Comisia Europeană a deschis o investigație oficială privind modul în care Booking.com combate fraudele online, anunțurile false și tentativele de phishing.
Bruxelles-ul verifică și dacă platforma marchează suficient de clar ofertele de cazare promovate contra cost în rezultatele căutărilor. Dacă vor fi constatate încălcări ale legislației europene, compania ar putea primi o amendă de până la 6% din cifra de afaceri anuală globală.
Investigația, anunțată miercuri, 21 octombrie, vizează respectarea Regulamentului privind serviciile digitale (DSA), care obligă marile platforme online să identifice și să reducă riscurile sistemice asociate serviciilor lor. Decizia Comisiei vine după o examinare preliminară și analiza rapoartelor privind evaluarea riscurilor transmise de Booking.com.
Cazări fictive și anunțuri înșelătoare
Unul dintre principalele obiective ale investigației este să stabilească dacă Booking.com a identificat și a evaluat corect riscurile asociate anunțurilor frauduloase și ofertelor de cazare care nu respectă regulile aplicabile.
Comisia va verifica inclusiv modul în care platforma gestionează anunțurile pentru proprietăți inexistente și cazurile în care persoane își asumă în mod fraudulos identitatea proprietarilor unor unități de cazare. Autoritățile europene vor analiza și dacă platforma a luat măsuri eficiente pentru eliminarea ofertelor înșelătoare sau neconforme.
Astfel de fraude pot afecta turiștii care rezervă și plătesc o cazare, pentru a descoperi ulterior că proprietatea nu există sau că oferta nu corespunde condițiilor prezentate online.
Cum pot fi folosite datele rezervărilor pentru fraude
Un alt punct important al investigației privește tentativele de phishing, prin care infractorii încearcă să obțină date personale sau bani folosind mesaje și solicitări înșelătoare.
Comisia va examina modul în care sunt partajate cu unitățile de cazare datele referitoare la rezervări și la oaspeți, precum și funcționarea sistemului de mesagerie al Booking.com.
Autoritățile vor verifica dacă platforma a instituit suficiente măsuri de protecție pentru a împiedica utilizarea abuzivă a acestor informații. Datele asociate unei rezervări pot fi exploatate de persoane rău intenționate pentru a trimite mesaje care par legitime și pentru a solicita plăți în afara canalelor obișnuite.
Investigația urmărește să stabilească dacă Booking.com a evaluat în mod corespunzător aceste riscuri și dacă măsurile sale de protecție sunt suficiente.
Bruxelles-ul verifică și anunțurile promovate contra cost
Comisia Europeană va analiza și transparența rezultatelor afișate utilizatorilor. Unele unități de cazare pot obține o poziție mai vizibilă în căutările de pe Booking.com prin plata unui comision mai mare.
Potrivit regulilor europene, utilizatorii trebuie să poată recunoaște clar când o ofertă este promovată contra cost. Comisia va verifica dacă platforma indică în mod transparent că astfel de rezultate sunt reclame și dacă oferă informații despre cine plătește pentru promovare și de ce este afișat un anumit anunț.
Miza este ca turiștii să poată distinge între o ofertă care apare în primele rezultate datorită relevanței sale pentru căutare și una care beneficiază de vizibilitate suplimentară în urma unei plăți.
Ce spune Booking.com
Potrivit agenției Reuters, un reprezentant al companiei a declarat că Booking.com cooperează cu Comisia Europeană.
„Securitatea, încrederea și protecția informațiilor personale sunt priorități de top pentru Booking.com”, a transmis reprezentantul companiei, potrivit Reuters.
Acesta a adăugat că platforma rămâne angajată în colaborarea cu autoritățile, instituțiile de aplicare a legii și partenerii din industrie pentru combaterea criminalității cibernetice și a fraudelor online.
Ce urmează și ce amendă riscă platforma
Comisia Europeană a anunțat că va trata cu prioritate investigația și că va continua să strângă dovezi prin solicitări suplimentare de informații, interviuri sau inspecții.
Deschiderea procedurii nu înseamnă că Booking.com a fost deja găsită vinovată de încălcarea legislației. La finalul investigației, Comisia poate constata neconformități, poate adopta măsuri de aplicare a legii sau poate accepta angajamente prin care compania să remedieze problemele identificate.
În cazul încălcării obligațiilor prevăzute de Regulamentul privind serviciile digitale, amenda poate ajunge la 6% din cifra de afaceri anuală globală a companiei.
