Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Alina Gorghiu susține comasarea alegerilor: Ar fi mai sănătos să nu stăm în alegeri tot anul

Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a declarat că toate scenariile cu privire la comasarea alegerilor sunt pe masa discuțiilor. Ea ar vrea să fie identificată o ”formulă rezonabilă” în coaliție deoarece ”pentru administraţia publică centrală şi locală care ar risca să fie blocată de atâtea tipuri de alegeri, că ar fi mai sănătos pentru un mediu economic să nu stăm în alegeri tot anul”.

”Noi am luat o decizie ieri, în cadrul Biroului Politic Naţional, şi anume acea de a-l mandata pe preşedintele partidului şi pe cei care participă la discuţiile din coaliţie să discute scenariul comasării alegerilor. Nu am îngrădit mandatul preşedintelui în niciun fel, toate scenariile de comasare care din punct de vedere constituţional, legal sunt posibile vor fi pe masa discuţiilor.

Sigur că eu v-am obişnuit, nu de ieri, de azi, cu mesajul că e sănătos pentru o întreagă societate, pentru administraţia publică centrală şi locală care ar risca să fie blocată de atâtea tipuri de alegeri, că ar fi mai sănătos pentru un mediu economic să nu stăm în alegeri tot anul. (...) Ce sens are să blocăm cu campanii, precampanii, mai bine de jumătate din an, când putem să găsim o formulă rezonabilă, inclusiv din punct de vedere financiar, pentru a putea gestiona acest an care şi aşa este plin de provocări, care presupune tensiune socială'', a afirmat Alina Gorghiu, la Focşani, conform Agerpres.

Ministrul Justiției: ”La începutul lunii martie trebuie publicată hotărârea de guvern cu data alegerilor”

Ministrul Justiției consideră că Guvernul de coaliție ar trebui să se concentreze pe alte priorităţi, precum investiţiile sau PNRR.

''Ar trebui să ne concentrăm pe alte priorităţi şi avem, slavă Cerului. Numai din discuţia aceasta a reieşit o listă de priorităţi, investiţii, PNRR-ul care înseamnă bani europeni, miliarde care vin în România şi ar trebui să ne concentrăm pe acele proiecte de reformă în loc să stăm, lună de lună, pe un alt tip de alegeri. Deci, opinia mea este că ar trebui să se aşeze la masă coaliţia şi să decidă în mod înţelept pe varianta comasării alegerilor. Dar de la dorinţa mea, la ce se va întâmpla la finalul discuţiilor politice, mai este ceva cale. Nu avem însă mult timp.

La începutul lunii martie trebuie publicată hotărârea de guvern cu data alegerilor, deci va trebui ca aceste discuţii politice despre cum vedem anul 2024 să fie purtate foarte serios şi cu responsabilitate de conducerea celor două partide", a declarat Alina Gorghiu.

Alina Gorghiu: ”Această coaliţie ar trebui să funcţioneze şi în următorii patru ani”

De asemenea, Alina Gorghiu consideră că actuala coaliţie de guvernare PNL - PSD ar trebui să funcţioneze şi în următorii patru ani.

"În opinia mea, această coaliţie ar trebui să funcţioneze şi în următorii patru ani. Pentru că a oferit stabilitate României, pentru că toţi indicatorii sunt acolo unde trebuie, proiecte de investiţii au fost făcute, economic a mers bine, s-au făcut reforme. Sigur, între noi şi PSD vor fi întotdeauna diferenţe structurale, dar cred eu că argumentul acesta al stabilităţii, mai ales în contextul complicat în care suntem, cu războiul la graniţă, cu situaţia socială existentă peste tot în Europa, este un semn de înţelepciune din partea noastră, a tuturor, nu un semn de iresponsabilitate", a spus ministrul.

Alina Gorghiu a mai spus că România nu este singura țară care ia în calcul comasarea alegerilor din raţiuni de natură economică şi socială, însă decizia politică va aparţine partidelor.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE