Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

De două ori pe zi, Euronews România îți aduce un rezumat al știrilor cu care merită să pornești la drum și, respectiv, cu care să îți închei programul.

Hamas răspunde pozitiv la propunerea de încetare a focului în Fâșia Gaza

  • Declarația a fost făcută de premierul şi ministrul de externe al Qatarului, Mohammed bin Abdulrahman Al Thani.
  • Propunerea mediatorilor, Egipt și Qatar, este un acord-cadru în mai multe etape, ce prevede o încetare a focului mai lungă, dar lasă deschise câteva detalii importante.
  • În prima fază, Hamas urmează să elibereze 36 de femei, bărbaţi în vârstă şi ostatici răniţi.

Citește mai mult despre propunerea de încetarea a focului între Israel și Hamas.

Cine din membrii Casei Regale Britanice îi va prelua atribuţiile Regelui Charles, pe perioada absenţei sale

  • Regele Charles al III-lea al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord urmează un tratament pentru o formă de cancer.
  • Cu excepţia lui William şi a soţiei sale, Kate, toţi cei care îndeplinesc în prezent angajamente regale au peste 50 de ani, unii dintre ei având peste 80 de ani.
  • Regele Charles al III-lea i-a succedat mamei sale, regina Elisabeta a II-a, la tronul Marii Britanii, după decesul acesteia, la 8 septembrie 2022.

Citește mai mult despre preluarea atribuțiilor regelui Charles.

Catedrala Mântuirii Neamului va avea o icoană de peste 150 de metri pătrați, în turla principală

  • Montarea icoanei Pantocrator în turla principală a Catedralei Mântuirii Neamului a început luni.
  • Realizarea mozaicului, la care au fost folosite 2.400 de kilograme de piese, a durat mai bine de jumătate de an.
  • Chipul Mântuitorului a fost realizat în special de Alina Codrescu, soţia pictorului Daniel Codrescu, coordonatorul lucrărilor de pictură a Catedralei Naţionale.

Citește mai mult despre icoana de peste 150 de metri pătrați din Catedrala Mântuirii.

Trotuare înguste cât bârna de gimnastică în Capitală

  • În multe locuri, pietonii sunt nevoiți să meargă în șir indian sau pe șosea, iar în alte locuri, este chiar imposibilă circulația lor.
  • Multe trotuare au sub un metru lățime, deși aceasta este dimensiunea minimă admisă de lege.
  • Dimensiunea trotuarului este stabilită în funcție de numărul de pietoni care trec pe oră prin zonă și care este destinația lui.

Citește mai mult despre trotuarele din București.

Elevii din județul Prahova vor avea transportul asigurat spre școală

  • După săptămâni de scandal, transportatorii din județul Prahova și-au primit majoritatea banilor datorați de Ministerul Educației pentru naveta elevilor.
  • Între timp, o parte din elevi au beneficiat de gratuitatea transportului, iar alții au plătit, în funcție de transportator.
  • Ministerul a venit cu soluția unei sume forfetare pe care aceștia ar fi trebuit să o primească în luna februarie.

Citește mai mult despre gratuitatea transportului.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE