O evaluare națională la final de clasa a VIII-a, cu mai multe materii. Înlocuirea titularizării profesorilor cu un examen de licențiere în cariera didactică și angajare mai descentralizată după aceea. Inspectorate școlare cu o conducere numită politic, iar restul posturilor ocupate prin concurs.
Sunt măsuri pe care le ia în calcul ministrul Daniel David, în cazul în care va face parte din noul guvern.
Ministrul Educației, Daniel David, a evaluat sistemul de educație
Așa cum a promis, la cinci luni de la preluarea mandatului, ministrul Daniel David a prezentat un „raport de diagnostic pentru educația și cercetarea din România”. Pe baza acestuia, ar urma să se modifice legea educației, aprobată de fostul ministru Ligia Deca. Dar doar în cazul în care Daniel David va avea al doilea mandat în cadrul unui nou guvern care se va forma în perioada următoare.
Una dintre cele mai radicale schimbări propuse de ministrul Educației este adăugarea de materii la Evaluarea Națională. Adică elevii să susțină examenul de la finalul clasei a VIII-a nu doar la materiile de română și matematică, ci și la alte materii.
Daniel David, ministrul Educației: „O să discutăm și vedem în ce măsură acoperim opt sau cinci, dar nu cred că este corect că examenul de evaluare în clasa a VIII-a să acopere doar două materii și, pe baza celor două materii, tu să ai traiectoria de viață, de liceu, stabilită. Aș descentraliza și mai mult spre licee și spre specializări chiar, să acorde ponderi diferite pentru disciplinele care vor intra în examinarea în Evaluarea Națională."
De asemenea, Ministrul Educației ar dori ca, în loc de titularizare, să existe un examen național care să permită licențierea didactică.
Daniel David, ministrul Educației: „Adică ai susținut acel examen, iar dacă ai luat peste nota 7, devii licențiat în sistem. Dacă ești licențiat în sistem, poți participa la concursurile organizate pentru poziții, pe perioadă determinată sau nedeterminată, de unitățile școlare. Unele concursuri sunt organizate direct de școală, acolo unde există resurse, de oameni, de spațiu, de timp. Altele se pot organiza într-un centru de concursuri, așa cum se întâmplă și cu rezidențiatul în zona de medicină. Dacă ai ocupat o poziție pe perioadă nedeterminată, ești titular pe acea poziție și rămâi licențiat în sistem. Cred că, tot la cinci ani, trebuie făcute evaluări raportate la standarde minime."
Daniel David mai spune că dorește o reformă a inspectoratelor școlare. Spre exemplu, să fie doar două posturi de conducere: un inspector școlar general și un singur adjunct, nu mai mulți cum este cazul acum.
Daniel David: „Dar cele două poziții ar trebui - să ieșim din ipocrizie - numite politic. Ai nevoie de cineva care să-și asume acel program de guvernare cu tine, să implementeze acele lucruri. Eu aș fi cinstit și aș spune: primul, asumat politic. Iar celelalte, profesionalizate, prin concurs și protejați după aceea prin concursul pe care îl faci."
Președintele ales, Nicușor Dan, estimează că un nou guvern ar putea fi format în aproximativ 3-4 săptămâni.