Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

EXCLUSIV. Bianca Boeroiu, românca ce a primit premiul Emmy pentru machiajul realizat în ”Wednesday”: ”A fost minunat, o experiență inedită”

Românca Bianca Boeroiu a primit, la Los Angeles, premiul Creative Arts Emmy pentru machiajul realizat pentrul serialul „Wednesday”, regizat de celebrul Tim Burton.

Make up artistul Bianca Boeroiu a făcut parte din echipa care a participat la filmările care au avut loc în România.

Pe lângă actori precum Catherine Zeta Jones sau Christina Ricci, în această producție au jucat și trei actori români.

Bianca Boeroiu a absolvit Universitatea Națională de Arte București și a realizat machiajul în numeroase filme românești, printre care „Aferim!” și „Eu când vreau să fluier, fluier!”

”Încă sunt sub impactul emoțiilor din acea seară, încă nu îmi vine să cred că l-am aici lângă mine. A fost minunat, o experiență inedită, la care mă bucur că am reușit să ajung într-un final pentru că nu intenționam inițial. Am început cursurile de machiaj în 2005 și de atunci am tot lucrat în producții românești pentru început, apoi am început și colaborările cu producțiile străine și iată că, la un moment dat, în 2021 s-a întâmplat și această întâlnire.

Pur și simplu am dat un interviu cu designerul acestui proiect și a construit echipa pe partea română din care am făcut parte și eu și așa am reușit să lucrez cu actorii din acest serial. Toți au fost absolut minunați și am reușit așa prin rotație să lucrez cu majoritatea actorilor, mai puțin cu numele mari, de care se ocupa designerul și echipa din Anglia.

Eu am lucrat foarte mult cu personajul Eugene, prietenul lui Wednesday cu albinele și lui îi datorez acest premiu, pentru că episodul cu care au participat este un episod în care eu am avut un aport destul de semnificativ pe acest personaj. Acest prieten al lui Wednesday este atacat de monstrul din serial, suferă niște răni destul de serioase și a trebuit să lucrez destul de serios pe aceste efecte.

Mă trezeam foarte de dimineață, cam asta se întâmplă întotdeauna dacă sunt filmări de zi. Încă eram în perioada COVID, treceam prin testele aferente, instalam masa, produsele, personajul era pregătit în costum și ne apucam de treabă. Cam 40 de minute îmi lua să fac acest machiaj”, a declarat Bianca Boeriu.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE