Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Elevii cu simptome de gripă, trimiși acasă. Recomandările pentru părinți și profesori, odată cu reluarea cursurilor

De luni, personalul din școli va monitoriza elevii la începutul orelor, iar cei cu simptome de gripă vor fi trimiși acasă. Asociațiile de părinți cer ca românii să poată sta acasă când li se îmbolnăvesc copiii.

Elevii vor reveni la școală pe 9 ianuarie, în plină stare de alertă epidemică. Ministrul Educaţiei, Ligia Deca a discutat vineri cu inspectorii școlari despre măsurile sanitare care vor fi luate în acest context.

Recomandări pentru reluarea cursurilor, în stare de alertă epidemică

Inspectorii școlari au fost informați cu privire la recomandările pentru perioada următoare. Școlile au început să primească documentul cu instrucțiuni.

Pe listă sunt recomandările anunțate deja, anume:

  • realizarea triajului zilnic în colectivitățile școlare;
  • informarea părinților cu privire la eventualele simptome de gripă ale elevilor;
  • asigurarea materialelor pentru dezinfectarea mâinilor;
  • aerisirea periodică a sălilor de clasă;
  • utilizarea batistelor de unică folosință atunci când elevii tușesc.

În situația în care vor apărea mai multe cazuri de gripă, școala va putea să trimită o clasă întreagă acasă, dacă în colectiv există cel puțin trei elevi bolnavi confirmați de către medic. În acest caz, școala va trebui să ia legătura cu experții de sănătate publică pentru dezinfecția clasei.

Pentru închiderea școlii, ar trebui să fie trei elevi din câte zece clase confirmați cu gripă.

Triaj epidemiologic și acasă, și la școală

Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației, recomandă ca un prim triaj al elevilor cu simptome de gripă să fie făcut acasă, apoi la școală, de personalul medical de la cabinetul școlar.

„Este foarte important un așa zis triaj epidemiologic la domiciliu, pentru că este important ca un copil să nu ajungă în colectivitate dacă are simptome evidente de gripă. Primul triaj epidemiologic trebuie făcut acasă, urmat de cel observațional, la nivelul unității de învățământ, acolo unde este personal medical. Dacă este cazul, se anunță familia dacă este mai bine ca elevul să fie trimis și să rămână acasă”, a declarat Sorin Ion, pentru Euronews România.

Eugen Ilea, vicepreședintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți, susține de asemenea triajul epidemiologic făcut acasă.

„Și noi, părinții, trebuie să fim responsabili și să nu trimitem copiii la școală în condițiile în care prezintă diverse simptome ale unei astfel de boli. Recomandarea noastră, a FNAP, este ca și noi să fim responsabili și să nu se ajungă la un triaj la școală, să fim nevoiți să mergem să ne luăm copiii. Este normal să avem proceduri. Atât noi, părinții, cât și cadrele didactice și personalul sanitar din unitățile școlare, trebuie să fim responsabili”, a declarat Eugen Ilea, la Euronews România.

„În condițiile în care un copil are temperatură, îi curge nasul, tușește, ar trebui să luăm noi (n. red. părinții) să luam măsurile necesare și să nu-l trimitem la școală, în ciuda consecințelor: că pierde predarea, ascultarea și așa mai departe. Unitățile școlare au o procedură: dacă copilul rămâne mai multe zile acasă, în urma unui control sanitar, poate să intre în online”, a completat vicepreședintele FNAP.

FNAP: Părinții să poată sta acasă, dacă elevul se îmbolnăvește

Vicepreședintele FNAP a vorbit și despre faptul că părinții ar trebui să primească sprijin, dacă micuțul se îmbolnăvește și nu are cine sta cu el acasă.

„Noi (n. red. FNAP) o să solicităm asta: în cazul în care nu au cu cine să lase copilul acasă, părinții să primească suport din partea Guvernului sau de la locul de muncă, să fie lăsați acasă cu copiii, a mai declarat Eugen Ilea.

Medicamentele lipsă pentru gripă și viroze vor ajunge în farmacii

Reprezentanții Colegiului Farmaciștilor dau asigurări că medicamentele pentru gripă și viroze care lipsesc acum de pe piață, vor fi în farmacii de săptămâna viitoare.

Florina Bonifate, secretar general al Colegiului ne recomandă să achiziționăm medicamente generice, inclusiv antivirale, pentru acest val de gripă, caracterizat de febră mare. În cazul în care febra nu scade după o zi, pacientul trebuie să fie vazut de medicul de familie.

„Genericele sunt disponibile, am discutat cu producătorii și mi-au confirmat că se va face aprovizuionarea depozitelor și va exista și generic în farmacii, pe Oseltamivir, deci pe antiviral, iar în privinta antitermicelor și antiinflamatoarelor, la adulți nu sunt probleme, se gasesc fără nicio problemă și paracetamol, și ibuprofen, în toate formele. De consultat lista, de intrebat farmacistul care e alternativa. Pentru copii am primit garanții de la producător că un sirop cu notorietate de paracetamol: au făcut import și urmează să fie trimis în farmacii săptămâna viitoare”, a declarat Florina Bonifate, la Euronews România.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE