Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Cum se obține eticheta europeană pentru produsele românești tradiționale. Procesul poate depăși chiar și cinci ani

Publicat de: Felicia Macaleț

Odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, producătorilor români li s-au pus la dispoziție multe oportunități. Printre acestea se numără și obținerea certificărilor europene pentru produsele alimentare tradiționale. Eticheta europeană garantează consumatorului că a cumpărat un produs de calitate. Doar că de la producător până la etichetă e un drum lung și extrem de costisitor, pe care nu și-l poate permite oricine. Despre cât de greu e acest drum, într-un nou episod din campania Euronews ”Gustă România”.

13 produse românești au obținut până acum recunoaștere europeană, fie sub eticheta de Indicație Geografică Protejată, Denumire de Origine Protejată sau Specialitate Tradițională Protejată. Alte trei sunt în proces de recunoaștere și atestare. Campania Euronews ”Gustă România” vă invită să le cunoașteți povestea și să-i întâlniți pe oamenii care le pregătesc.

Cum se obține eticheta europeană pentru produsele românești tradiționale

Obiceiurile culinare ale românilor s-au mai schimbat de-a lungul timpului. Un lucru a rămas, însă, la fel: dorința de a pune pe masă alimente de calitate. Iar eticheta europeană e o marcă a calității.

De exemplu, eticheta Denumire de Origine Protejată este pentru produsele care accentuează o anumită zonă din țară. E cazul Telemelei de Ibănești. Laptele provine din acea regiune, iar procesul de fabricație e tot acolo. Eticheta de Indicație Geografică Protejată accentuează foarte mult relația dintre originea produsului și denumirea acestuia. Așa cum se întâmplă la Magiunul de Topoloveni. Se face în fabrică în Topoloveni, însă materia primă provine din întreaga țară. Cea de-a treia etichetă, cu inscripția Specialitate Tradițională Garantată, este pentru produsele care țin cont foarte mult de tradiție. Este importantă rețeta, sunt importante ingredientele, însă produsul poate fi fabricat oriunde în țară. De exemplu, salata tradițională cu icre de crap. Această se fabrică atât la Tulcea, cât și la Brașov.

Procesul de obținere a unei etichete poate dura de la un an până la cinci ani sau chiar mai mult. În primul rând e nevoie de formarea unei asociații. Se face un caiet de sarcini, se adună acte, iar un organism de certificare confirmă apoi faptul că actele reflectă realitatea din teren. Dosarul ajunge apoi la Ministerul Agriculturii. Urmează o perioadă în care se primesc contestații. După finalizarea procesului la nivel național, dosarul este trimis către Comisia Europeană. Urmează o perioadă în care toate țările membre analizează cererea și, de asemenea, este un termen în care se acceptă opoziții. Dacă totul merge bine, produsul își primește eticheta europeană. Deși lung și anevoios, demersul merită efortul. O spun cei care au reușit să-l ducă la capăt.

Constantin Aniculăesă, director fabrică de lactate: „A fost un proces complicat, de lungă durată, vorbim de cinci ani. Am avut contestație din partea Bulgariei și Greciei, dar am venit cu dovezi în spate. Am documentat că produsul e așa cum l-am descris noi în caietul de sarcini. Produsul ajunge și în Spania, Anglia, Italia, în special în zonele unde sunt comunități românești”.

Paula Vals a inițiat procesul de acreditare pentru plăcinta dobrogeană. În acest caz, vecinii bulgari au fost în opoziție, însă am reușit să demonstrăm autenticitatea produsului.

Paula Vals, director de fabrică: „Înainte să depun caietul de sarcini, eu am fost și am studiat cele două județe de lângă Dunăre, din Bulgaria, să văd cumva dacă au o plăcintă asemănătoare. Dar n-am identificat la momentul acela. Bineînteles, și Comisia Europeană a constatat că nu este conform, mai ales că bulgarii au venit cu mențiunea că este produs local și casnic”.

Nicu Bumb este directorul fabricii de lactate din Ibăneșți, unde se face telemeaua, care e singurul produs alimentar românesc cu eticheta “Denumire de Origine Protejată”.

Nicu Bumb: „M-am luptat foarte mult pentru această certificare, să demonstrez că și românii pot să facă lucruri de calitate și de top. În 13 martie 2016 am primit certificarea la nivel european, cel mai restrictiv produs la nivel mondial. Eu am lucrat șase ani și jumătate la dosarul ăsta, vă rog să mă credeți. Și în spatele ăstuia nu e numai muncă mea, e muncă țăranilor. Ăia trebuie respectați, dacă nu ar fi ăia, ar dispărea tradițiile”.

Ștefan Pădure este raportor în cadrul Comitetului Economic și Social European. Cunoaște în detaliu sistemele de calitate europeană. Spune că, deși producătorii care aplică pentru o astfel de certificare au doar de câștigat, ei sunt prea puțini.

Ștefan Pădure: „În primul rând este protecția asupra denumirii produsului și asupra rețetei care se păstrează și asta dă încredere. Avem un program european de 185 milioane de euro anual prin care pot producătorii români să aplice pentru a face programe de promovare pe trei ani. Nu prea existăm. Franța, Italia, Spania au peste jumătate dintre produsele certificate, România are sub 1 la sută”.

Sute de produse românești tradiționale s-ar putea califica pentru atestare europeană

Datele Ministerului Agriculturii arată că avem sute de produse atestate la nivel național ca fiind tradiționale, produse care s-ar putea califica pentru atestare europeană.

Ionuț Nica, șef serviciu în Direcția Generală Politici în Industria Alimentară și Comerț din cadrul Ministerului Agriculturii, spune că în acest moment vorbim de 765 de produse tradițonale românești.

Ionuț Nica: „Important este să găsim persoanele interesate care doresc să constituie acel grup aplicant și care doresc să meargă la un alt nivel și au și disponibilitate de timp și disponibilitate financiară pentru a duce produsul către zona de schemă de calitate europeană”.

Specialiștii în domeniu spun însă că statul ar trebui să se implice mai mult, mai ales că întreg procesul este extrem de costisitor.

Tiberiu Cazacioc, specialist marketing: „E important ca autoritatea care gestionează procesul național și care este Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale să folosească anumite ocazii când într-adevăr, în mod activ iese în față și prezintă produsele, dar într-un fel în care nu totul să se reducă la wow, ce gustos e. Aceste produse sunt produse de patrimoniu. Ele sunt semnificative pentru o regiune anume, o cultură anume, o geografie anume, o istorie anume”.

Ca producător, trebuie să ai fonduri pentru multe dintre etapele pe care le ai de parcurs până la obținerea unei etichete europene.

Ioana Stoian, consultant: „Trebuie să-ți aloci o sumă de bani pentru partea de cercetare, pe urmă este firma de certificare, pe care categoric trebuie să o plătești, sunt contracte stabilite exact, prețurile la fel, tu la rândul tău trebuie să faci analizele produsului. Pe urmă, trebuie să ai și pe partea de design, nu poți să te duci cu un produs pe schemele europene ambalat oricum. În primă fază, un producător are nevoie de măcar zece mii de euro. Statul ar putea să ajute pentru că statul ar avea de câștigat. De ce? Pentru că este un drept de proprietate al statului român pe care nu poate să-l piardă niciodată”.

Dacă România a reușit să certifice la nivel european doar 13 produse alimentare, alte țări europene au cifre de ordinul sutelor. Italia are peste 300 de produse alimentare cu etichete europene. Spre exemplu, Gorgonzola, Parmezanul sau Chorizo sunt produse cu Indicație Geografică Protejată. Spania a înregistrat 213 produse alimentare, printre ele fiind și binecunoscutul jamon.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE