News Alert. Taxele locale cresc din 2026. CCR a respins sesizarea AUR privind obiecția de neconstituționalitate

Taxele propuse de Guvernul Bolojan pot intra în vigoare de la 1 ianuarie 2026, după ce Curtea Constituțională a respins miercuri sesizarea partidului AUR în legătură cu Legea privind stabilirea unor măsuri de redresare și eficientizare a resurselor publice.

Judecătorii Curții Constituționale stabiliseră inițial pentru 21 ianuarie 2026 discutarea acestei legi, însă Guvernul a cerut preschimbarea termenului, conform Agerpres.

Guvernul și-a asumat răspunderea asupra legii prin care cresc taxele și impozitele locale

Pentru această lege, Guvernul și-a angajat răspunderea în plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului în data de 1 septembrie și pe 9 septembrie legea a fost transmisă pentru promulgare președintelui. După asumarea răspunderii Guvernului, pe 8 septembrie, proiectul a fost contestat la CCR de AUR.

Ulterior, Curtea Constituțională l-a declarat parțial neconstituțional. Concret, CCR a stabilit că este neconstituțională o prevedere referitoare la testarea funcționarilor publici cu testul poligraf.

Legea a fost modificată în Parlament și adoptată pe 18 noiembrie, însă proiectul a fost din nou contestat la CCR.

Ce prevede legea constată la CCR de partidul AUR

Legea are ca obiect de reglementare instituirea unui pachet de măsuri de redresare și eficientizare a resurselor publice, precum și modificarea și completarea unor acte normative în domeniul fiscal-bugetar, al insolvenței și în domenii conexe, cu accent pe: utilizarea eficientă a resurselor statului român prin gestionarea prudentă a zonelor de optimizare fiscală, respectiv pentru a asigura un tratament egal, nediscriminatoriu și transparent al tuturor plătitorilor de impozite și taxe; restructurarea facilităților fiscale, mai ales a acelor categorii de facilități fiscale care și-au atins obiectivele, iar menținerea acestora nu se mai justifică în perioade de deficit bugetar excesiv.

De asemenea, legea prevede reașezarea sistemului de impunere în sfera taxelor și impozitelor locale; instituirea unor noi reglementări fiscale pentru contribuabilii plătitori de impozit pe profit; utilizarea eficientă a fondurilor publice alocate pentru finanțarea diferitelor categorii de servicii publice la nivelul autorităților publice centrale, autorităților publice locale, instituțiilor publice de interes.

Ce taxe vor crește în 2026

Impozitul pe locuințe va crește de anul viitor cu aproape 80%. De exemplu, în cazul unui apartament cu trei camere, proprietarul locuinței va plăti cu 157 de lei în plus, de la 198 de lei în prezent la 355 de lei în 2026.

Românii vor plăti mai mult și pentru autoturisme, pentru că se va aplica principiul „poluatorul plătește”. Cu alte cuvinte, cu cât mașina poluează mai mult, cu atât proprietarul va plăti în plus. De exemplu, pentru un autoturism Volkswagen Golf V, echipat cu motor Euro 4 de aproape 1.600 de centimetri cubi, noul impozit va fi de 150 de lei, față de 80 de lei în prezent.

Legea prevede creșteri și pentru impozitele aplicate tranzacțiilor pe piața de capital. Așadar, impozitul la bursă pe câștiguri ar urma să crească de la 1% în prezent la 3%, în cazul în care investițiile au fost deținute mai mult de 1 an. Pentru mai puțin de un an, cota de impozit să urce de la 3% la 6%.

Tot la acest capitol, impozitul aplicat tranzacțiilor cu criptomonede va crește de la 10% în prezent la 16%.

Sunt modificări și pentru persoanele care obțin venituri din închirierea proprietăților pe Airbnb și Booking. Acestea vor avea un nou regim fiscal de anul viitor, cu o cotă forfetară de 30%. Și tot din 2026, fiecare colet extracomunitar de până la 150 euro va fi taxat cu 25 lei.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE