Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

A câștigat cel mai râvnit premiu literar din Japonia, dar a apelat la ChatGPT pentru a scrie romanul

Publicat de: Euronews

Autoarea Rie Kudan a câștigat premierul Akutagawa, cea mai prestigioasă distincție literară din Japonia, iar la ceremonia de decernare a recunoscut că a folosit chatbotul ChatGPT pentru a scrie romanul, relatează Euronews.com.

”Tokyo-to Dojo-to”, cel mai recent roman al scriitoarei de 33 de ani, a impresionat juriul Akutagawa care l-a considerat ”atât de perfect încât este dificil să-i găsești defecte”.

Rie Kudan a dezvăluit la ceremonia de decernare a premiului Akutagawa că ”a folosit inteligența artificială la potențial maxim pentru a scris acest volum”.

Autoarea a explicat că ”aproape 5% din carte conține fraze generate de inteligența artificială”, pe care le-a inclus cuvânt cu cuvânt.

Tânăra a mai spus că ”discuțiile” frecvente cu inteligența artificială i-au permis să își exprime cele mai intime gânduri, despre care ”nu poate vorbi cu nimeni”. De asemenea, ea a spus că răspunsurile generate de ChatGPT au inspirat uneori dialoguri din roman.

Romanul scris cu ajutorul ChatGPT descrie o lume în care AI este omniprezentă

Acțiunea romanului lui Rie Kudan este plasată într-un viitor apropiat în care inteligența artificială a devenit parte integrantă din viața de zi cu zi. Este vorba despre povestea unei arhitecte care construiește un turn într-un parc din Tokyo, conceput pentru a oferi un loc de reabilitate a infractorilor și explorează disconfortul ei, provocat de toleranța societății față de cei care încalcă legea.

Rie Kudan consideră că inteligența artificială generativă a ajutat-o să-și descopere potențialul creativ și a afirmat că a vrut să mențină o ”relație bună” cu această tehnologie.

Cu toate acestea, dezvăluirea făcută de autoare a stârnit controverse. Numeroase persoane au catalogat practica drept discutabilă din punct de vedere moral și s-au întrebat dacă Kudan a meritat mult râvnitul premiu japonez.

”Așadar, a scris o carte folosindu-se cu îndemânare de AI. Ăsta e talent? Nu știu”, a scris un utilizator pe platforma X.

Organizația care decernează premiul Akutagawa nu a comentat încă declarațiile făcute de câștigătoare.

Chatbotul cu inteligență artificială ChatGPT a fost lansat în 2022 și are capacitatea de a scrie texte la cerere în câteva secunde. Această tehnologie a generat temeri în numeroase domenii, iar numeroase personalități din lumea culturală catalogat-o drept moartea "adevăratei arte" și ”o batjocură grotescă a ceea ce înseamnă să fii om”.

Recent, scriitorul britanic Salman Rushdie a afirmat că un scurt text generat în stilul său de o inteligență artificială este doar un ”gunoi”.

John Grisham și George R.R.R. Martin, producătorul serialului ”Game of Thrones” s-au numărat scriitorii care au intentat un proces colectiv în 2023 împotriva OpenAI, compania care a creat ChatGPT, pentru presupusa încălcare a drepturilor de autor.

De asemenea, în 2023, un artist a refuzat premiul de la Sony World Photography Awards pentru că fotografia premiată nu era de fapt o fotografie, ci mai degrabă o imagine digitală realizată cu ajutorul programului AI DALL-E 2.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE