Amy Winehouse a explicat negrul din titlu într-un interviu pentru CNN din 2007: după ce se termină o relație, te întorci la ce știi, iar ea, fiind fără lucru la momentul acela, nu avea unde să se arunce cu capul înainte, așa că i-a rămas întoarcerea la negru. Piesa-titlu se leagă de Blake Fielder-Civil, care o părăsise pentru o fostă iubită. Versul „You go back to her and I go back to black" așază cele două reîntoarceri una lângă alta, a lui la o femeie, a ei la o stare. Unii ascultători au citit negrul drept cod pentru heroină, dar un material, care invocă documentarul lui Asif Kapadia, plasează începutul consumului de heroină după căsătorie, deci după ce piesa fusese scrisă, și unghiul ăsta pierde teren.
Cum sună și ce-și propune
Mark Ronson, pe atunci un producător fără nume mare, i-a pus lui Winehouse în prima zi o întrebare simplă, ce fel de disc vrea să facă, și a primit ca răspuns o după-amiază de ascultat Shangri-Las, un grup pe care el îl cunoștea puțin. De acolo se trage întregul album: un disc londonez din 2006 construit după regulile discurilor de fete din anii șaizeci, cu tobe pline de reverb, tamburine, coarde și un zid de sunet la care Ronson a povestit că lucra după ce ea pleca seara, când rămânea singur cu aranjamentele.
Winehouse a avut doi producători. Ronson a înregistrat la New York, cu Dap-Kings, trupa care o acompaniază de obicei pe Sharon Jones, iar Salaam Remi, cu care făcuse deja Frank, a lucrat la Miami. Ronson a lucrat separat cu ea și cu trupa, așa că Winehouse și Dap-Kings s-au cunoscut abia după terminarea discului. Cele unsprezece piese au ieșit în vreo cinci luni și durează împreună sub 35 de minute. Ținta, după descrierile din presa de specialitate, a fost sunetul acelei epocii ‘60 cu un conținut de azi, iar un critic de la AllMusic a notat că Winehouse lăsase jazzul din Frank și trecuse la un R&B contemporan. Discul a apărut în Marea Britanie pe 27 octombrie 2006, iar în Statele Unite după vreo cinci luni.
Forma, limbajul
Forma are croiala unui single de epocă: strofă, refren, punte, apoi închidere. În aranjamente apar tamburine, shaker și chiar triluri de nai, detalii pe care Stereogum le-a numit aproape imperceptibile.
Limbajul vine din Camden. Winehouse scria ca o obișnuită a unui pub, avea acel vocabular pentru bere, gin și băieți. Vocabularul e cel de zi cu zi, cu argou și cuvinte tari, iar tatăl ei povestește în memorii că-și asculta înregistrările pe un CD în taxiul lui, ca să afle cum le-ar auzi un om obișnuit. Remi a spus despre textele ei că ascultarea lor seamănă cu compania unui copil obraznic: ți-e să râzi pentru că e amuzant, dar știi că râsul o împinge și mai departe.
Tema centrală
În miezul lui, albumul e un disc de despărțire. Winehouse a spus în 2007, pentru Rolling Stone, că toate piesele vorbesc despre starea relației ei cu Blake la acea vreme. În documentarul Amy ea descrie scrisul ca pe o încercare de a scoate ceva bun din ceva rău. Pe lângă dragostea pierdută, apare un al doilea fir, dependența, care-și are propriul single.
Primul single: Rehab
Rehab a ieșit pe single înaintea albumului, cu Do Me Good și Close to the Front pe fața B. Povestea ei începe în 2005, când managementul ei de atunci a încercat s-o convingă să intre într-o clinică, iar tatăl ei, Mitch, i-a spus că nu are nevoie. Un an mai târziu, într-o plimbare prin New York, ea i-a povestit episodul lui Ronson și a adăugat „no, no, no" pentru emfază. Ronson a găsit fraza cu cârlig și i-a propus s-o facă piesă. Mitch scrie în memorii că ea a compus-o în trei ore, pornind de la un blues, și că Ronson a sugerat o progresie de acorduri în stil Beatles, față de jazzul cu care lucra ea de obicei.
Versurile încep cu refuzul: „They tried to make me go to rehab, but I said 'no, no, no'". Urmează un avertisment cu dublu înțeles, „Yes, I've been black, but when I come back, you'll know, know, know", în care negrul din titlul albumului apare deja ca stare din care ea promite să revină. Tatăl intră în strofă: „I ain't got the time and if my daddy thinks I'm fine / He's tried to make me go to rehab, but I won't go, go, go". Apoi vine alternativa propusă de ea, „I'd rather be at home with Ray / I ain't got seventy days", unde Ray e Ray Charles, iar cele 17 zile sunt programul clinicii pe care-l respinge. În concerte, a mai schimbat uneori „Ray" cu „Blake". La Grammy 2008, Rehab a luat Record of the Year și Song of the Year.
Analiza versurilor
Cele patru piese pe care le vom analiza au aceeași voce: o femeie care povestește un episod din ultimele luni și-l încheie cu o sentință rostită cu voce egală. Back to Black începe cu un reproș spus fără ocolișuri: „He, he left no time to regret / Kept his dick wet with his same old safe bet". Imediat după aceea, ea își ține capul sus: „Me and my head high, and my tears dry / Get on without my guy". Fraza „You went back to what you knew / So far removed from all that we went through" aduce în text ce spunea ea în interviul din 2007 despre întoarcerea la ce știi. „We only said goodbye with words / I died a hundred times" pune alături o despărțire spusă și una trăită. Cei doi mai au și obiceiuri diferite: „you love blow and I love puff", cocaină contra iarbă. Urmează o imagine aproape de desen animat: „life is like a pipe / And I'm a tiny penny rollin' up the walls inside". Finalul se desface în „Oh, black" repetat, în același ton cu care începuse.
Rehab arată cum folosește ea umorul ca protecție. „I didn't get a lot in class / But I know it don't come in a shot glass" școala și paharul sunt alături într-o glumă care vine fără pauză. Dialogul cu doctorul ține de aceeași mână: „The man said 'Why do you think you're here?' / I said 'I got no idea'", după care urmează o logică de cerc vicios, „I'm gonna, I'm gonna lose my Baby / So I always keep a bottle near". Doctorul spune „I just think you're depressed", iar versurile ocolesc, cu viteză, un răspuns direct. Cea mai apăsată strofă e totuși cea dinspre final: „I don't ever wanna drink again / I just, ooh, I just need a friend", urmată de „I'm not gonna spend ten weeks / Have everyone think I'm on the mend" și de „It's not just my pride / It's just 'til these tears have dried". Lacrimile uscate din Rehab se aud din nou în titlul piesei următoare.
Tears Dry on Their Own e cea mai pusă la punct ca arc narativ. Începe cu un inventar de relație ascunsă: „All I can ever be to you / Is a darkness that we knew", apoi „Waiting for you in the hotel at night" și „I knew I hadn't met my match / But every moment we could snatch". Refrenul se bazează pe un schimb de poziții: el pleacă, soarele apune, ziua pleacă odată cu el, iar ea rămâne cu „But I'm grown / And in your way / In this blue shade / My tears dry on their own". „But I'm grown" e punctul de cotitură al piesei, pentru că ea alege să se numească adultă chiar în clipa în care e lăsată singură. Strofa a doua are o luciditate neobișnuită: „I'll be some next man's other woman soon", apoi o instrucțiune către sine, spusă fără nicio politețe: „I cannot play myself again / I should just be my own best friend / Not fuck myself in the head with stupid men". Spre final, ea își permite o dorință la timpul condițional: „I wish I could say no regrets / And no emotional debts".
