiivka, ele sunt distruse complet ca să nu fie posibilă o eventuală apărare. În rest, războiul este unul de cantitate, Rusia are un avantaj cantitativ, pentru a face față acestei cantități, să nu uităm ca Rusia este o țară mare, în comparație cu Ucraina, pentru asta avem nevoie de tehnologie de ultimă generație din partea aliaților, asta sigur ne va permite să oprim Rusia din punct de vedere tactic”

Consilierul lui Zelenski: Rusia va încerca să ocupe sudul Ucrainei și să invadeze Moldova

Monica Mihai, jurnalistă Euronews România: ”Sunt mai mulți analiști care vorbesc că odată ce Vladimir Putin va fi reales în martie va începe o mobilizare generală”.

Mihailo Podoliak, consilierul președintelui Zelenski:Știți, e o viziune ciudată în Federația Rusă, aș vrea doar să subliniez câteva lucruri, să mă fac înțeles.

Federația Rusă s-a remodelat complet în acest doi ani. Aceasta este o țară care își va continua existența doar în stare de război, adică există o necesitate continuă de a lupta împotriva cuiva din exterior.

Este evident că va lupta cu Ucraina cu scopul de a distruge această țară. Dacă nu oprim Rusia vor fi lupte în Nordul Europei cu țările baltice sau cu Finlanda, Norvegia etc., pentru a domina în bazinul baltic. Fără dubii, va încerca să ocupe sudul Ucrainei și să invadeze Moldova. Va duce la o zonă problematică în sudul continentului european, acest lucru este evident”.

Mihailo Podoliak, acuzații la adresa Rusiei: ”La ei mobilizarea nu se oprește niciodată. Putin își militarizează țara în totalitate”

Mihailo Podoliak, consilierul președintelui Zelenski: Ce se întamplă în Rusia astăzi?! Rusia este reconstruită în totalitate din punct de vedere economic. Ei refuză programele sociale, iar 42-52% din bugetul lor este atribuit componentei militare și include programe militare.

Trebuie menționat că la ei mobilizarea nu se oprește niciodată. În fiecare zi recrutează și mobilizează un număr mare de oameni.

Ei reușesc să plătească oamenii inclusiv cu ajutorul banilor obținuți din partea companiilor europene care își continuă activitatea pe piața rusească, inclusiv din comercializarea țițeiului, gazelor pe piața internațională.

Ei desfășoară campanii de mobilizare și astăzi, astfel ei se luptă tinând cont de cantitatea de oameni, numărul de recruți, militari, tehnică sovietică pe care ei o îmbunătățesc și toate acestea sunt acum pe frontul ucrainean. Așadar n-ar trebui să ne așteptăm la vreo schimbare după realegerea lui Putin pe 17 martie. Ei își militarizează țara în totalitate”.

”Federația Rusă își dorește să domine Europa prin violență, mai ales în Europa de Est”

Mihailo Podoliak, consilierul președintelui Zelenski: ”Lucru care este extrem de periculos pentru țările europene. Pentru orice țară europeană care nu înțelege pe deplin ce se va întâmpla în continuare, eu voi face câteva clarificări.

În primul rând, Federația Rusă nu se va întoarce la starea inițială de dinaintea războiului. În al doilea rând, ea nu-și va ascunde intențiile adevărate de a reorganiza granițele spațiului european. Federația Rusă își dorește să domine Europa, să domine prin violență, mai ales în Europa de Est. Ea vrea să revină la organizarea menționată în Tratatul de la Varșovia, care nu mai este valabil.

Se are în vedere fosta Uniune Sovietică, Rusia vrea să controleze teritoriile care în acele vremuri erau menționate în Tratatul de la Varșovia”.

”În Europa deja se vorbește deschis despre faptul că Rusia se pregătește de un conflict direct cu țările NATO”

Mihailo Podoliak, consilierul președintelui Zelenski: ”În al treilea rând, Federația Rusă va propune câteva ghidaje pentru a influența Europa: violență, război informațional, războaie de propagandă, tensiuni diplomatice, intervenirea în politica internă a altor state prin finanțarea partidelor extremiste, să organizeze destabilizări în acele state, acte de terorism și dacă va fi nevoie va începe și războaie.

Mai mult, în Europa deja se vorbește deschis despre faptul că Rusia se pregătește de un conflict direct cu țările NATO. Tocmai de aceea trebuie luat în calcul și să înțelegem că astăzi Rusia desfășoară mobilizări în mod constant, dar și mobilizări economice, acumularea de resurse militare

Trebuie crescut ajutorul acordat Ucrainei, anume ajutorul militar pentru a opri acest război astăzi pe teritoriul Ucrainei sau ne vom pregăti pentru un război la scară largă, o escaladare pentru care Federația Rusă deja se pregătește”.

Consilierul lui Zelenski, despre moartea lui Alexei Navalnîi: A fost o crimă premeditată a candidatului alternativ

Monica Mihai, jurnalistă Euronews România: Cum a primit Ucraina anunțul morții lui Alexei Navalnîi?

Mihailo Podoliak, consilierul președintelui Zelenski: ”A fost un lucru absolut previzibil, evident negativ. Oricum ar fi, Navalnîi a demonstrat o poziție sinceră pentru o politică alternativă. El a fost un personaj carismatic, a avut o influență asupra mișcărilor de opoziție în Federația Rusă. El a fost considerat singura alternativă de dreapta în fața lui Putin.

Fără îndoială, cred că moartea lui Navalnîi a fost o crimă premeditată a candidatului alternativ, am în vedere Navalnîi, este o manifestare publică al lui Putin ca să demonstreze că este o persoană care nu urmează nicio lege, respectiv poate face orice fără a fi tras la răspundere.

Mai mult, asasinându-l pe Navalnîi a arătat că nu are niciun rival în țară. În general în Rusia nu are vreun oponent intern, așa cum a fost și în vremurile lui Stalin în Uniunea Sovietică”.

Mihailo Podoliak: Putin demonstrează că e gata să ia măsuri radicale și în politica externă

Mihailo Podoliak, consilierul președintelui Zelenski: ”În același timp, Putin demonstrează că e gata să ia măsuri radicale și în politica externă, din punct de vedere a implicațiilor militare, în suveranitatea țărilor. De asemenea el demonstrează că va distruge orice oponenți va avea în interiorul țării. Asta ne dă de înțeles, nouă, partenerilor europeni și americani și opoziției din interiorul Rusiei că, în primul rând, nu vor avea loc schimbări în sistemul politic pe cale pașnică.

Rusia poate pierde acest război și doar atunci vor avea loc transformări a sistemului politic și elita putinistă va dispărea sau dacă se va alege o revoluție internă această revoluție va fi cu siguranță una sângeroasă. Evident, Putin va ține de funcția pe care o are astăzi.

”Partenerii noștri răspund cu greu la cererea de ajutor militar”

Monica Mihai, jurnalistă Euronews România: ”A existat mutarea strategică din partea Ucrainei de a părăsi Avdiivka pe care rușii cumva au prezentat-o ca pe o victorie și o înaintarie a lor”.

Mihailo Podoliak, consilierul președintelui Zelenski: ”Nu, nu există niciun fel de victorie, este o înaintare nesemnificativă, este linia frontului sunt niște evenimente în dinamică. Cu părere de rău, partenerii noștri răspund cu greu la cererea de ajutor militar, în primul rând a muniției, desigur această lipsă se resimte pe linia frontului, inclusiv lipsa rachetelor și a altor mijloace pentru a conduce eficient acest război.

Mai mult, voi reaminti, Rusia încă domină linia frontului și în ultimele luni ei utilizează activ bombele ghidate „FAB - 500”, o armă extrem periculoasă, sunt elemente puternice cu care acoperă linia de apărare.

Așa că pentru a avea o apărare eficientă conducerea militară ia acțiuni operative de strategie tocmai pentru a salva viețile soldaților.

Aceasta (n.r. cucerirea Avdiivka) nu influențează cursul evenimentelor pe linia frontului. Desigur, agravează puțin situația operativă, dar din punct vedere a ce se întâmplă pe linia frontului în general, face parte din mersul războiului. Am în vedere că au părăsit Avdiivka, ba mai mult Avdiivka nu există, adică practic este complet distrusă. Nu există construcții, case, nimic nu mai este acolo.”

”Nu vom îngenunchia în fața Rusiei după doi ani de război”

Monica Mihai, jurnalistă Euronews România: ”Pentru că vorbeați de provocări și de faptul că întâmpinați dificultăți în ceea ce privește tehnica militară, cât rezistă Ucraina în momentul de față dacă dincolo de ocean în Statele Unite nu reușesc republicanii să se pună de acord cu democrații privind ajutorul?

Mihailo Podoliak, consilierul președintelui Zelenski: ”Haideți să vă spun. Ucraina va rezista până în momentul în care Rusia nu o va omorî în ochii societății democratice. Și nu îi va ucide aici pe toți. E bine așa?!

Noi nu avem alte variante decât de a rezista. Nu vom îngenunchia în fața Rusiei după doi ani de război. Rusia vorbește deschis despre faptul că își dorește să distrugă tot mai mulți ucraineni, așa că nu avem opțiuni, adică: nu avem muniție, atunci capitulăm, NU, vom căuta soluții pentru a continua lupta. În ziua de astăzi creștem producerea de muniție în comun cu partenerii europeni, cu părere de rău nu e o capacitate atât de mare cum ar fi trebuit ssă ajungă în Ucraina, dacă întreaga coaliție pro-ucraineană, inclusiv cu Statele Unite ar fi muncit împreună, dar există totuși un rezultat.

Așa că orice ar fi vom rezista maximizând creșterea producției proprii și totodată cu ajutoarele din Europa”.

Consilierul lui Zelenski: Federația Rusă nu este o țară cu care poți purta discuții sau te poți înțelege.

Mihailo Podoliak, consilierul președintelui Zelenski: ”În al doilea rând, pentru mine e foarte ciudat că oamenii privesc în online la tot ce se întâmplă și încă se întreabă dacă ar trebui Ucraina să primească sau nu ajutoare.

Într-adevăr, Ucraina ar putea rezista în fața armatei ruse, unu la unu, desigur mă exprim cu sarcasm în acest sens.

Eu cred că noi vom discuta în continuare cu partenerii noștri și cred că până la sfârșitul acestui război, pănă la sfârșitul corespunzător al acestui război, partenerii vor susține Ucraina. Încă o dată subliniez, inclusiv cu Statele Unite trebuie să cooperăm, incluziv să discutăm despre toate riscurile generate de Federația Rusiei. În concluzie, pot spune că există schimbări esențiale în opinia partenerilor europeni față de ce se întâmplă în Ucraina.

Ei înțeleg foarte bine că Federația Rusă nu este o țară cu care poți purta discuții sau te poți înțelege. Când nu există nici o posibilitate de a face anumite compromisuri și așa mai departe. Și dacă Federația Rusă va pierde noi ne vom întoarce la situația inițială de relații internaționale, iar dacă Federația Rusă nu va pierde, atunci Europa mereu va fi într-o stare de război, într-un format sau altul cu situații tensionate periodice până se va ajunge la un război deplin”.

Podoliak: Investițiile în Ucraina sunt în primul rând investiții pentru reputația Statelor Unite ca un lider global

Mihailo Podoliak, consilierul președintelui Zelenski: ”Toate aceste lucruri sunt înțelese de partenerii europeni și totodată oferă pachetele de ajutor militar, investiții în tehnica militară pe care le face împreună.

Cât despre partenerii din Statele Unite, fără dubii, ordinea internă domină, pentru că urmează faza de alegeri, campania pentru alegerile prezidențiale, noi suntem constienți de asta, dar încercăm să explicăm că investițiile în Ucraina sunt în primul rând investiții pentru reputația Statelor Unite ca un lider global, țara care domină din punct de vedere a regulilor politice pe scena internațională.

”Are loc o reconstrucția comunităților la nivel global, pentru că nimeni nu s-a așteptat că în secolul XXI poți să te comporți așa cum o face Rusia”

Monica Mihai, jurnalistă Euronews România: ”Vă îngrijorează, având în vedere că și în Statele Unite vin alegeri. Există șanse mari ca republicanii să se întoarcă la putere în persoana lui Donald Trump. La fel la nivelul Uniunii Europene vor exista schimbări, inclusiv cu un val de extremă dreaptă care va fi mai numeros în Parlamentul European. Dacă ar putea să se schimbe percepția atât a statelor Unite, cât și a Uniunii Europene vizavi de ajutorul dat Ucrainei”.

Mihailo Podoliak, consilierul președintelui Zelenski: ”Sunt liniștit în legătură cu orice fel de desfășurări democratice în orice țări. Astăzi campaniile politice în țările democratice sunt destul de rigide, există concurență acerbă, dar totuși, din punctul meu de vedere, pentru mulți reprezentanți a elitelor politice din țările democratice, lucrurile evidente sunt deja decise. Cum ar fi faptul că Federația Rusă nu este eligibilă pentru negocieri, este un lucru evident pentru toată lumea. Spun asta pentru cei care se interesează de procesele politice, în general.

În al doilea rând, nu putem tolera o țară care nu respectă drepturile internaționale, acele drepturi care ne permit să prognozăm viitorul nostru.

A treia componentă, indiferent de cum se desfășoară aceste „întreceri” în diverse țări, noi înțelegem că Ucraina va avea parte de susținerea de care are nevoie.

Doar că astăzi vreau să înțelegem asta, are loc o reconstrucția comunităților la nivel global, pentru că nimeni nu s-a așteptat că în secolul XXI poți să te comporți așa cum o face Rusia, poți să inițiezi un astfel de război, poți organiza genocide, într-atât de directe așa cum le comite Federația Rusia”.

”Rusia are voie la violență acolo unde își dorește să o aplice, lucru care este imposibil”

Mihailo Podoliak, consilierul președintelui Zelenski: ”Problema actuală este că lumea democratică a crezut întotdeauna că orice problemă se poate negocia și să se găsească o decizie de compromis, dar Federația Rusă insistă asupra ultimatumurilor și a îndeplinirii condițiilor proprii. Care sunt acestea?! Prima, Ucraina să se predea pe deplin, al doilea, Rusia trebuie să domine în Europa, Rusia nu se supune dreptului internațional, Rusia are voie la violență acolo unde își dorește să o aplice, lucru care este imposibil, sunt condiții neacceptate în societatea democratică.

Societățile democratice sunt într-o fază de schimbare inclusiv Statele Unite, eu cred că indiferent de rezultatele alegerilor, Ucraina va avea.... De exemplu Statele Unite va continua relațiile bilaterale de susținere pentru că și republicanii, și democrații înțeleg toate riscurile pe care le generează războiul din Ucraina, implicit Federația Rusă. În același timp, riscurile pe care le provoacă pentru liderii globali, încă o dată menționez – Statele Unite”.

”Copiii noștri învață la școală și jumătate din acest timp o petrec în adăposturi”

Monica Mihai, jurnalistă Euronews România: Ultima întrebare: cum este să trăiești de doi ani într-o țară care este în război, cum s-a schimbat viața dumnevoastră și a ucrainenilor?

Mihailo Podoliak, consilierul președintelui Zelenski: ”S-a schimbat radical. S-a schimbat viața, modul de trai pentru că suntem de ani ani în stare de război și nu este doar un război undeva acolo, este un război care ni se adresează tuturor, pentru că rachetele rusești, într-o cantitate extrem de mare, dronele rusești, zboară în fiecare noapte în centrul orașelor noastre, orașelor mari cum ar fi Kiev, Harkov, Zaporojie, Dnipro, Lviv, Odessa, fiecare oraș este sub ținta armelor. Alarmele aeriene sunt active în permanență, modul nostru de viață a fost reconstruit cu totul.

Copiii noștri învață la școală și jumătate din acest timp o petrec în adăposturi. Oamenii care lucrează fiecare zi, petrec o bună parte din timp în aceste buncăre. Desigur, avem deja o altfel de economie, este o stituație economică în vreme de război. Fără îndoială, avem alte priorități, prioritățile cheie se axează pe capacitățile militare.

Desigur nu avem nici o siguranță în ceea ce privește ziua de mâine, nu putem planfica viitorul. Întotdeauna avem probleme care au fost provocate de aceste vremuri cu război, dar Ucraina s-a reconstruit, Ucraina înțelege valoarea a ceea ce se întâmplă mâine, dacă noi nu vom duce la un final acest război.

Noi știm ce înseamnă Federația Rusă, în cazul în care aceasta nu va fi reorganizată, dacă acolo va rămâne administrația lui Putin. Înțelegem că vor fi niște riscuri evolutive în Europa, de aceea insistăm asupra punctelor cheie. Primul, Rusia trebuie să piardă. Doi, pentru asta avem nevoie de o poziția consolidată între țările europene democratice. Al treilea, să câștigăm războiul doar prin apeluri de ajutor este imposibil, avem nevoie de resurse, de resurse militare concrete.

Al patrulea, aceste resurse trebuie adunate prin construirea acestora”.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE