Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că este pregătit să se întâlnească cu omologul său rus Vladimir Putin în Turcia pentru a discuta despre un armistițiu, garanții de securitate și teritoriile ocupate, însă a exclus cedarea regiunii Donbas sau recunoașterea Crimeii ca teritoriu rus. De asemenea, liderul de la Kiev a evidențiat că Ucraina trebuie să fie inclusă în orice negocieri privind încetarea războiului, potrivit Kiev Post.
Zelenski a anunțat că este pregătit să se întâlnească cu liderul rus Vladimir Putin în Turcia și și-a exprimat speranța că președintele turc Recep Tayyip Erdogan ar putea contribui la organizarea discuțiilor.
Într-un interviu acordat postului CNN Türk, Zelenski a catalogat drept necesare negocierile directe la nivel prezidențial, susținând că discuțiile anterioare dintre cele două părți nu au reușit să pună capăt războiului Rusiei împotriva Ucrainei.
„Suntem pregătiți pentru această întâlnire în Turcia. Știu că președintele Erdogan are propriile sale legături cu Putin. De aceea susținem organizarea unei întâlniri în Turcia”, a declarat Zelenski, conform sursei citate.
El a susținut că o întâlnire față în față ar putea contribui la rezolvarea problemelor în cadrul negocierilor dintre delegațiile țărilor și grupurile de lucru tehnice.
„Tocmai de aceea doresc să mă întâlnesc cu el – în calitate de persoană care ia deciziile”, a declarat Zelenski.
Zelenski exclude cedarea de teritorii
Liderul ucrainean a menționat că un armistițiu de-a lungul liniei frontului și un mecanism de monitorizare a respectării oricăror acorduri ar trebui să se numere printre principalele subiecte ale unei eventuale întâlniri.
De asemenea, el a afirmat că liderii ar trebui să discute despre garanțiile de securitate, reconstrucția Ucrainei și statutul teritoriilor ocupate. Cu toate acestea, Zelenski a exclus acceptarea solicitărilor lui Putin ca Ucraina să cedeze regiunea Donbas sau să recunoască Crimeea ca teritoriu rus, afirmând că astfel de concesii ar încălca Constituția ucraineană.
Zelenski susține că nu a primit o invitație pentru a participa la summitul G20
Zelenski a abordat, de asemenea, posibilitatea participării la summitul liderilor G20 de la Miami, din decembrie, afirmând că Ucraina nu a primit încă o invitație oficială din partea Washingtonului.
Liderul de la Kiev a spus că au existat semnale potrivit cărora președintele SUA, Donald Trump, ar putea invita Ucraina, eventual însoțită de o inițiativă menită să pună capăt războiului.
„Discuția a atins posibilitatea ca președintele Trump să ne invite la summitul G20 și, poate, să propună o inițiativă menită să pună capăt războiului. Desigur, dacă Trump ne va adresa o invitație oficială, o vom primi cu bucurie”, a spus Zelenski.
Statele Unite l-au invitat pe Putin la summitul din septembrie, deschizând posibilitatea unei întâlniri între liderul rus și Trump. Kremlinul respinsese anterior propunerea lui Zelenski de a se întâlni cu Putin în marja reuniunii.
Sâmbătă, 31 octombrie, secretarul de Stat american, Marco Rubio, a declarat că Washingtonul l-ar putea invita pe Zelenski dacă participarea acestuia ar contribui la obținerea unor rezultate pozitive. Nici Trump nu a exclus această posibilitate pe 1 noiembrie.
Zelenski a subliniat că orice negocieri privind încetarea războiului trebuie să includă Ucraina, respingând ideea că alte țări ar putea decide viitorul acesteia fără implicarea Kievului.
„Este imposibil. Nu se poate decide soarta Ucrainei fără Ucraina. Ar fi nedrept și nu ar duce nicăieri. Este ilogic să se negocieze soarta unei țări fără ca țara însăși să fie prezentă”, a afirmat el.