Love Is a Losing Game reduce totul la o singură metaforă, jocul de noroc. Începe cu „For you I was a flame / Love is a losing game / Five-storey fire as you came", continuă cu „Though you're a gambling man / Love is a losing hand" și se închide cu „Over futile odds / And laughed at by the gods / And now the final frame". De data asta nu mai apare nicio ironie sau glumă, doar o ghicitoare la care ea știe răspunsul dinainte.
Privite împreună, cele patru piese au aceeași mișcare: cineva pleacă („He left", „You go back to her", „He walks away", „the final frame"), iar ea rămâne, își face socoteala pierderilor, glumește pe seama ei și continuă să existe în versurile următoare. Fiecare piesă ia o altă atitudine față de aceeași situație: reproșul, refuzul, maturizarea și resemnarea.
Ce funcționează
Cel mai bun gest al discului e felul în care se potrivesc cuvintele triste cu muzica veselă. Remi a simțit că albumului îi trebuia o piesă mai sprințară și i-a propus lui Winehouse să-și pună concepția lentă și tristă de Tears Dry on Their Own peste un fundal construit din Ain't No Mountain High Enough, în versiunea lui Marvin Gaye și Tammi Terrell.
Originalul e un duet despre doi oameni pe care niciun obstacol nu-i oprește, iar Winehouse cântă pe același fundal despre cineva care pleacă. Ashford și Simpson apar printre autorii piesei.
Al doilea punct tare e Back to Black însăși. Ronson a scris muzica în noaptea de după ce a cunoscut-o, iar Winehouse a scris versurile în câteva ore. Ronson a spus că influența cea mai mare a fost Remember (Walking in the Sand) de la Shangri-Las.
Al treilea e Rehab, a cărei frază-cheie a ieșit pe stradă, în timpul unei plimbări, și a rămas în piesă aproape neschimbată.
Ce enervează
Rezervele privesc discul în ansamblu. Cea dintâi ține de varietate. În toate cele patru piese pe care le avem în față se petrece același lucru: cineva pleacă, iar ea rămâne, își numără pierderile și își face o glumă. Atitudinea se schimbă de la o piesă la alta, de la reproșul din Back to Black la refuzul din Rehab, de la maturizarea din Tears Dry on Their Own la resemnarea din Love Is a Losing Game, dar situația de plecare rămâne aceeași.
A doua rezervă privește felul în care sună. Ronson și Remi au îmbrăcat texte aspre în aranjamente atât de calde încât ascultătorul le poate lua drept muzică de petrecere. Versul „You go back to her and I go back to black" trece la fel de ușor prin ureche ca o melodie de dans, iar Rehab, o poveste despre o intervenție eșuată, se cântă la nunți cu brațele sus.
A treia ține de ce s-a întâmplat cu discul după apariție. În 2007 și 2008 se auzea peste tot, de la radio la parade de modă, iar valul de retro-soul care a urmat l-a făcut să sune, pentru unele urechi, ca prima dintr-o serie de imitații. Winehouse a spus chiar ea, în 2007, că toate piesele vorbesc despre relația cu Blake, deci lectura biografică are acoperire, dar restrânge ascultarea la un singur personaj și la o singură poveste.
Concluzie
Back to Black a fost în 2007 cel mai bine vândut album din Marea Britanie. La Grammy 2008, Winehouse a luat cinci premii: Record of the Year, Song of the Year și Best Female Pop Vocal Performance pentru Rehab, Best Pop Vocal Album pentru disc și Best New Artist. După moartea ei, în 2011, discul a urcat din nou în topuri.
Cinci luni de lucru, doi producători, o trupă care n-o întâlnise pe cântăreață până la sfârșit, un CD ascultat în taxi și o frază spusă pe stradă au dat un disc de sub 35 de minute, după care ea n-a mai apucat să facă altul. Ultimele rânduri din Tears Dry on Their Own, „My tears dry", se opresc înainte de cuvintele „on their own", cum s-a oprit și discografia ei.
