Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Bisericile, la coadă pentru panourile fotovolatice. Bugetul de 17,5 milioane de lei a fost epuizat rapid

Un număr de 875 de solicitanţi unităţi de cult s-au înscris marţi în Programul privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, informează Administraţia Fondului pentru Mediu.

Bugetul de 17,5 milioane de lei alocat unităţilor de cult a fost rezervat integral.

"Astăzi (marţi, n.r.) s-a încheiat ultima etapă de înscrieri, cea dedicată unităţilor de cult, din această sesiune a Programului Casa Verde Fotovoltaice. Este primul an când, pe lângă beneficiarii persoane fizice, am introdus o nouă categorie de solicitanţi, şi anume, unităţile de cult, care astăzi şi-au manifestat interesul deosebit pentru accesarea acestui program. Înscrierile în program, din partea persoanelor fizice şi a unităţilor de cult, însumează solicitări de finanţare în valoare de 1.750.000.000 de lei pentru instalarea a 87.500 de noi capacităţi de producere a energiei electrice cu sprijin financiar de la Administraţia Fondului pentru Mediu", a precizat preşedintele AFM, Laurenţiu-Adrian Neculaescu.

Prin programul Casa Verde Fotovoltaice beneficiarii obţin o finanţare de până la 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, în limita sumei de 20.000 lei, pentru instalarea de sisteme de panouri fotovoltaice cu o putere de minimum 3 kW.

Unităţile de cult se pot înscrie în Programul Casa Verde Fotovoltaice

Unităţile de cult din toată ţara se vor putea înscrie în aplicaţia informatică destinată Programului Casa Verde Fotovoltaice începând de marţi dimineaţa, de la ora 10:00, informează Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM).

Înscrierile se vor realiza în perioada 27 - 29 iunie 2023 sau până la epuizarea bugetului alocat de 17,5 milioane de lei.

"Pentru a preveni un blocaj din cauza suprasolicitării aplicaţiei informatice, recomandăm accesarea link-ului https://depunerefotovoltaice.afm.ro/ şi de pe pagina de Facebook a AFM. Înscrierea solicitantului se va face prin completarea unor câmpuri predefinite şi încărcarea documentelor necesare. Documentele trebuie să fie valabile la momentul înscrierii în aplicaţie. Documentele încărcate la momentul înscrierii în aplicaţie nu vor mai putea fi modificate sau reîncărcate ulterior", precizează AFM, într-o postare pe propria pagină de Facebook.

Programul "Casa Verde Fotovoltaice" dedicat persoanelor fizice s-a încheiat în 22 iunie.

Programul are o finanţare totală pentru acest an de 1,75 miliarde de lei care se acordă în cuantum de maximum 20.000 de lei pentru fiecare proiect, sub condiţia suportării unei contribuţii proprii a beneficiarului de 2.000 de lei.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE