Adresa la care ne naștem poate să ne definească întreg viitorul. De la condițiile de învățare și până la oportunități pentru viitor, diferențele dintre școlile de la sat și cele de la oraș își lasă amprenta asupra copiilor. Asta spun inclusiv specialiștii europeni, care recomandă autorităților de la noi să investească mai mult în zonele dezavantajate și în educație.
Sunt -10°C aici în Podenii Noi. Și dacă pentru elevii din școala primară există un microbuz care îi duce și aduce de la școală, copiii de gimnaziu trebuie să ia satul la pas pe stradă și asta pentru că nu există trotuare. Și dacă atunci când pleacă de acasă e lumină, când pleacă de la școală e deja întuneric.
În fiecare zi, Iulian își ia ghiozdanul în spate și pornește pe jos din satul Popești spre Valea Dulce, din județul Prahova. Acolo e cea mai apropiată școală la care poate merge.
Iulian, elev: „Dimineața mă scol la 7 și jumătate, îmi fac rutina de dimineață, apoi mănânc micul dejun. După aceea mă apuc de învățat și de scris, ce nu mi-a ajuns aseară să scriu. Apoi ușor-ușor mă pregătesc pentru școală.”
Reporter: La ce oră începi tu școala?
Iulian: La 13. 12:55.
Reporter: Și la ce oră pornești acasă ca să ajungi la 13?
Iulian: Pe jos merg cu diferiți prieteni, dacă mai apuc să ies cu ei. De multe ori îi și aștept, că nu prea îmi place să merg singur pe jos.
Reporter: Și la ce oră ajungi acasă?
Iulian: La 8 fără 20.
Ca Iulian fac mulți alți copii din zonă. Școala din Valea Dulce are patru săli de clasă în care învață aproximativ 100 de elevi. Iar pentru că sunt prea puține săli, cei din clasele primare învață în sistem simultan.
Clasa I învață litera D. Trebuie să grăbească, pentru că în aceeași sală vor veni puțin mai târziu cei din clasa a opta. Lângă elevii care abia învață alfabetul, stau cei din clasa a III-a, care între timp completează o fișă. Printre ei, dând indicații,
Tatiana Suciu, învățătoarea. Generații întregi i-au trecut prin mână în cei 30 de ani de când predă.
Tatiana Suciu, educatoare: „Clasele nu sunt omogene. Un copil are nevoi. Ați observat, poate dacă stăteam mai mult chiar pe litera D, a depășit spațiul…și așa că uneori suntem puțin cam pe repede înainte. 3609 Cu atât rămân. Eu nu glumesc, cu atât rămân. Îi mai pun eu mâine, mai facem încă o dată consolidare și doar atât.”
Școala din Podenii Noi este într-un program pilot al celor de la Teach for Romania. O organizație care și-a propus să ajute acolo unde e mai multă nevoie.
Ionela Munteanu, specialist literație Teach for Romania : „ Facem pe lângă pregătirea pentru profesori și diferite cursuri, formări pentru profesori, atât în anul întâi, cât și în anul doi de de program și sprijinim copiii din mediile vulnerabile să își atingă potențialul, indiferent unde s-au născut.”
O picătură într-un ocean, mai ales acolo unde lipsurile cu care se confruntă copilul sunt atât acasă, cât și la școală.
Iuliana Nedelcu, directoare școala Podenii Noi: „ Uitați, aceasta este o bibliotecă pentru 100 de copii puțină da, puține cărți. Bibliotecile n-au mai fost dotate. Nu există un spațiu unde ei să citească, mai mult un spațiu unde ei să-și cultive aceste da, copiii din mediul rural să spunem că mai au și îndatoriri casnice. Da, toți au și altceva de făcut. Mai au și frați mai mici. De aici provin anumite decalaje.”
Asta în condițiile în care satul despre care vorbim e la aproximativ 30 de kilometri de municipiul Ploiești. Câteva zeci de kilometri mai încolo, schimbăm codul poștal și ajungem în centrul Bucureștiului, la Liceul Lazăr. Și aici copiii învață în două schimburi, însă în alte condiții și… cu alte oportunități. Daria are 16 ani și vrea să devină medic. Deja face meditații la biologie și chimie.
Daria Dincu, elevă: „Eu mă consider o persoană destul de privilegiată pentru că mereu am avut susținerea părinților în ceea ce privește educația mea. Eu nu sunt din București, m-am mutat în clasa a 9-a special pentru a avea acces la o educație mai bună și pentru asta m-am pregătit foarte mult în particular.”
Ionela Neagoe este directoarea Liceului Lazăr. Până să ajungă aici, a predat și la țară.
Ionela Neagoe, directoarea liceului Gheorghe Lazăr: „Sunt diferențe foarte mari. Sigur că o parte din ele vin de la starea financiară a familiei. Adică sunt copii care n-au ce să mănânce, sunt copii care trăiesc în frig, sunt copii care n-au lumină, sunt copii care sunt bătuți, sunt copii care sunt forțați să muncească de la vârste foarte mici, deci exploatați. 3924 Diferența totuși, vine de cât de mult investește familia, nu neapărat profesorul de la clasă, ci familia în copil.”
Alte țări europene precum Austria, Germania sau Țările Nordice au reușit să reducă discrepanțele dintre sat și oraș. Unele prin programe de susținere școlară a copiilor în risc de abandon, altele concentrându-se pe oferirea locuințelor sociale. Studiile OCDE arată că fiecare euro investit în educație se întoarce înzecit în economia țării. Însă e cale lungă până când România va investi în viitorul copiilor cei 6% din PIB, promiși de ani de zile.
