Concurs Titularizare 2025: Cum se desfășoară proba scrisă și când se face repartizarea pe posturi

Peste 39.700 de candidați care au promovat inspecțiile speciale la clasă sau probele practice participă, marți, 15 iulie, la proba scrisă a concursului național de titularizare 2025. Proba are loc începând cu ora 9:00, în 121 de centre organizate în 41 de județe și în municipiul București, anunță Ministerul Educației.

Cine sunt candidații și din ce promoții provin

Dintre cei înscriși, peste 7.400 de participanți sunt absolvenți ai promoției curente, provenind din licee pedagogice, școli postliceale, programe universitare de licență și master sau din cadrul Departamentelor de Pregătire a Personalului Didactic.

La înscriere s-au prezentat inițial peste 41.300 de candidați, iar unii au depus dosare în mai multe județe. Candidații pot susține proba scrisă doar dacă au obținut minimum nota 5 la inspecția specială la clasă sau la proba practică.

Disciplinele cu cei mai mulți candidați în 2025

Cele mai solicitate specializări pentru proba scrisă din acest an sunt:

  • Învățământ preșcolar (limba română): 8.300 de candidați
  • Învățământ primar (limba română): 6.100 de candidați
  • Educație fizică și sport: 3.600 de candidați
  • Limba și literatura română: 2.300 de candidați
  • Limba engleză: 2.000 de candidați

Măsuri speciale pentru candidații cu dizabilități

Durata standard a probei este de patru ore, însă aceasta poate fi extinsă cu una sau două ore în cazul candidaților cu deficiențe de vedere sau alte nevoi speciale.
Ministerul Educației a primit informări privind 33 de astfel de cazuri din 13 județe și București, iar comisiile județene sunt obligate să asigure condiții de egalitate de șanse, adaptând procedurile de redactare și evaluare.

Evaluarea lucrărilor va fi digitalizată, rezultatele vin pe 22 iulie

Subiectele pentru cele 119 discipline de concurs, inclusiv versiunile în limbile minorităților și baremele de evaluare, sunt elaborate de Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare și vor fi publicate pe site-ul subiecte.edu.ro, după încheierea probei.

Lucrările vor fi evaluate în sistem digitalizat, în centre naționale specializate.

  • Rezultatele inițiale vor fi afișate pe 22 iulie la sediile inspectoratelor și online.
  • Contestațiile pot fi depuse pe 22 iulie (până la ora 21:00) și pe 23 iulie (până la ora 12:00), fizic sau prin mijloace electronice.
  • Rezultatele finale vor fi publicate pe 30 iulie.

Repartizarea pe posturi se va face în ordine descrescătoare a mediilor

În perioada 31 iulie – 1 august, inspectoratele școlare vor organiza ședințe publice de repartizare pe posturi didactice vacante, în regim de angajare pe perioadă nedeterminată (titularizare), în funcție de media obținută la proba scrisă.

Săli supravegheate video și măsuri de securitate extinse

Organizarea probei scrise revine comisiilor județene, sub coordonarea Ministerului Educației.
Pentru a asigura transparența și integritatea examenului, toate sălile în care se multiplică subiecte, se desfășoară proba sau se corectează lucrările sunt dotate cu sisteme de supraveghere audio-video.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE