Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Antibioticele nu trebuie utilizate în virozele necomplicate. Medicii de familie recomandă o schema de tratament adaptată fiecărui pacient

Publicat de: Euronews

Asociaţia Societatea Naţională de Medicina Familiei/Medicină Generală avertizează, în contextul situaţiei epidemiologice actuale, că schemele de tratament trebuie adaptate fiecărui pacient în parte, în funcţie de vârstă, tipul de viroză, comorbidităţi şi nu sunt "universal valabile", arătând că în niciun caz nu se recomandă folosirea de antibiotice în virozele necomplicate.

De asemenea, medicii recomandă populaţiei generale ca, în caz de îmbolnăvire, să solicite consult medical, să evite automedicaţia, menţionând că eliberarea medicaţiei antivirale se face în baza unei prescripţii medicale şi că "tratamentul unei afecţiuni se bazează pe substanţele active şi dozajul pe care le conţine un medicament şi nu pe denumirea comercială a acestuia".

"Această perioadă, marcată printr-un număr mare de cazuri de viroze respiratorii (viroze banale sezoniere, gripă, infecţii cu virusul SARS-CoV-2), este dublată de îngrijorarea legată de accesul la medicamentele necesare tratamentului acestor viroze", se arată într-un comunicat al asociaţiei medicilor de familie şi de medicină generală.

Aceştia precizează că este mai uşoară prevenirea, decât tratarea unei boli.

"Reamintim că, pentru acest lucru, putem beneficia de profilaxia primară prin diversele tipuri de vaccinări care pot fi efectuate la medicul de familie şi de un stil de viaţă sănătos legat de alimentaţie, activitate fizică şi odihnă necesară pentru avea un sistem imunitar eficient. De asemenea, respectarea regulilor de protecţie personală nespecifice prin evitarea locurilor aglomerate, purtarea măştilor în spaţii închise şi etichetarea tusei şi a strănutului, igiena corporală şi a mâinilor rămân în continuare recomandări foarte utile", mai transmit medicii, potrivit Agerpres.

Numele medicamentelor nu este întotdeauna același cu tratametul unei afecțiuni

Medicii de familie şi de medicină generală arată că "este important ca populaţia generală să cunoască faptul că tratamentul unei afecţiuni se bazează pe substanţele active şi dozajul pe care le conţine un medicament şi nu pe denumirea comercială a acestuia".

"Deciziile terapeutice au la bază principiile active necesare tratării unei afecţiuni şi adaptarea schemei în funcţie de particularităţile pacientului. Schemele de tratament trebuie adaptate fiecărui pacient în parte, în funcţie de vârstă, tipul de viroză, comorbidităţile pe care le are pacientul. Nu există scheme de tratament universal valabile şi în niciun caz nu se recomandă folosirea de antibiotice în virozele necomplicate. Prin urmare, recomandăm populaţiei generale să solicite consult medical, să evite automedicaţia, să conştientizeze faptul că în cazul virozelor nu este necesară administrarea de antibiotic, iar eliberarea medicaţiei antivirale se face în baza unei prescripţii medicale. Nu în ultimul rând, este important ca abordarea terapeutică să cuprindă substanţele active necesare în doza corectă, indiferent de denumirea unui produs sau a altuia. Respectarea acestor principii va avea ca rezultat vindecarea şi recuperarea rapidă, cu evitarea complicaţiilor virozelor din acest sezon", mai arată medicii.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE