TikTok riscă o amendă uriașă, de până la 6% din cifra de afaceri globală. Comisia Europeană se apropie de o decizie în ancheta deschisă după anularea alegerilor prezidențiale din România. Bruxelles-ul verifică dacă platforma a respectat regulile europene și a limitat riscurile de manipulare electorală.
România a transmis Comisiei Europene informații clasificate despre alegerile prezidențiale din 2024
Statul român a transmis Comisiei Europene informații clasificate privind alegerile prezidențiale din 2024, care au fost ulterior anulate. Un purtător de cuvânt al Executivului european a declarat pentru Euronews că este pentru prima dată când un stat membru furnizează astfel de informații.
În acest context, Comisia Europeană a deschis o investigație privind modul în care algoritmii platformelor online pot influența rezultatele alegerilor. Ancheta a inclus discuții și schimburi de informații între reprezentanții Comisiei Europene și cei ai companiei TikTok.
Deși investigația nu a fost încă finalizată, potrivit informațiilor Euronews, concluziile ar putea fi prezentate până la sfârșitul acestui an sau, cel târziu, la începutul anului viitor.
Parlamentul European a adoptat recent o rezoluție prin care solicită Comisiei Europene să accelereze finalizarea anchetei.
Totodată, surse din cadrul Autorității Electorale Permanente (AEP) au declarat pentru Euronews că primele măsuri concrete privind activitatea platformelor online în context electoral au fost luate abia în campania din 2025, după intrarea în vigoare a legislației relevante. Până atunci, au existat mai multe întâlniri și discuții, însă acestea nu au fost urmate de măsuri semnificative.
