Biletele de tren vor fi mai scumpe de vinerea aceasta, din cauza majorării TVA de la 19 la 21%. Ministerul Transporturilor a lansat în dezbatere publică un proiect în acest sens.
Prețul unui bilet la clasa a II-a ar urma să crească cu maxim 3 lei, iar la clasa I-a majorarea va fi de maxim 4,5 lei.
Aceste valori maxime vor fi aplicate în cazul călătoriilor cu trenurile Intercity pe distanțe lungi. Pentru restul călătoriilor, scumpirile vor fi mai mici.
Ultima dată când a crescut preţul biletelor de tren a fost în 15 decembrie anul trecut. Creșterea a fost atunci de 4,6%. Numărul pasagerilor care au circulat cu trenul a fost, în primele 3 luni ale anului cu 7,5% comparativ cu perioada similară din 2025.
În total, între ianuarie și martie, s-au făcut puțin peste 16 milioane 100 de călătorii cu trenul. Odată cu venirea verii, tot mai mulți călători s-au plâns de condițiile inumane din vagoane, unde temperatura depășește în anumite cazuri 43 de grade Celsius.
Iată ce le-a răspuns șeful CFR Călători.
„Să-mi cer scuze pentru că sunt niște instalații. V-am spus la 35° e greu să mai controlez sistemul după nu știu dacă ați fost cu trenurile noi? Noi trenurile care le modernizăm, le facem pe sistem de 40° pe alte indice. Îmi cer decât scuze n-am. Cred că că s-au făcut aceste întreruri, nu s-a calculat și să ajungă la temperaturi de 35-40 de grade. Trenurile sunt foarte vechi”, a declarat Traian Preoteasa, director CFR Călători.