ANAF: Firma de gaze implicată în explozia din Rahova se afla în afara legii din punct de vedere fiscal

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunțat că firma implicată în incidentul de vineri din Rahova, a fost declarată în inactivitate fiscală începând cu 8 august 2025.

Potrivit legislației, orice activitate desfășurată de societate după această dată se află în afara cadrului fiscal legal.

În documentul ANAF se precizează că decizia a fost luată la solicitarea Direcției Generale Antifraudă Fiscală, în cadrul acțiunii „Cuibul cu fantome”, fiind motivată de faptul că firma nu funcționa la domiciliul fiscal declarat, situat pe strada Argentina nr. 25, sector 1, București, unde nu existau condiții legale pentru desfășurarea activităților economice.

La adresa firmei, strada Argentina 25, au fost înregistrate peste 2.200 de alte firme, multe dintre ele fiind radiate, potrivit Hotnews, care citează Antena 3.

Firma AMPCgaz a semnat, cu o zi înainte de explozia din blocul din Rahova, un contract cu asociația de locatari pentru efectuarea reviziei tehnice a instalației de gaze, serviciu recomandat de Distrigaz Sud Rețele.

Locatarii susțin că firma ar fi rupt sigiliul pus anterior de Distrigaz și ar fi plecat fără verificări, acuzații pe care reprezentanții companiei le-au negat.

Contractul prevedea prestarea serviciului contra sumei de 2.970 de lei, iar firma era autorizată ANRE pentru astfel de lucrări.

O explozie devastatoare a avut loc vineri dimineață, 17 octombrie 2025, într-un bloc cu opt etaje situat în cartierul Rahova din Sectorul 5 al Bucureștiului. Deflagrația a dus la moartea a trei persoane și rănirea altor 13, printre care și doi adolescenți.

Explozia a afectat grav două etaje ale imobilului, iar autoritățile au activat planul roșu de intervenție. Blocul a fost declarat instabil, iar locatarii au fost evacuați. Autoritățile analizează inclusiv posibilitatea demolării imobilului

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE